ÎN MEDITAŢIE, LA FAUST
Pe când lucrai la infinit,/
a cuceri în flăcări cerul, /
în pătimiri şi ispitiri, /
legai de sens, numai poetul.../
De rost sordit în plânsul mut ,/
un rest ce vânturi pe genuni,/
ţi-e crezu-n El ascuns acum ,/
un ne-nceput mânat de vise.../
Când numai din privirea Lui, /
firesc, sensibil la - nceput,/
doar metafizica-i sporeşti: /
gândul aprins cu joc şi cântec../
Pui semne de-ntrebare-n verb,/
cu Luna , de-i ucizi misterul.../
Eşti viaţă-n rază, dor şi înger,/
aprinsul duh din ochii ei .../
Veghezi la umbrele din crug,/
sufoci în stele vreri, iubirea /
şi-n loc de evul nou, preferi/
lumina altor lumi celeste... /
Vinzi adevăr, necunoscutul /
în alte jocuri de cu – vânt; /
Tot de - nceput , pe alt mister /
îl joci nebun cu ne-nceputul !... /
Sibiu, 10.03. 1991
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu