IRIŞII   EI   DIN  ULTIMUL  BAL

autor  Gheorghe Apetroae d.B.

 

Îi apăruse în destin nechemată ispita

și, rezidind în El o ultimă dragoste,

îl cuprinse, Ea, cu multe neînţelesuri:

cum că în senectute irişii gândului Lui

îl petrec cu dorinţele în neînceput,

a-și regăsi în Ea cerul albastru...!

 

Ea îi pregătea de sfârşit, un cântec:

răsfăţul faustic al nopţii valpurgice...!

Simţul i-l testa, tot Ea, dezvelindu-şi,

câte una, formele și, în marş nupţial,

în oglinda cerului cristal îi arăta Lui

chipul angelic, buzele-i  în surâs ireal...!

 

El îi privea, mag iubitor de început,

Hidrei, vălu-i crisal din ultimul bal!

Tot  Ea, cântând pentru El la pian,

îi  desprinse uşor de  trup, sufletul 

şi i-l plimba gând prin salonul oval-

zarea siderală-, în simfonii de Haydn..!.

 

În locul crucii, îi încrucișa cuvintele

cu fulgere crisoberile, i le însângera...!

Se grăbea a-i culge anemone din  Gemeni,

de pe hău, astrele alb-roze în fulgere,

chiar și pe El cu scânteierile-i ametiste,

în buchete de vise din selenicul clar…-!

 

Cristale albastre i se prindeau în cearcăne-

peisaje andaluze pe iriși i se revărsau-

razele regăsirii ispitei în cerul albastru-...!

Din „Aida” ascultau împreună “Marşul triumfal”

Irișii aceluiași gând și aceleiași vreri

erau acum cei ai Hydrei și ai lui Pollux-

și-n spațiile amintirii ritmau o galaxie: 

iubirea valpurgică în ultimul bal...!

Sibiu, 20.05.2021