Literatura: Pe stânci, la Palos; autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.

 

PE STÂNCI, LA PALOS

Christopher-s song on the cliffs at Palos
Autor:Gheorghe Apetroae d.l.B.

*

Pe când, coapsele crise i le dezgolea
abisinic şi ai ei nuri argilii îi frământa
dezlănţuit, cu cerul și întregul ocean,
Cristofor, în al ei surâs, în castelul
din Palos, pe stânci, îi şoptea princiar:
amorul lor își primea, în Porto Santo,
peceţi stelare și rangul regal...!
*
- Felippa mea iubită, frumoasă și dorită,
plină de farmec, aprinsă în cuvânt,
dator ție cu viața mea toată, îți sunt...!
Tu m-ai renăscut şi m-ai vindecat
de zacere cu sărutul zefirului,
de tine trimis pe Egee, la castel, în Levant...!
O fericire îmi ești și un vis, de atunci!
*
Chinurile mele în rostul tău s-au stins,
cu suavu-ți zâmbet m-ai reîmplinit...!
Iar, acum, iubire, nuntind cu tine, în Palos,
în palat, printre cristale și marmori,
Veneră, pe stâncile-ți andaluze îți calc
cu credinţa neţărmurită, pe care ți-o port,
cum Azorelor, le poartă valul din larg!
*
Ea îl privea ca pe zeul luminii, al mării
și o cunună de irişi albaştri și sidefii
îi puse: tot cerul cu stele, pe a lui frunte..!
Clipele de așteptări îi erau acum împărţite
între fiori și șiruri lungi de plăceri...!
Uitase de nesfârșitele nopţi de Sienna,lungi,
de neliniştile ei și de ale lui aşteptări...!
*
Erau iarăși împreună, acoperiţi de lauri,
de roze și pluteau în adânci și lungi săruturi…
În tornada crină a emeraldelor ape,
cu noile destrămâri în frenetice valuri,
legănaţi cum corăbii, de un madeiric ocean,
le răsfăța, la Palos, pe zare privirea, columbe
și Luna scăldată de un larg portugal!

PE STÂNCI, LA PALOS.
Christopher-s song on the cliffs at Palos
*
Autor: Gheorghe Apetroae dlB.
*
Pe când coapsele-i crise i le dezgolea
abisinic şi ai ei nuri, stelari îi frământa
dezlănţuit cu întregul ocean,
cu glas stins, El, Crist…, un prinț navigator
în al ei surâs, îi şoptea princiar,
cum Azorele din larg, cu fiecare val...!
*
- Felippa mea frumoasă, dorită,
plină de farmec, aprinsă-n cuvânt,
dator cu a mea viață îți sunt...!
Tu m-ai renăscut şi m-ai vindecat
de zacere cu sărutul ce l-ai trimis
din Azore, mie-n castel, în Levant...!
*
Cu suavu-ți surâs m-ai reîmplinit
și chinul meu în al tău rost s-a stins...,
acum, când nuntind cu tine la Palos
în palatul de cristale și marmori,
credinţă neţărmurită, cum mării, îți jur
și cunună de irişi pe frunte îți pun…!
*
Tot cerul albastru din Porto Santos,
Veneră, pe stânci andaluze, ți-l așez…!
-Ea îl privea zeu al luminii şi mării
și clipele-i erau din nou împărţite,
uitase de negrele nopţi de nelinişti
şi de lungile ei… ale lui aşteptări...!
*
Cu destrămări, cum frenetice valuri,
între fiori și un șir lung de plăceri,
legănaţi de raze, de un madeiric ocean,
erau împreună, acum, acoperiţi de lauri
de roze și-absinți..., în adânci săruturi,
cu Luna scăldată în larg portugal...!
*
Columbe în zbor, le desfăta privirea
la Palos, împreună, în castelul pe stânci,
amorul lor se împletea cu peceţi stelare,
și-n Porto Santo primeau rangul regal...!
Fericirea era a Felippei, a Lui...,
era și răsfățul lor, ca într-un vis ireal...!