Literatura: La castelul din Levant; G.A.S.

LA CASTELUL DIN LEVANT  

Gheorghe Apetroae Sibiu

Din port, plecând  cu soarele

în braţe strâns,
pe umerii săi largi,

cu cerul levantin,
urca pe scara-naltă-n arce de recif ,
nerăbdător  a-şi revedea castelul,

El, prinţul Cristofor,

uimit de fluorinele verduri

de pe aleile cu oglindire-n cer,

cu  rodii și magnolii zăpezite-n flori

ce îi curta misterul...!

Cu aripile –ntinse peste necuprins
îl însoţea în dans, din cheiul vechi,

Lilith,
și-l îndrăgea-n păcatul ei,

Ursita:
răspunsul lui era numai turcoazul 

fiecărui val,
cu dor aprins de Porto Santo…,

de-ntoarcere la largul egean…!

În urmă-i, valuri năvăleau pe chei,
scăldând faleza –n boraciu cinabru

și undele în spume,

unduind în vele -
columbele  stropeau azurul
cu soarele l-apus…,

și-n turmalinul stelei,

dansa turcoazul viu al mării

cu adamitul cris al zării…!
era tot cerul în prasen cuprins

și-al lui castel pe stânci,

curtat de briza serii!...

În jur, livezi de rodii rodosii
batute-n salbe-mbălsămau

calea-i în fire de absint

sub grelele lor ramuri -
- prinţese îi erau, în flori plângeau,

în mersu-l lui gândit,

magnolii, drumul i-l ningea…
… corolele valsau cu dorul prințului,
iubirea mare a Felippei

rămasă-n Porto Santo-n chin

în dorul prințului, visând
la andaluze nesfârșite zări

și la-ntristate princiare zodii! …

În troienirea urnelor de crini,
pe-alei de taină, unduind lumini
scruta El, prinţul

azurul de pe înălțimi,
și, cuprins de Eros,

în apriga-i vâltoare,
castelu-i alb cu fresce siderale
și ziduri vechi în travertin

cu axinii portale
în cristă,  princiara-i cale …!

Curteni slujeau castelul cu onor
şi-l însoţeau acum supuși pe prinţ,

pe Cristofor ,

de cum urca pe scări,

cel mistuit-bolnav

de dor și de neîmplinit amor,

spre turnul marilor fiori,

acolo unde îi sporea în rău, ursita,

doruri mai mari de larg

şi dorul de Felippa …!

Din turnul prins de cer, columbele

vegheau la salba de culori

ce îmbrăcau castelul princiar…,

… cuprinsul nins de rodii

și împânzit de parfumate roze 

ce  irizau necontenit

în zecile de crome

îmbălsămând castelul,

veşmântul levantin al mării -

al prinţulului cel iubitor  de stele-

frânt de dorința revederii

și de-al Felippei dor,

crescut în El, din Ea, întru magia  serii…!