TU SIMȚI IARNA ÎN SUFLET
și - n trunchiul
tău, copac, acum bătrân,
porți timpul ce
ți - a odrăslit cu suflet,
inelele din ani,
de „Pegas” fulguite,
podoaba ruginie
- a timpului trecut…!
*
În „Lyra”, să
valsezi cu ea Cu - vântul,
să o - nzestrezi
cu clopoței de- argint,
de simți răceala
iernii în celestu-i trup,
tu s - o - nveșmânți
cu lucie peteală,
cu lacrimi de
fecioară, sufletul…!
*
Ești ramul
dezvelit de frunze, dar cu suflet -
copilul de - atunci
plecat din loc, departe,
bați rar în
geamul prăfuit al casei,
prin care geru-n
locul tău lesne-a pătruns,
cu vremile, care
ți - au viscolit trecutul…!
*
Întroienindu -
te de ani, mai mult te - așteaptă
cu noi cuvinte,
casa s - o dezgheți,
s - apuci ulița
de dor prin gerul clipei -
același drum
întroienut și să te bucuri,
ce - atât de
mult l - ai fost bătut în suflet…!
*
Pe drumul
satului, așa, înzăpezit în tine
cu anii ce de el
te - au despărțit,
mai rabdă-l în
Cuvântul în atunci ascuns,
mai adă-l în
troiene, sufletul să-ți bucuri
ca și atunci în
ierni, în seara de Crăciun…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu