luni, 7 aprilie 2025

EXERCIȚIU HOLISTIC CU DUALITĂȚI ASTRALE; Lui André Malraux ; Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

 

 


EXERCIȚIU HOLISTIC CU DUALITĂȚI ASTRALE

Lui André Malraux

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

*

Te surprind mereu în lupta ta cu: ”Totul”,

cel în eternă cădere, sigur de victorie;

cu timpul ce-ţi fură, câte puţin, fără griji,

stropi din sufletul tău, din idei şi putere;

cu razele astrelor, pe care tot le frângi

și le preschimbi oricând, în plăcere;

de imanența revelării, nu îţi faci probleme …!

*

Cu mâinile cuantice desfaci, în tot câte două,

cuvinte- bozoni din corolele stelelor

și deschizi libere, porţile metagalactice …!

”Totul” intră, se vrea în spectacol cu tine …!

Îl priveşti şi-i zâmbeşti, eşti pe placul lui;

îl iubeşti,  îl cuprinzi și îl strangi în mâna

ce a dezmierdat, tânără, cosiţele fetelor …!

*

Într-o mână, acum, tu, pe ”Totul” îl ții …!

Dar a doua mână a ta, pentru cine-i ?

Mâinile nu sunt două, date o eternitate ?

Da! ”Totul”, cosmos, nu este doar Unul

și infinitul, în doi, din nou i-l desfăşori:

tu, el: doi; ochii: doi; buzele: două; mâinile: două…

Toate se întâlnesc, unesc şi se despart neînţeles…!

*

Alt necuprins din ”Totul”, tu l-ai desprins

și aleargă mereu, însăgetând spre tine …!

Vrea să-l primeşti în cuvânt şi să-l crezi ce-ți spune …!

Ca să-i fii pe plac, pentru el, pentru tine

îți pregăteşti și-ți aduci în ring cealaltă mână …

Să arăţi cât de mult  îl iubeşti, pe El,

îl dezmierzi şi cuprinzi cu a doua mână …!

*

Mâinile îngemănate , sub greutatea sferelor,

fiecare- împreună, simte mişcarea posibilă …!

În mâinile tale toate se-ntâlnesc şi se iubesc

tot câte două…în mâinile tale, îşi fac de cap!

Unele stele ascunse, flămânde de limită,

sfărâmă şi înghit lanţul gros al degetelor

și se conjugă într-o pitagorică secundă… !

*

Din impulsul Unirii, fulgeră prin degetele tale

toate limitele-n stele, în nemărginiri rebele…!

Să prindă iarăși putere, să piardă din putere,

în mâinile tale cresc și înfloresc, câte două, sferele!

Un univers, în plimbări la braţul altui univers,

e în iubirea celuilalt, fără somn și, în mâinile tale

tot alte lumi se nasc, cresc, sufăr şi mor, fără sens …!

*

În al lor surâs, te văd stelele și-ți dezgheață genele...!

Dar până când pierd şi câştigă-n putere mâinile tale, sferele...?

Din volumul de poezii şi eseuri „Despre neînceput”, Editura Hermann, 1992

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu