|
GHORGHE APETROAE ~
CÂNTECUL LUI CRISTOPHER
COLUMBUS (21)
|
GÂND DE
PLECARE
"Când Totul e
într-un Nimic/ şi ... din Nimic e Totul,
tu, prinţul sau poetul,
ce crezi că eşti, ce poţi să fii?!.."
tu, prinţul sau poetul,
ce crezi că eşti, ce poţi să fii?!.."
Gnomonus Genomus Plicticus
Acolo,
unde în castel, pe stânci,
în
freamăt lung și
temător
loveau
cu ritm în ziduri groase,
oricâte
grele şi reci valuri,
se
înmulţea în prinţul
Crist
un dor
de larg, de altă mare,
de
luptă-n bărbății cu valul…
Comori
de vis, oglinzi cristale
îi
izvorau din neînţelesuri
și-un gând sălbatec
de plecare
vărsat în sufletul Felippei…,
Iubirea
lui pentru prințesă,
părea-n
furtună-o caravelă
pe
pold sibilic, în derivă,
cu
vele frânte și desprinse
de
valuri reci, de fulgere:
ecoul lor la alte ţărmuri
de
dragoste ne-țărmurită…
… cuprins într-un război sălbatec,
cu el era
și-ntreg oceanul …!
Iar ea-n
iubirea risipită,
la-naltul
val căzută
slugă-
surâsu-i
alungat din zâmbet,
răpită de-o
străină mare,
iubirea
lor, făcută
cioburi…
Plutea în el, iubirea mării…!
cu el, a se-ntâlni, îl cheamă
în a-i
vorbi – n cuvinte sfinte
corăbii
mari ce-n port adastă
la
chei gătite de plecare
pe
larg înspre apus, să zburde
pe
valuri reci de-azur- solare,
spre zări
de aur, spre Cipangu,
la averi de lume neștiute
și-a se
iubi cu-o balerină,
o
mare–n ea cu chip de muză,
la eL
, de mult în așteptare…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu