CÂNTEC- DESCÂNTEC PENTRU MUZE
*
Sub privirile reci
ale bolţii, împătimiţii
plopi piramidali îşi tot
pendulează aiurea
limbile de foc,
îsufleţiti de zefirul eolic…
El, fluieră greul
secundelor prin amenţi
și le uşurează trecerea prin
amor, muzelor…
*
Iar tu, cu Naiadele, în
neştire, de neoprire
cobori soarele
tânăr din munţii albaştri
de braţ cu tămăduitoare
firi- izvoarele…!
*
Cu Eos, cea veşnic
îndrăgostită de tine,
îubind-o, descânţi de
vindecare, zeului Pan,
să îl încânţi
cu glasul zefir de pe lunci…
Îl
desfeţi pe Dionysus, în multele petreceri
cu driadele, în Parnas
pe muze le seduci…!
*
Păsările cu
aripile săgeți din arcul luminii
se întoarc la tine,
gânditoare din cer, în tine
să odihnescă furtuna...
Din Odiseea zării
*
alergi infinitul
cu Cybele-n magnolii înflorite
și în cireşii
înveliţi în giulgiu de argint,
înebuniţi de înflorire
şi de sevele fierbinţi
de adevăr, în aprilie. În
amoruri lungi,
aprinzi în grădini, în
orgasme de foc narcisele…!
*
Pe zare,
adulmeci urmele reci ale muzelor-stele
dezbrăcate de
seară şi învelite de zori…!
Inorogii lui Pan,
din desişurile dese i- alungi
când în rut
se întrec, cu balsam de cântec
în chemările nelimitei
plăcerile cerului sporesc…
*
De
pe crug, adulmeci nebun, urmele ciutelor
irişii lor în formă
de boltă sorbiți în retrageri de râu
și descoperi, în
Aprilie, ultimii zori în fiori…
*
Îngropându-l aurore –n
nelinişti și dorinţe-n simţiri,
prin cântece
în descântece, din trecere îl oprești
pe Cronos, zeul urât, tainele,
măcinându-le muzelor…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu