CU IARNA ÎN SUFLETUL STÂNCII TALE
*
Ești magul prăvălit peste trupul nopții bacante,
în eternele luciri ale Lunii, printre Pleiade…!
Stelei, cu sclipiri de argint, „Sica”, între Hiade,
cu o abundență a luminii în sfen și crisal,
sufletul, să i-l revezi mereu, îi cânți cu duh…!
Sufletul tău diamantin petrece cu iarna în sud,
fascinat de zăpezile în straturi mari, argintate…!
*
În lutul tău, viscerele-s
tupilate și-ți ascund
sufletul, vrând a-l scutura
de fulguirile iernii,
ca de un argilit gânditor-
nisip cu vedenii de zbor,
pe care-l poartă oasele-ți
descărnate de ger...
Dar în care Eul ți-a
rămas în eternitate zidit-
stâncă- patul tău de
mormânt, mereu iubitor
de Cuvântul încins în „moaște” cu
blestem…!
*
Rodul de gheață viu al
lutului argintiu, adânc
îți rămâne în euharistia
bolții și, în slujiri,
e îmbrăcat în lințoliul
iernii. E bine îngrijit
și-ți doarme adânc, El,
sufletul, fără trezii…!
E un ram de brad, în
fereastră nins și înzăpezit,
lăstărit din sufletul
amorțit al toamnei târzii,
doar ca să-l porți în
veșminte de Decembrie…!
*
Da. Chiar ele, oasele îți poartă,
din naștere, sufletul
prin ninsorile de raze în reciful crisotil al mării
și numai anii ți-l
aleargă prin lunga iarnă,
a ți-l așează,
uneori, într-un giulgiu regal,
de gală- îmbrăcat pentru
o nouă iubire-...!
Oasele tale nefeline- s
cuminți și slujitorii îl țin
în ele - suflet
pârguit și plesnit de biciul Lunii - !
*
Cu fața albă și cu
buzele de spumă, sufletul
în oasele tale chipeșe
are chipul areniu, de stâncă...!
Pe poarta inimii, El iese coralic, triumphal
și trece-nconjurat, în
cercuri, de prințese fecioare…!
E îmbrățișat, mereu iubit
și dezinvolt în vecii…!
Spre iarna nesfârșită,
îngerii ți-l poartă în oase
la festinul palatin etern, spre
Neînceput…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu