GHEORGHE T. APETROAE - TIPOLOGIA ENERGIILOR
CULTURALE
Filosofia : „CONCEPTUL CATEGORIAL
AL CUNOAȘTERII în opera lui Lucian Blaga”.
* Interpretarea hermeneutică a conceptului blagian
în eseul realizat de Gheorghe Apetroae d.B.
Se receptează la Lucian Blaga, începând cu “
Hronicul şi cântecul vârstelor”, o satisfacţie peremptorie a filosofului
creată de investigarea şi de identificarea temporalităţii în
fatum şi aceasta, în cele din urmă, graţiei trecerii sale translative prin
“locuri de mister“, calea unei polarităţi energetice şi spirituale
apollinice și telurice, sistemic-antinomice... Ieşirile blagiene din
mister sunt primele determinante structurale specifice primelor dimensionări
noetico - fenomenologice, cu o evidență în fragmentele de text, precum ” (…)
răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte
de cineva “ sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de
care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. .. Sunt
cadre gnoseologice configurate în livrescul determinismului epistemologic tot
mai implicat, cu care filosoful va reuşi să depăşească în scurt timp
simplele relaţionări ontologice şi ideatic imaginare, „bucuriile primului
venit”, o anumită ataraxie în limite pitagorice, exprimată cu evidență
până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, în
texte fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică.
Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc îi va determina dinamismul
trecerii sale la construirea unui sistem filosofic authentic, reliefat cu baza
în multele sale studii speculative, laborioase, pe care le efectuează în
perioada prezenței sale la catedra de Filosofie a Universității Clujene.
Astfel, Lucian Blaga, perseverând libresc și intuitiv, a reuşit geneza unui
concept ontologic funcţional, cu referinţă genomică și specifică fenomenologiei
în sensibil, imaginar şi în raţional, în marele temple al misterului, uzitând
de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelective şi de mijloacele
proprii de natură supra-logică, convenționale, cum ar fi
minus-cunoaşterea fenomenologică și
metafizică.
Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere
- atât axiologic, ca diferenţiale pozitive- leibniziene cât şi cele
existenţial-panteistic-spinoziste, acestea sunt larg şi adânc abordate de
filosof, iar unele în mare măsură soluţionate, prin formalizarea termenilor
liberi din ecuaţiile sistemului incognoscibilităţii fenomenologice (n.n.).
Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de o
valoare axiologică, cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia
cunoaşterii" și “Trilogia valorilor”, cu extindere la Filosofia culturii
“ şi “ Trilogia cosmologică”. Cele trei studii filosofice ample
constituie un edificiu conceptual blagian-
trial şi quadrat, orientat natural spre spațialitatea
mioritică ondulatorie, al unei opere ce-l remarcă şi-l individualizează în
spiritualitatea europeană, conferindu-I, lui Lucian Blaga, la fel cum și
predecesorului său, Vasile Conta, cu aproximativ aceleași abordări
fenomenologic-prin mister, fatalism și ideaticul-metafizic, un loc binemeritat
pe podiumul filosofiei româneşti şi universale.
Pornind, în principal, de la formulele fizicii şi
metafizicii aristoteliene, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului
kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi
reuşeşte să definească intuitive-bergsonian, substanţa existenţialului
sensibil imaginar într-un creuzet spiritual- raţional, ca entelechie a formelor
materiei în temporalitatea universală, rezultat al diferenţialelor divine
spirituale leibniziene cvadridimensionale, induse de El în mister şi
extrapolate fenomenologic, pentru a fi luate de aici şi proiectate
relevatoriu, augmentativ, în sinele fanic şi substanțial criptate.
Este raționalul augmentat un domeniu constatat de filosof ca fiind numai
al fiinţelor superioare în raportul formal transcendendal, între esenţa
materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate ca
fiinţiale parmenidice, într-un context de determinism cazuistic relativ al
spiritului de material, care pot să declanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot
conduce la revelaţii şi la stingerea misterului, a inefabilului în relaţia
cu ontologicul universal (n.n).
Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a
interioarelor formelor, a propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit
un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice, ale sinelui în
eternitatea universalului, al magnetismului individual şi cel universal,
să determine întreg spectrul categorial existenţial de
natură cosmic antinomică, coordonatele misterului în sensibilul catabazic şi
nivelul său universal, al abisalului în lăuntricul anabazic, ca stări sistemice
cartezian-spaţiale, unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat și nu ca
determinat, ca un principiu ontologic holistic propriu întregului existenţial
metafizic, fie şi fenomenologic, sub raport imaginar- estetic, fie şi
numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui.
Opera blagiană infuzată, prin
stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi cel
mecanicist-mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra
magnetismului mişcării astrale continui, a penetrat systemic, în
graviticul universal prin conceptele clasicismului filosofic descartesian.
Graţie propagării valenţelor cunoaşterii în structuri şi în sinteze de
concept a generat o epistemologie a cosmicului - diacronic şi sincronic-
constituită structural ideatic cu o armătură de principii ontologice în
complexul de relaţii şi de reflexii asupra activităţilor şi
condiţiilor umane social interpătrunse şi culisabile, în același timp, cu
scopul identificării emergenţelor entive şi în deconstrucţia holistică a
unicităţii (n.n.)...
Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să
recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră, la
cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu
speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi
existenţialişti, începând cu Aristotel, apoi, continuând cu Leonardo Davinci,
Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant,
Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă şi cu
Bergson, ultimul cu filosofia sa dualistă, de conflict permanent între forța
vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, a entităților independente în spațiul intelectual,
împotriva acelei forțe determinate de intuiție şi care provine din
instinct, oferind idea de universalitate despre forța vieții, cea care străbate
tot ce ființează...
Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii
neopozitivişti-scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai
şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de
cercetătorii naturalişti ai Şcolii filosofice de la Marburg, au
avut o influenţă notabilă asupra abordării sale gnoseologice privind
existenţa în dualitate - antinomică, iar toate conceptele acestor gânditori au
fost cunoscute de Lucian Blaga, fiind amplu analizate de acesta şi mai mult sau
mai puţin acceptate ori criticate în studii elaborate pentru construcţia noului
său sistem.
Meritul incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să
delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice
şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele
teorii şi concepte ontologico-epistemologice la construirea unei
cosmologii fizicale într-un spirit nou, postnewtonian, pe structura sistemului
logico-matriceal wolfian, introvers-noetic, să realizeze prima
critică la “Critica raţiunii pure“, o critică logico-formală a
subiacenţelor existenţiale, la fel cum și logicianul roman Anton Dumitriu a
juxtapus contigui sau discontinui diferenţialele spaţialui material-spiritual,
în aletheia spaţialităţii universale şi asupra finitudinii
pitagorice. Cu aceste concepte filosofice fanice-de adevăr,
existenţă şi de temporalitate, abordate mai întâi şi cu success de
Kierkegaard şi cum vom vedea, postblagian, de logicianul filosof
Anton Dumitriu, va pune, el, bazele primei epistemologii a metafizicii, dar cu
premise şi concluzii intuitive- subiective şi imaginare, destul
de incerte în decriptarea şi în identificarea “Marelui Anonim”...
În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia
valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns la
esotericul categorial cauzalitate iniţiatică, aristotelian “ cum e
posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă și de Kant şi care
avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diversele ştiinţe
pozitiviste, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, spaţiilor curbate,
difracția electronilor în teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice
extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii,
agregatelor bozonice- ioni-cuantice etc…
Tot Lucian Blaga a reuşit
să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de
descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian-
bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi
aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia
limitată-pitagoreică a concretului în imaginar, repere pe baza cărora
filosoful a construit tipul dantesc de cunoaştere paradisiacă și
parnasiană- gautierian- petrarciană şi a deschis o
perspectivă apofantică asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi
senzualului, iar pe de altă parte, asupra gândirii inteligente, humeiane,
asupra psiho- conceptelor kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure,
pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere
luciferic-raţională.
Pentru acest tip de cunoaştere,
luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare
categorială sistemică: spiritul, conştiinţa şi inconştientul, toate
abordate ca diferenţiale leiniziene existenţiale cvadridimensionale, uzând în
primul rând de categoriile cunoaşterii spațiale, abisale prin abordarea lor
anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel ca şi
corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material, categorii
fenomenologice identificate în extinderile paradisiace-narcisice şi
parnasian-orfice, abordate filosofic–structural pentru prima data de
Aristotel. Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea
spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii:
paradisiac-sensibil şi luciferic-raţional şi prin încadrarea
categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate
funcţional-matriceală, într-o configuraţie architectonic- raţională, a
fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere
epistemologic-metafizic între senzualiştii (paradisiaci) şi raţionaliştii
(luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene
prin natura lor, nu au fost reductibile în sistem, unul la celălalt, dar, prin
studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi
misterului, în esenţă categorial- antinomice, s-a concluzionat o egală
însemnătate a celor două tipologii ca realităţi şi abordări
fenomenologice, ca problematici ale ontologiei universalului în sistemul
filosofic blagian (n.n).
În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale
sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial-
temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul
structurilor sale pe intervalele cosmice metagalactice, dar tot atât şi
infinitizimal subcuantice, populate de nonfiinţa şi de fiinţa
concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă,
neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi
culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul
spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete dar
discontinui ce nonfiinţează şi magnetizează, apoi, în devenire. Când
intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de
vedere al vieții scalar şi vectorial în imaginar, dar nu se poate divide sau
măsura în stările interioare estetice. - Rezultatele acestor
asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale,
concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei
kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv-
raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar
orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi
“ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din
aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate
ontologic şi în socialul augustcomptean.
De fapt, obiectivul acestui studiu ţine de structura generală a
spiritului uman şi a găsit la Blaga un teren de cercetare epistemologică, al
metateoriilor de cunoaştere. În sprijinul studiilor sale speculative,
Blaga aduce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste
întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale
intelective ale “ substanţei”şi ale “ cauzalităţii” spontane şi
instituite, acele concepte care au preocupat şi au influenţat creator critica
filosofică- pură și practică kantiană. Cu toate acestea gânditorul roman a
lucrat, le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde şi apoi
le-a individualizat în seria conceptelor sale
categoriale fundamentale. Abordarea existenţialului, din punct de vedere
categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut
fenomenologic și ideatic diferenţial,
care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie
a unui entiv neavizat, de receptare raţională a sensibilului, fiind
perceput la limita perathosului, ca determinat de limita sensibilităţii
structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a
identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi
legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii
obiective în devenirea spaţial-temporală, într-un paralelism sau
interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele
respingerii lor duale ori triale, filosoful a lucrat pe tot intervalul
cognoscibilității, de la misterul abisal universal, cardinal, la totul
posibil.
În cognoscibilul categorial trebuie
reţinut din conceptul blagian, din
trilogia transcendentabilității cunoașterii, faptul că toate
categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra
simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală cu „n” variabile , dar care nu acoperă
totalitatea spațiilor ontologice și aceasta, determinat, atât de nivelul
experienței senzuale, cât mai ales de nivelul intuitive, de potenţialul de
receptare limitată a simţurilor individuale, fiind deci subiective.
Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra
conceptului de cunoaştere raţională imediată şi susţine
intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar
printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi
semănate imediat, direct în spiritul uman. Kant consideră conceptele
categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente ale intelegenţei umane,
le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “
generalitate”, pe când Lucian Blaga le consideră imperiul ontologicului,
al existenţialului universal, al microcosmosului intraparticular şi
extraparticular care transcende şi rămân în continuare ca neinvestigate,
puterea de receptare a concretului prin sensibil fiind limitată, în mister. De
aceea, determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne pentru
cunoaştere doar o ipoteză ce nu poate fi încă demonstrată, decât
numai bergsonian, intuită.
Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta
aleatoriului, rezultat al unor raţionamente silogistice prin completarea
de valenţe libere în structurile neuronale umane hipotalamice şi
realizarea unor selecţii de inducţie în cortex, imaginare, de reflectare
extrapolară cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea
prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale
limbajelor metafizice luciferic-abisale (n.n.).
Dar conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este şi expresia
apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eu-lui gânditor
cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire
lăuntrică, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii obiective... De la
acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea
idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă, pentru
care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale cu
inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp
bioelectric, magnetic şi spiritual, energie, precum şi de
surprinderea acestora în rivalitatea cosmică duală, antinomică, ori în
formele lor de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative
a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia,
auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării gravitice diacronice şi
sincronice a universalului, în sens scientist-pozitivist, dar neluînd în calcul
limitele structural fenomenologice ale peratologicului.
În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere,
paradisiace și luciferice, filosoful accentuează propensiv
discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea
obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în
climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii gravimetrice, în
variabilitatea polifactorială a misterului în Universal. Se
realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării
directe a lumii sensibileşi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice,
rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici
noetico-ontice teoretizate epistemologic și promovate de B. Russel, L.
Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii
fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.
Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă
”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu
singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele
cunoaşterii, ca simple aparenţe, de pozitivismul pur al lui Mach, ori de
neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger.
«Ştiinţa este,
după filosoful roman (este) rezultatul unui proces infinit al gândirii
“posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist,
spre constituirea unui dat problematic». Acesta este şi
conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptul
argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de la Marburg, de orientare
logico-formală în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful
roman, atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere,
abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale
cunoaşterii şi să disocieze, spre obiectualizare, sincretismul
relativ pronunţat al cunoaşterii categoriale de tip kantian. Acel “ dat
problematic ” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a
cărei determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire-
conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca
o necesitate dialectică, istorică (Sc de la Baden),
modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii
adevărului prin elemente aletheice, încercându-se nu mai puţin şi disocierea
obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la
desfinirea fiinţială parmenidică şi la revelarea posibilă a
misterelor, la determinarea holistică a indeterminatului. Ori, pentru
fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru
determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se
acţionează, desigur, mai mult intuitiv decât experimental- senzorial asupra
câmpului de forţă al misteruluiui.
Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, pe baza studiilor
categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut-
dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst
Mach şi chiar și de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului
logic husserlian, un sistem de cunoaştere referenţiat la sensibilul
conştientizat, culturalizat şi la abisalul imaginar stilistic,
singular ori interferat, în fond quadrat, cu totul original, referindu-se
la acel spațiu nemărginit și diferențiat, ondulatoriu, mioritic.
Pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian
Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea
relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica
fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de
evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora a fost elaborată legea
fundamentală a biogeneticii, formulată de Haeckel , lege conform
căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel,
folosindu-se de osatura coordonatelor geologice, paleontologice, fenomenologice şi
biologic-pragmatice, ca recuzită filosofică importantă, marele gânditor
român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic
reperele marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu propensiuni
în matricea stilistică variabilă a misterelor.
În fundamentarea acestui sistem, Lucian Blaga ţine
să precizeze, în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii
determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate
categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a
cunoaşterii care depăşeşte simpla analiză logică–metodologică şi
epistemologică a conceptelor categoriale clasice… Aici se va referi, în
principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare , multiplicitate,
substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu,
diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, la gravitaţie şi mişcarea în
câmpurile electromagnetice extraparticulare și ale Universalului, definite în
formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale, în
spaţialitatea transcendentală a trinităţii, forme diferite care
crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a
câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual
psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale,
la dimensiuni transcendente axiologic-divine, cu disponibilităţi umane
ascendente, de sustentare în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
Prin această teorie, superioară teoriei cunoaşterii kantiene, uzând de
procedeele de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii
neokantieni scientişti, Lucian Blaga, fiind exponenţial, cu siguanţă, un
referenţial ideatic al acestora, se rup liniile de forţă principale ale
câmpului stilizat- ondulatoriu şi se deschid hiatusuri spre descifrarea
cripticului abisal- aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit
să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţii cu perspectiva unor
revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi
infailibilului în diferențialitatea leibniziană a raţionalului divin (n.n.).
Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor
categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi
luciferică sub imperiul personalizat al magiei stilistice, studiile sale
logico-analitice elaborate fundamentat, superioare altor epistemologii
ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea,
direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul
revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a
sistemului .
*Studiu publicat în anul 1992,
în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann, Sibiu,
apărut şi în revista de cultură“Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998,
Gheorghe Apetroae d.B., Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu