ANIMA MUNDI sau DESPRE ADEVĂR
Forța sufletului nu este de ajuns fără cunoașterea adevărului. Rene Descartes
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Pe când simțirea amiezii o sorbi din al secundei pocal
iar cercul i-l frângi, înșiroind-o curată pe frunțile stelare,
ochii de vultur: ruguri aprinse, săgetând în cerești altare,
hăruiesc vieți în duhuri care cântă și râd în fiecare floare…!
*
Pe osia ta de lut crinii prinși, toți, în fiorii clipelor de neființă
se desfloresc pe trecerile în ființă…, îngenunchiați, îi ridici,
pe brațe îi culci îmbălsămați și, ca pe o zână, în zâmbet le săruți,
clare-n oglinzi, clipele ploilor de stele peregrine, în rugi…!
*
Ești pajură în zi și, să te tot întorci solară-austră, cu aripile
în lumina visului tău, să zbori suflet slobozit din gând și din mit,
sub norii apoteotici ascuns, te văd în destrămarea lor, în buiecii…,
stăpâna oricărei vieți în lumină de duh cu un dor ne-nceput…!
*
Zorii ruginii, de lipsa amiezii lor, curg prăfuiți de a ta nevrere,
cu fire de raze-și unduiesc plăcerile prin ierburi albastre…
Crugul, să-l irizezi adamic și să-l scapi de noima ploilor rebele,
îi sechestrezi ochii, sub pleoape de umbre, spre nevedere…!
*
Clipei îi sorbi simțirea curată și gândul, ca pe o ambrozie, din pocal,
Iar cuvintele sângerânde-n amiezi i le zidești în temple solare,
pe Totul, din tine și din oriunde dedus, îl dezbraci de mister,
răgazul i-l pipăi hapsin, adevărul îl scoți de sub lespezi de cer…!
*
Pe cântecul izvoarelor celeste cu sursur de sânge în aurii amiezi,
Te înalți, Anima mundi, tulpină de cuget și înlăcrimezi senină,
curgi în buchete de raze-nflorite, buiece pe văi în buiestre-
suflet galactic cu treceri în clipe-, o liră stelară la tronul ceresc…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu