ADRIAN GRAUENFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”
Comentariu eseu: Gheorghe Apetroae, Sibiu
Pentru interesul manifest al
domnului ROB REMUS, cu referire la ”NEVOIA
DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”, am dorit
în acest comentariu să mă refer asupra valorilor concrete din expunerea
imagistică a unor creații picturale în Reţeaua literară, de către domnul
Adrian Grauenfels, nu fără valoare estetică și am încercat o modestă
definire a esteticului portretistic în plastica grafic- picturală, în
principal de după Van Gogh.
Prezentările domnului Adrian Grauenfels, cu titlul "
Nevoia disonanţei" sunt revelatorii pentru încercările tot mai
frecvente de inducere și de promovare în arta picturală și în
imagologie a principiilor opuse esteticii, a inesteticului și a dizarmoniei,
a angoasei, haosului şi solitudinii cu expozee picturale dominate de crome
stridente, în tuşe disonante și diforme, promovate de tot mai
mulţi artişti contemporani nonconformişti cu viziuni apocaliptice și
sacrificiale, continuatori ai picturii decadente... Ei sunt reprezentați de Gleen
Braun, Terence Koh, Paul Mc Carthy ș.a., într-un limax art-now sindinamic
(Louis David) de nestăvilit. Toţi aceşti nonconformiști sunt obsedaţi
de incertitudinile valorice în artă și încearcaţi de tensiunile şi
trăirile interioare puternic refulate în neconformismul imaginativ - imitativ, cu
defulări în ofensiva lor declarată asupra impresionismului imaginar
armonizat, promovat de Renoir, Cezanne, Claude Monet ș.a.. Ne aflăm în
prezența unui curent neoimpresionist caracterizat prin violentarea imaginii
(fovismul) și a imagologiei naturalismului.
Stările lor, așa-zise estetice, sunt generate de
nevoia actului artistic liber, de un sistem actual configurat ca detaşat
istoric şi semnificat de o viziune apocaliptică cu violențe asupra imaginației
și existenţei sensibile ( A. Breton).
Asistăm constant la
o nouă artă, dominată de perspective holistice, de antinomia apolinicului cu
teluricul și copleşită de discreţia
diacromelor, de variaţii complexe de liniarităţi și de extravaganţa
penumbrelor, în care realitatea este definită cu destinaţii existenţiale
sistemice supuse exhibării forţate de formele caracteristice
armonice, un subiect de nișă în planul
artistic, calificat ca fiind decadent. Obiectivul lor este cel
de substituire, aproape în masă, a formelor artistice clasice armonizate prin altele,
în abundența de transfigurări neesthetice.
Structura
considerată estetică de nonconformiști este sugerată pe lângă formă și
cromatică, și psihologic, prin frecvența diformităţilor gnozice, prin
grimasele forţate ale esteticului în imaginarul timpului
lăuntric, într-un plan interior cu coordonate estetice în expresii
liniare... Imaginarul se
interiorizează, astfel, prin forme şi crome sugerând modalităţi existenţiale şi
ideatice neconforme, postimpresioniste şi postexpresioniste, inedite în
prezent în fondul acestora ( Matisse, Picasso). În acest cadru, Adrian
Graunfels relevă antitetic pictura germanului Neo Rauch, barocul
artistei fotograf Cindy Sherrman din New York, pictura erotică- intimitatea și bestiarul
cu demonicul impudorii în portretica Marlenei Dumas din Africa de Sud şi în
pictura provocatoare a femeii răstignite, în alb, de Mauritzio Cattelan din
Padua- Italia.
În pictura lor, cu evidență în exponatele expuse, unele
chiar cu pretenții de vernisaj muzeal, nu se poate intui o permanență
axiologică, ci doar o modalitate de exprimare în detaliu şi în
temporalitate a stărilor complexe de conştiinţă estetică și ideatică îndusă
pictural și sculptural în fenomenologic, într-un tangaj al relativității, abuzată
de reflexii asupra realităţii ontice individuale şi universale.
În acelaş context, interesul pentru arta de la graniţa
dintre ficţiune şi suprarealismul caricatural, grotesc în fond și supraexpresionist,
a fost relevat profesional de Adrian Grauenfels în Reţeaua literară,
prin prezentarea artistei pictor Beatrice Bernath, din Haifa, a cărei
expoziţie, purtând genericul “După Paradis” şi constând într-o colecţie de
desene şi schiţe în culori simple, primare şi cu tuşe accentuate, groase, expuse
recent în salonul din “Cafeneau Tina” din oraşul de pe ţărmul
mediteranian, Ein Hod, a fost bine prezentată și de d. Bianca N. din Haifa.
Prin exponatele picturale înserate în pagina Rețelei
literare se pune în evidenţă interesul deosebit al pictoriţei Beatrice Bernath pentru
folclorul iudaic şi arta ebraică într-o linie postmodernă, pictura sa fiind revelatoare, magnetizată de tensiuni interioare, din care
radiază satira, umorul, grotescul antropomorfic şi se ridiculizează sexul opus
feminităţii, cu un final al regăsirii şi împletirii sexelor... Se confirmă stilul
lui Beatrice Bernath ca fiind asemănător cu cel al expresionismului pictural german
(Kirehner, Beckmann), care a culminat cu expoziţia din anul 1937, intitulată
“Arta degenerată”.
“ După Paradis”-ul pictural al lui Beatrice Bernath
reușește înfăţişarea celor doi: Adam şi Eva izgoniţi din paradis; pe
Eva, cercetând spectacolul dincolo de Paradis și pe Adam, static şi
grotesc, neapetisant, cu dinţi de carnivor, pregătit să devoreze prada... Nu se
sesizează în această pictură o axă de demarcaţie între cele două condiţii
existenţiale: Paradis şi după Paradis, condiţia modernităţii în arta picturală
fiind, astfel, îndeplinită...
Dar ”Tehnica
picturală clasică a fost înlocuită cu un desen instinctiv în care obsesiile şi
angoasele existenţialiste îşi fac loc cu forţa şi cu o sinceritate care ne
dezarmează” (Bianca N.).
Desigur, în exerciţiul promovării conştiente de către
pictorul artist a stilului abstract cu aport fictional - himeric şi cu suport
imagologic apocaliptic în expresii şi în diformităţi (Albert Durer) cu
nuanţe compoziţionale thanatice (Louis David), domnul Adrian Grauenfels încearcă
debarasarea de desuietudinea impresionismului, prin abandonul tiparelor
şi canoanelor clasice şi încearcă să aducă în prim plan expresionismul senzual
conflictual (Kandinski, Chagall). Obiectele,
pentru a fi interiorizate estetic - imaginativ, sunt decromate şi
dezobiectivate, vidate de contraste în geometria lor formal quadridimensională,
de un imaginar interiorizat (T.V. Doesburg).
Kitchul şi urâtul generat de kitch sunt
utopice şi intempestive artei prin rigidități și prin structura rece a formelor
picturale și scupturale. Acestea, chiar şi conştientizate de artist
(C.Brâncuşi) ca subiect de nișă pentru acesta și hiperbolizate prin creația sa,
niciodată nu vor reuşi, totuși, să creeze stări estetice revelatorii, să încânte
pe deplin ochiul lăuntric şi nu pot răscoli sufletul din dezordinea estetică,
nu reuşeşc să genereaze vibraţii şi frământări interioare, să releve
estetica reflexivă a creaţiei şi toate acestea nu semnifică, dimpotrivă,
nu-şi ating scopul, disperând conştiinţele estetice!
Reţinem, în acest context, exponatele relevate inspirat
de domnul Adrian Grauenfels cu forţa expresivităţii lor existenţiale în forme
stilizate şi în potrivirea de culori (H. Focillon), a mixajului de
fabulaţie. Asistăm la un realism în graţie şi la un umanism de unificare
(Dada), caracteristici ale cubismului spaţial lobacevskian, noneuclidean
( Cezanne, Picasso) şi la futurismul aspaţial şi atemporal abstract în
formulări iluzive, suprarealiste.
Toate acestea se petrec, cu siguranţă, în “Art Now”,
numai pentru denudarea onticului anthropologic de un real trimis
în derizoriu şi pentru a se evada din cotidianul instinctual
amorf, pentru o evidenţă a valorii axiologice a artefactului
imagistic interiorizat (Louis Lavelle) şi pentru o certă estetizare -
conştientizare etică - estetică postmodernistă, spectral revelatorie în universalitatea
artelor ! Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu
