LIRISMUL NOETIC AL POETULUI JAVIER CANAVES
Comentariu eseu de
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Îmcercarea de
interferenţă a lirismului noetic practicat de poetul Javier Canaves cu memoria
livrescului lui Cesare Pavese, se relevă şi prin poemul “Întâlniri”, înserat pe
cit-ul Reţelei literare, în traducerea poeţilor Claudiu Komartin şi Cristina
Maria Vlaşin… Aceste “Întâlniri” sunt chiar despărţirile” in tempore”
reflectate in perathos ca fulguraţii existenţiale ale unui creator de fresce
literare în expresii cu reflexii de fațete în filigrane multiple … Să observăm
, dar, că în registrul auctorial al acestui poem, Canaves refuză să -şi înscrie
opera sa cu majusculele exotismului spaţiului balear mediteranean, care l-ar fi
ajutat mai mult în arhitectura de decor erotic exotic al metaforei sale
imagistice, apelând pentru condiţia cadrului propice a celor doi iubiţi în
declaraţii erotice, la spaţii interesante, mercantile şi insipide şi la locaţii mai
incomode : „Ai cerut încă un Bombay, ai îmbrăţişat dăruirea mea,/ şi într-o
pornire prostească de entuziasm / ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai
iubit.”... Javier Canaves se lasă copleşit, obosit parcă, mult prea repede de
stângăciile exprimării întârziate a stărilor adolescentine într- cadru liric
proustian neestetizat, idolizând
sacrificial, până la absurd, lirismul starurilor songs : ” Am închinat paharele pentru Creedence şi
Sinatra, / atât de absurdă era noaptea.”… Poate fi această tardivitate o reticență
generată de apriorismul transcenderii în construcţiile sale lirice, un termen
liber din ecuaţia tensiunii existenţial – exponenţiale a spiritului poetic cu
habitat într-un magnetism corporal generalizat, determinat de sensibilitatea sa
lăuntrică juvenilă, care trebuie reamintită şi afirmtă textual cum că: “singurele femei cu care merită / să te
căsătoreşti / sunt cele cu care nu putem îndrăzni să o facem” , dar şi de sistemul ontic- metafizic al
ființării sale, cuprins prin înţelegerea lui Cesare Pavese de preocupările
idealist societare ale lui Antonio Gramnsci”. Dovedeşte aceasta Canaves, atunci când afirmă textual că: “…după atâta
timp de la întâlnirea noastră, retrăiesc cu nostalgie dispreţul tău…”, se
înțelege, printr-un rafinament indus intenţionat în textul său generat de stilizarea
prozodică a propriilor frământări, până la obsesia morţii…! Asistăm cu interes pe un interpret al
valorilor existenţiale de rangul frescelor dar şi un interpret al partiturilor
existenţiale lasce, surprins la “ Întâlniri” în porniri veleitare : ” … într-o pornire prostească de entuziasm /
ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.” . Uneori, în locul atitudinilor suicide îşi
mobilează spritul-lăuntricul afectat de anevrisme cerebrale şi somatic -
viscerale malefice, cu trăiri voalate de mesaje criminale perathice accentuate în reflexii thanatice: ” Acum mi se pare amuzant, dar în acel moment
te-aş fi strâns de gât”…Poftim! Este o
atitudine declanşată prin ricoseul unor lentori viscerale din începerile
bioactale meristemice în prezentarea anamneticului infantil: ” … cu care nu putem îndrăzni să o facem”… Este un regret spiritualizat, statuat în
noeticul substanţei sale lirice cu valenţele creaţiei, conştientizat de
trecerea apollinică a unui literat sensibil, nemulţumit de experienţele
existenţei sale, încercând continuu revenirea, o raportare anamnetică la
trecutul nesemnificant: ” A trăi înseamnă să aduni ceea /ce nu am fost/
întâlnirile care odată ne-au definit”…
Asistăm la enunţuri
performative, aparent neinteligibile, dar care se pot soluţiona epistemologic
în planul al doilea şau în spaţialitatea tridimensional în speță literară a
cognoscibilităţii, acolo unde observăm că lucrează Javier Canaves în textul
său. Accesibilitatea structural literară a acestora este permisă aici prin
plecarea anamnetică, de la reprezentările critice obiectiv gautieriene şi de la
banalitatea descrierilor picturale maioriste ori chiar semănătoriste, cu care
mulţi ne-am învăţat, spre lambada- jocurilor de limbaj în planul lingvistic
suprateoretizat, plecând şi de aici, prin neokantianismul pozitivist scientist
al lui Wittgenstein şi prin curentul literar postmodernist, tot mai învolburat,
împreună cu Charles Peirce şi Morris, la reprezentaţionismul noetic al
limbajului literar susţinut în prezent de Richard Rorty şi practicat, fără
negarea valorilor clasice de J.F.
Lyotard şi F. Vattimo.
Se individualizează, dar, un Canaves complex, cu valențe creatoare
determinate de profunzimea inserției resortului psihologic în acel cadru
spiritualizat, conturat şi identificat literar în prezentul social, evident în
versuri cu variaţii de tonalităţi imagistice și sonante, caracteristici ale
postmodernismului literar, suficient de reprezntate prin lirica sa în
spaţialitatea balearului mediteranian! Felicitări, în același timp, poeţilor
Claudiu Komartin şi Cristina Maria Vlaşin pentru prezentarea poemului şi pentru
calitatea traducerii! Gheorghe Apetroae, Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu