*
Din tot ce-n inimă ai strâns și-ai dat din al ei jar-
cununa ta de laur- lor, spre a te bucura, n-o ceri,
cât tot mai semeni primăveri cu mâinle-zăpezi
pe cheiul tău înalt, de valuri încercat, în nerăgaz
și cele patru stele, ale tale, noi, le păstorești...!
*
Cu chipul vesel, îngeresc, curat și zâmbet ireal,
ce mi-a sporit în suflet dimineți, vraja luminii,
izvor de grație maternă ești, un suflet celular
purtat de trupul anilor cu miez de-nmugurire
de duhul tău stelar, reînflorit din razele iubirii...!
*
În seva-ți odrăslite, drepte, cu firea-ți înfrățite,
prin ani, robind, hrănești cu sârg astrele tale,
le porți pe brațe obosite de ramuri re-nverzite,
spre-a le sluji cu zâmbete de dimineți senine,
zeiță, toate-s zestrea ta, de ele să te bucuri,..!
*
Ești arbore cu trunchi străbun, cu seva lui le crești,
lumina le-o sporești cu dimineţi le-o-nrourezi,
iar orice vânt, iscat, li-l potolești prin ram stelar
de românesc Ardeal, tulpină-n patru despicată,
ești primăvară-n grație maternă, sfințită și înobilată!!!!
Pagina literară, Tribuna, nr. 9517 din 10. 03.1989,
redactor Octavian SUCIU, cu recurența textului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu