VRĂJIT DE
TRECERE
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Cum totul
nu-i decât secunda revărsare
a cerului căzut,
în joc de trecere,
în crâncenă,
magnetica vâltoare,
gemea însângerând
în facerile vii
şi apa limpede-n
bulboane
sub roţi
milerice de car stellar-
fluide căile,
în inelări barbare...
Și flori se
ofileau de mângâieri aprinse,
plângeau -
râzând bătute ierburi grase
sub trecerea
ecvestrelor copite
spre exilarea
lacrimilor reci
cu şiroirile-n
dureri, cântând,
pe faţa
libertăţii fiecărei clipe !…
Din trecere,
să-ţi fi oprit părinţii,
cu glasul orfic,
de binecuvântare,
îți
închinai în ei cu gândul rugăciunii
la liniștirile-n
trezii, străbunii,
din somnul lor
adânc, pe tăinuita Vale!
Te bucurai de
semnele prunciei,
lăsate-n ea,
spre-nsufleţirea sorții…
…și-ţi pregăteai,
în loc de rai,
plecări de
taină în sfințire- triste,
în zborul de rostire - a morţii
cu
chip aprins de dor…, condor
cu aripile-ntinse de … ispite !
G.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu