LITERATURA:SUB GEANA RECE- A UNUI BLESTEMAT AMURG - BALADA PĂDURENILOR- Autor: Gheorghe Apetroae dlB *

 SUB GEANA RECE- A UNUI BLESTEMAT AMURG

- BALADA PĂDURENILOR-

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Haiduci iubiți de codru, de codrul, răsfăţaţi,

din margini i-ascultam corul de filomele…!

Goruni şi-arţari cu umbra lor ne ploconeau

şi ne iubeau Naiade pe hăul Pădurenii…!

*

Din drumul drept, de-ndată abătuți, tăiam pieziş

desişurile- n tinse peste stânci albastre,

sfidam magneticul hăţaş:- un şarpe-ncolăcit-

în arc, de ani crestat pe fruntea zărilor sihastre…!

*

Eram la locul unde zei pe codrul împăraţi,

ne cuvântau cu grai ales din înfoşnirea frunzei,

acolo, unde fagii pe obârşii, de doruri retezaţi,

zăceau agești, de lunge prăvăliri sub Cruce…!

*

Din cer, din zbor înalt, totemici, ulii-i coboram

cu aripile lor întinse- n alici negre ţintuite,

salvând de clonţul oţelit şi gheara morţii

pe vulpile carmine-ascunse-n rugurile răvășite…!

*

Aici, un pui de cerb, cu duhul rătăcit pe cer,

curând ieşit din codru, zvelt în salt şi liber

ca soarele scăpat din lăţul marelui adânc,

îl alergam, vuind cu glas de corn prin crânguri…!

*

În salt, din fârf în vârf de fag, un râs ne urmărea

cum pe mistreţii fioroși, cu colţii-nsângerând

potecile pustii, îi alergam prin sihla nepătrunsă

și cum cu şiretlic din lupării, lupanii izgoneam!

*

Dar ne sfiam de-acea tristă vestire, cum de-aici,

un cuget sclav obârşiei, la Pădurenii lui, întors

cu mare drag de loc, cu dor și libertate-n duh,

de dragul de străbune plaiuri, în adânc pătruns,

*

plecase-nvins, de-aici, de unde-i sângera trecutul sfânt,

pe când sub geana rece-a unui blestemat amurg,

din uşa-acioalei sale fuse-n fulger tras și sfârtecat

cu colţii lungi, sticloși, de un mistreţ flămând…!

Pădureni- Slimnic, Sibiu, 2007

LITERATURA: IMAGINI AUTUMNALE- APUS CU CERB, AUTOR: Gheorghe Apetroae dlB

 IMAGINI AUTUMNALE

APUS CU CERB
Autor: Gheorghe Apetroae dlB.
*
În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă,
cerbul, plin de trufie, în inima turmei,
un arcaş dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea şi-aprinde,
săgeată cu vârful de sceptru se-aruncă,
ia stelele-ciute în coarne şi cerul la fugă..!
Toţi arborii zării îi freamătă-n vene…!
*
În haită, din cornul de lună desprinși,
de un vânt îndemnați, înspre pradă trimişi,
câinii Proserpinei pe cerb îl aleargă,
din turmă îl scot, de pe zare-l alungă,
colţii: raze-i înfing în coapsele-i albe,
gambele-i sfâşie, stele șiroaie de salbe
în iureș copitele fulgere-i scapără
sși ângele serii îi curge de sub chişiţa neagră…!
*
Un astru, de zile apus, sub stei alunecă
din bolta toamnei târzii, în hău se prăvale
și,cu o ultimă spasmă, în ultimul muget,
sub stânci andaluze suflarea și-o curmă…!
Departe rămase cu vreri, în ele trezite
de urletul apelor însângerate de seară,
ciutele-stele își sorb vreri din al nopţii izvor
și pe pajiștea serii pasc al zilei crepuscul...!
*
Cu liniștea serii ciutele petrec cerbu-n uitare
și-n alte valuri de raze, cu al nopţii Centauri
petrec, se-mpreună, din cornul de lună se-adapă
și-n mersul bolţii pasc zorii veciei:-flăcări
de sânge galactic, în vreri dianic aprinse…!
- E o logodnă cervidă pe un apus cu Centauri
şi e nuntă-n tot ceru-n rugini de toamnă târzie…!
E un rai de plăceri: poiana albastră-a luminii…!

Literatura: SĂ VII, IUBITA MEA DIN ANDROMEDA, Autor: Gheorghe Apetroae dlB

SĂ VII, IUBITA MEA DIN ANDROMEDA

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

*

Să vii, eu, cu cerneala sidefie a iubirii tale,

din călimara vieții mele, am ținut să-ți scriu

pe jumătatea inimii ce-am despicat-o stea,

cu har să-mi cazi, în sângele de-atunci, să vii…!

*

Iar dacă vii, îți voi purta pe braț ființa ta

pe sub castanii pregătiți să-și ningă frunze

ruginii, în toamna drumului, prin serile târzii,

cu duhul crist al primei noastre întâlniri…!

*

Și dacă vii, de-ajungi, din clusterul de stele,

Veneră, îți desprind fiorii calzi din razele iubirii,

în ei să îți ascult glasul divin, să te revăd frumoasă

pe-aleea rozelor rămase pentru tine înflorite…!

*

Să vii, să îți înviu iubirea, iar cu balsam de roze,

Tu, să-mi învălui sufletul cu vindecări, să vii

cu calde sfinte amintiri, în care tot mai cred

și să-mi oferi trăiri-surâsul tău, al primei întâlniri…!

*

Să vii cu gândul cel pe care l-am zidit atunci,

să mi-l întorci în toamnă: lumina ta, fierbinte,

pe valul razelor, din Andromeda, alfa-stea, să vii,

să îmi reverși topazul flăcării iubirii în…cuvinte!!

ESEISTICA:GHEORGHE APETROAE dlB- REFLEXII PERSONALE

 

 

GHEORGHE APETROAE dlB - REFLEXII PERSONALE:

Mi-am spiritualizat sensul vieții și l-am binecuvântat cu harul sufletului primar al locurilor natale din Boroaia Sucevei. Am fost mereu în amoruri imaginare cu turmele de stele din toate constelațiile și galaxiile cerului, pe care le-am păstorit cu multă grijă pe lunca de acasă, cea înverzită și înflorită, cu miresme de violete, anemone, coronile și sălbatice roze, în soptirile și în surâsul undelor repezi ale pârâului de munte Moișa, în dimineți, în amiezi și în târziul serilor de vară...! Ele mi-au ținut trează copilăria în al ei oniric și m-au purtat în zboruri lungi cu infinitul clipelor tăcute. În osmotica curgere a zorilor prin crinii înlăcrimați de roua clipelor, nu am lăsat pe zeii ursuzi să-mi ascundă în beţiile lor cu toate stelele, pe cele rămase neiubite, nevăzutele! Pentru explorarea ființei universalului și pentru ca să-mi depășesc în oriunde, pentru oricând trecerea, mi-am fulgerat în pretudindeni prin cuvânt tăcerea, ..!

Da! Să îmi păstrez toată viața sufletul de copil în curățenie, am știut cum să rămân toată viața prietenul lui Marcel Proust! Am fost și am rămas păzitorul armoniilor astrale, al devenirii spirituale conștiente, umane, rostind cuvântul înobilat cu duh și har divin, în filigrane lirice…! Și, nici nu am lăsat tigroaica timpului să-mi sfâșie inima, pe care zi și noapte am reparat-o și încă mi-o repar, încălzind-o cu flacările adolescentine ale amintirilor…!

Pentru ca să pot învăța lucruri noi, m-am împrietenit cu omul filosof, iar în lipsa lui am devenit filosof, învățând de la Sine cum să transcend limita pitagorică și cum să pot revela limita ontologică, cum să pot explora ființa universalului- cel dintotdeauna și din pretutindeni...!

Depărtarea de cei dragi, de paternitatea locurilor, mai mult m-a apropriat, iar când destinul a încercat, uneori, să-mi ofere mai puține anotimpuri, am privit cu încredere la ființarea în infinitul de anotimpuri ale Neînceputului.

Din sofia lui Heraclit și din lirica lui Pindar, din atomistica lui Leucip și Democrit, din gravitația newtoniană și din funcțiile diferențiale infinitezimale leibniziene și nu numai din atât, am înțeles că trebuie să învăț de la astre, cum că toate cele care au fost și toate cele, din cele care au fost, și astăzi sunt, rămân în sinergii corporale: nucleon-fermioni-bozonice, în câmpuri gravifice relativ-einsteiniene și cu iradieri cuantic-fotonice, în matricele sitemelor atomare, astrale, constelare, galactice și metagalactice, că toate sunt transfigurări gravitaționale dinamice, toate în metafora temporalității neînceputului.

Am înțeles că toate gravifică cu substanța lor duală polarizată, în universalul newtonian și leibnizian, cu forțe gravitice în polarități cosmice, determinate de densitățile lor structural- materiale și de constanta cosmică-Poisson și am mai aflat că toate se poziționează gravitațional pe multitudinea straturilor gravitice, în jurul osiei metagalactice- axul demiurgic-divin al tronului black-hoole ceresc, că toate, infinitizimale, fiind sunt purtate, cu geometriile lor identitare, prin spații euclidiene- recte și lobacevskiene curbe, în spirale și elipse orbitare, spre un tot Neînceput cosmic, înspre Haos…!

Am învățat de la stelele lui Pindar, că tot ce a fost și toate cele care sunt ființează, fără un preț, în energii materiale și spirituale divine, cu libertatea lor de a se uni- iubi sau nu în imperiul gravitației cosmice, dar și că oamenii frumoși în interior, chiar neprețuiți, fiind, nu mor! Ei rămân, precum stelele, substanța eternă a desfiindului mineral, trup spiritualizat în ființări abisale, precum astrele din constelații, cu duhul și substanța lor, întru materialitatea și sfințenia armonică a trupului veșniciei!

Luptă, deci, pentru a grăbi trecerea ploii și a furtunii, oricât de grave ar fi acestea în cerul cel de sus și în cel din tine și cu siguranță îți va zâmbi, în curând, curcubeul!!! Dr. ing. Gheorghe Apetroae (dlB), eseist și poet, dr.h.c. în literatură.

LITERATURA:EMINESCU LA PUTNA - la Aniversar- Autor: Gheorghe Apetroae dlbB *

 

EMINESCU LA PUTNA - la Aniversar-

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

În trainice cetăți și-n codrii cu cristale în izvoare,

din lira Ta, românii, Emin…, dorința lor își cântă

Unirea-n sânge, glie, limbă….La Putna și-astăzi vin

s- o-nflăcăreaze-n Ștefan, cu duh și har divin...!

*

În firea bolții tale vii, cu rosturi pline de Unire,

porți țării aura iubirii, ești întregirii panteon...!

Luceafăr sfânt Moldovei, român, în strălucire,

viezi o țară-n flăcări sfinte, un neam mare-n Unire...!

*

La Putna-ți hăruiești altarul cu duhu-ți sfânt Cuvântul,

lui Ștefan, marea suferință, cu el să o deplângi,

cum că Moldova- țară lui, a ta, nu e rămasă-ntreagă

și, nu-i rămas întreg, pământul Bucovinei sfânt…!

*

Iar din lucirea ta astrală, mari, stelele-ți închină

lui Ștefan, graalul de Unire cu nobila-ți lumină,

spre-a-i înalța, lui, demiurgic, în stăpânire, țara:

Moldova Sa Mare - Română, cu-ntreaga Bucovină!!!

Literatura: Arca albastră, autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

ARCA ALBASTRĂ

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Când râde-n El lumina, iar El de ne-nceput

şi-un univers albastru îi stă slujbaş supus;

cât seva îi abundă și-i contureză chipul

și-l satură vânjoase rădăcini, nu-i loc de amurgiri…!

*

Cât Luna- arca solitară, uşor și-o poartă-n braţe

și-un fluture e El, aprins cu razele-i în aripi,

în ciuda celor prinși să-i spargă crisalida,

reînfrunziri de gânduri nu-s grele în simţiri...!

*

Clepsidra lui e cerul ei, cu încă mult nisip

și-i curge râu de fire, lui firea adâncind-o,

spre a rămâne crinul: ninsori de flori pe buze

în zâmbet să-i aşternă, să-i lunece prin simţuri…!

*

În ochii ei smaraldici se vede clar bătrânul,

plutind albastru-n Ea, însângerând trecutul...!

În cer privește- adânc, să-i înţeleagă gândul,

neliniştea astrală-n simț- iubiri neîncepute…!

*

Din trunchiul din inele, bătrâna arcă-n valuri

pe tot alt cerc xilinic, el nu ar vrea o şti,

o- ngălbenită frunză pe-o apă, în derivă,

ca trupul de bacantă, sfârşind în putrezimi…!

*

Ci-n ritmuri de cuvinte, să-i curăţe lui duhul

de grija Providenţei, stăpân pe albăstrimi...!

Şi nici n-ar vrea să-i vadă reci, resturile sfinte-

buchetul ei de crini – Ofelie, în alte simetrii…!

*

Ar vrea, în schimb s-o ştie în armonii cu cerul,

în formele-i divine - nisip pe-astrale valuri

şi-n frângeri adamite, din braţe-nmugurind,

de ancore, scăpând, cu zburd pe alte valuri...!

*

Adam, e El şi nu e Noe și-n valpurgia vieţii

s-ar vrea desculţ şi-albastru, păşind prin slova ei…!

Și , sigur, nu i-ar duce în purgatoriu nudul-

cu chip de pasăre columbă, Lelith în nebunii...!

*

Dar, decât o Lună- arca, ca o lebădă de gheaţă,

mai bine blândul Luceafăr, care-l mângâie de-o viaţă

și al său noian de  vise, cu El, bolții, l-a-mpărțit!

Literatura: Zicerea unui bătrân liber! Gheorghe Apetroae dlB

 

ZICEREA UNUI BĂTRÂN LIBER:

DISTINȘI POLITICIENI - CONDUCĂTORI DE STAT, REPREZENTANȚI AI POPORULUI ÎN PARLAMENT ȘI CADRE MILITARE LA COMANDĂ, ÎN ROMÂNIA:
- Ce faceți românii mei??? Vă dați Sistemul PATRIOT, românii mei? Sunteți proști? conduși de alții, tot atât de proști?, ca să primiți, în schimb, bombe, bombițe, fie și bombițe nucle...? Dați-le alimente, haine, alte bunuri, dar nu le dați arme!
Până nu e prea târziu, nu diseminați arme aiurea și luptați, în schimb, pentru ajungerea la PACE, cum ar fi între Ucraina și Rusia. Rusia nu are nimic cu voi, dacă numai dacă nu vă implicați în război.
O faptă a voastră dreaptă și nobilă ar fi să declarați acum, până nu e prea târziu, NEUTRALITATEA ETERNĂ a Statului vostru, ROMÂNIA! Am zis!
Așa a spus, un român bătrân și liber! Căderea la PACE este actul uman cel mai nobil și cel mai sfânt! Vă spune un cetățean în vârstă, care, copil de 3-4 ani, imediat după război, pe la anul 1950, adunam cu alți copii de seama mea, de pe marginile tranșeului, deschis la 100 m de casa părintească, din satul sucevean Moișa, după câțiva ani de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, cartușele, gloanțele și resturile de grenade, aruncate de Armata Rusă înspre tranșeele armatelor Române și Germane.
Amuțeam când auzeam și vedeam cum multe din minele nevăzute, ascunse în iarbă și călcate de oameni și animale în terenurile încă nedesminate explodau, cum proiectilele căzute și neexplodate în timpul luptelor explodau acum, după ani, la atingerea lor cu picioarele, de către oameni și animale. Unele proiectile, aruncate în foc de către feciorii inconștienți și neastâmpărați ai satului, explodau și spulberau pe oameni și animale, pe zeci de metri și îi vedeam cum erau aruncați pe cer, îngrozindu-mă, cum le planau, în cădere stârvurile, intestinele și franjuri din hainele lor.
- Nu vă implicați direct, cu orice fel de armament, în operațiunile militare din orice țară ar fi aceasta...! Nu vă bazați pe alianțe militare și pe conducătorii unor state, care au demonstrat că nu au experiența necesară de comandă spre victorie sigură, în înfruntarea conflictelor militare și care vă pot și trăda într-un final...!
Nu atrageți România în război cu Rusia, fără motive!!!! Stați cuminți, că veți răspunde în fața națiunii voastre mâine, pentru tot ceea ce girați prost astăzi!!!!!
!!!!! Iar, pentru toți conducătorii țărilor implicate direct în conflict, sau din afară, care cred că victoriile se obțin numai prin lupte sângeroase, sacrificându-și Poporul, în loc să cadă la PACE, le sugerez, din nou, poemul meu de PACE:
PACEA ÎNTRE NOI, ÎNTRE STELE ȘI ÎNTRE GALAXII
Autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.
*
Când uraganele se înfiripă fraterne din valul mării
și norii de furtună, bolta cu umbre o împânzesc,
seninul tău, Țară, ți–l înflorește cu stelele duhului tău,
abate ceața groasă, devastatoare prin neagra-i cădere,
oprește pe toți supușii aprigi ai faptelor rele...!
Cu straie noi, de PACE, Cerul, să ți-l înveșmântezi…!
*
PACEA am învățat-o, orbilor, numai de la Demiurg;
după Pace să mergem, când Pacea nu-i după vreme!
În straja cerului, cu PACEA să învățăm să petrecem,
să înverzim plaiul, grădina și livezile, să le înflorim...
L-al tău altar, Cerule, să ți le-nchinăm primește-ne
cu ele..., ale tale sunt toate în PACE și-n vrere…!
*
PACEA am învățat-o cu toții de la tine, Demiurgule,
cel care, printre blindate, rachete, arme cu țevi înroșite,
ai presărat primăverile numai cu magnolii înflorite,
să ne încânți cu rodiile sincere, dfe flori înzăpezite…!
În trezvie, copiii vor numai PACEA și cerul îl înveșmântă
cu PACEA între noi, între stele și între galaxii…!