LITERATURA: „MĂRGINIMEA SIBIULUI” - UNIVERS GEOGRAFIC - PASTORAL ŞI CULTURAL - SPIRITUAL, ROMÂNESC, Autor: Gheorghe APETROAE dlB

„MĂRGINIMEA SIBIULUI” - UNIVERS GEOGRAFIC - PASTORAL ŞI CULTURAL - SPIRITUAL, ROMÂNESC

Autor: Gheorghe APETROAE dlB, dr. în. ștințe, eseist și poet

Pentru o cunoaştere a trecutului naţional românesc al acestei fascinante zone sibiene „ Mărginimea Sibiului” și pentru sacralizarea ontologică a unor astfel de locuri, prin cultul de univers matricial geografic- pastoral şi cultural-spiritual, trebuie să conştientizăm tot ce a fost și tot ce este în spațiul acestor locuri, în inimile şi în mințile românilor, în ecuaţia istoriei noastre naţionale, cu gloriile și caracteristicile antropologice restrictive, reliefate și durate istoric în acest spaţiu transilvan, al luptelor seculare de jertfă pentru libertatea și neatârnarea neamului românesc. Şi toate acestea, numai pentru conservarea identității poporului, în locul și timpul lui, cu răsfiratele-i vânjoase rădăcini ancestrale!
- De ce să revenim la acestea? - Pentru ca să se statornicească în generaţiile de acum şi în cele viitoare, aici, ca și oriunde în spaţiile României, istoria exemplară de românitate a generaţiilor de mărgineni, din adâncimile existenței lor, pe aceste locuri, a celor plecaţi în vremi de restrişte, spre revenire, sau a celor doar în dor, cu gândul întoarcerii la obârşie, într-o permanentă chemare la frumoasele meleaguri româneşti- locuri hăruite cu slavă şi binecuvântate de Dumnezeu, întru românească trăire şi întrusăvârşire în credinţa strămoşească. Aici, în matricea constelară a Cibinului şi Lotrului s-au întrezărit zorii și s-a cultivat zenitul spiritului naţional românesc transilvan, în această perlă constelară economic- pastorală și spirituală- culturală, naţională, care este Mărginimea Sibiului!
Când vorbim de Mărginimea Sibiului, trebuie să admitem ontologic conceptul spaţial de mărginirea de loc şi de timp- semper et ubique-, în speță, de locuire la sălaşele din perimontanul şi montanul munţilor Cibinului şi Lotrului, în frăţie şi în fascinaţia priveliştilor, atât sub umbrele negurilor și ceților groase, cât şi în lumina vremilor liniştitoare.
Pentru că Mărginimea Sibiului se află în împărăţia cronomă a celor două masive muntoase, Cibinul şi Lotrul, a celor doi fraţi buni - feţi frumoşi, travestiţi în zâne. Norii crisotili de corindon și travertin, învăluraţi în mariajul lor celesti, trec şi astăzi, în turme de neguri axinii, gonite de vremile nestătătoare pe deasupra pajiştilor alpestre, la întrecere cu puzderia turmelor de mioare, ce urcă în fiecare an la ei cu umanitatea arhaică și cea prezentă, până la umărul stâncilor, în reflexii translucide de micașisturi acide şi peste frunţile neclintite de paragnaise bazice- melanitice, dezgolite de ploile din veri și de vijeliile aici abătute, de dezghețul târziu al zăpezilor ce împărăţesc crestele înalte ale munţilor- frați din constelaţia Carpaţilor sudici și cărora le cântă geneza cu erele,mereu, râurile Cibin şi Lotru.
În susurul izvoarelor cristaline de sub ceţurile pantareice, cele două râuri își slobod de la crestele pantoclastice ale munților patimile, într-un nesfârşit urlet, spre a-şi potoli chemările în pitorescul şi liniştea policromă a poalelor dantelate şi îngemănate ale munţilor mumă. Strigătul lor e mereu auzit și de alți monștri muntoși, cei înstăpâniți de înzepeziri, de peste Olt, Munții Făgăraşului, cu adânci reverberații climatice în spaţiile mărginimilor antropice ale Boiţei și Tălmaciului, ale Sadului, Sibiului și Răşinarilor, ale Gurii Râului, Orlatului și Săliştei, ale Poienei şi Jinei, spre a fi mereu auzite și la poalele lor sudice, în răspunsuri de convieţuire românească fraternă.
În dimensiunile matricei spaţiale a Lotrului şi Cibinului, se cuvine a se releva, în continuare, prezența dominantă a laturei antropologice, prin aşezările şi civilizaţia Mărginimii Sibiului, începând de la “Poarta veche boiceană”, sau “Poarta lui Traian”, de acum 2000 de ani, acolo unde romanii ridicaseră castrul “Caput sttenarum”, începând cu satul Boiţa şi continuând pe toată întinderea pericarpatică a Lotrului şi Cibinului, până la satele din înălțimi, Poiana Sibiului şi Jina. Pentru că aici munții Cibinului și Lotrului, cu anii lor şi-au brodat straie cu-vântătoare din glasul izvoarelor și veşminte înroite cu stele, care nu sunt altele decât satele mărginene, frumoase și înstărite în ţinutul Sibiului.
Documentele istorice din perioada romană confirmă că unele păşuni din Munţii Cibinului erau considerate “patrimonium caesaris” şi erau arendate “conductores pascui” sau unor asociaţii de vite, celelalte rămânând în folosinţa populaţiei autohtone ca “ager stipendiarius”. Aceleaşi pajişti au fost împărţite în secolul al XII între mărgineni şi saşii colonişti aduşi de regele maghiar Gheza al II-lea, la anul 1142. Se deduce, cel puţin economic, că păstoritul a fost din vechime îndeletnicirea de bază a locuitorilor din Mărginimea Sibiului, cu început în epoca primitivă și a continuat, cu intensitate mărită în perioada dacică şi daco-romană, devenită înfloritoare în secolele XVI- XIX.
Trebuie ştiut că satele de la poalele Lotrului şi Cibinului, de acestea fiind vorba, sunt, unele, îndesate, atele dispersate, până la umărul masivelor muntoase şi toate locuite de oameni harnici, dârji și frumoşi, aşezaţi antropogenetic din vechimea ultimului postglaciar, cu o atestare de 10 - 12.000 de ani. Ei s-au statornicit ca populaţii ariene, în locul populaţiei din „cultura renului”, retrasă spre nord din arealele Cindrelului şi Lotrului, odată cu retragerea calotei glaciare, aici, consolidându- și identitatea, sorbind neîncetat din seva şi spiritul acestor locuri. Aici, si-au cultivat prezența constantă, ca să dăinuiască, precum munţii și s-au îndeletnicit, continuând a se îndeletnici cu păstoritul și prelucrarea produselor animale, cu pomicultura, agricultura, olăritul şi comerţul (Dumitru Moga, 1982).
După cum se ştie, toate aceste aşezări au intrat, începând din secolele XIV–XVII în componenţa ducatului transilvan al domnitorilor Ţării Româneşti, sub denumirea de Ducatul Amlaşului, cu administrare şi cetăţi proprii, în aceeaşi formă de organizare cu Ducatul Ţării Făgăraşului, de peste R. Olt.
Și, spre a ne introduce în universul geografic- pastoral şi cultural-spiritual românesc al Mărginimii, trebuie identificate, în contextul tematic, cele două universuri de forţe economice şi cultural- spirituale, dimensionate geografic şi antropic, aproximativ egale, anume: Universul Lotrului- Tălmaciului şi Universul Cibinului- Săliştei, cu oraşele Tălmaciu şi Sălişte, exceptând Sibiul, pe care trebuie să le recunoaştem centre ale cosmicităţii economice şi spirituale ale celor două universuri ale Mărginimii.
Aşadar, în Universul Lotrului descoperim constelaţia Tălmaciului, de fapt fostul scaun al Tălmaciului, cu aşezările: Boiţa, Tălmăcel, Tălmaciu, Sadu, Râul Sadului, Cisnădie şi Cisnădioara, iar în Universul Cibinului, în fostul scaun al Săliştei, aşezările: Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina (Irimie şi colaboratorii,1985).
Ridicarea unei biserici ortodoxe în Răşinari, la anul 1383, cu sprijinul lui Radu Basarab, va fi dovada interesului naţional românesc a voievozilor munteni pentru locuitorii de pe Cibin, a prestigiului de care se bucurau conducătorii (cnezii) mărgineni în relaţiile lor cu domnitorii şi dregătorii Ţării Româneşti. Erau preocupări şi raporturi bilaterale importante, de creare a unui climat favorabil de dezvoltare a relaţiilor economice româneşti în spaţiile Sibiului şi Făgăraşului, una din condiţiile obiective- experiment, pentru realizarea unităţii statale între Transilvania şi Ţara Românească, de mai târziu (Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean, 1985; Dumitru Moga, 1982).
Călătorind în spaţiile geografice ale Mărginimii Sibiului, prin cele două constelaţii naturale cu determinări antropologice, pe faldurile celor doi munţi, Cibinul şi Lotrul, vom descoperi pajişti întinse şi versante împădurite, ori curmături sculptate de zbuciumul apelor repezite acolo de culmi, iar printre ei, cărări pitoreşti şi accesibilități, care au înlesnit circulaţia şi umanizarea unui relief într-un climax perimontan și montan, în trepte, începând, de la poalele munţilor, spre vârful acestora, de o parte şi de alta a acestora, cu sălășluiri umane de milenii, materializate şi astăzi în sălaşe, colibe şi, mai nou, în cabane şi în aşezări turistice- pensiuni presărate pe trupurile acestor munți, prielnici antropogenezei.
Pentru că netezimea culmilor, lipsa crestelor pronunţate şi a piscurilor stâncoase, prezenţa înşeuărilor largi şi lipsa pădurilor excesiv de întinse, lipsa abrupturilor de pe laturile lor nordice şi rotunjimea formelor orografice îi califică, deopotrivă, ospitalieri, pentru o dezvoltare istorică a unei vieţi umane intens pastorale, o caracteristică antropică a reliefului uşor ondulat, într-un spaţiu diferenţial armonizat, de o intensă vitalitate, un spaţiu matricial mioritic, aşa cum îl identifică, cu atributele sale ontologice și transcendental metafizice, Lucian Blaga, în sublimele lucrări: Trilogia cunoașterii și Trilogia culturii (Gheorghe Apetroae, Conceptul categorial de cunoaștere în opera lui Lucian Blaga, Volumul „Despre ne-nceput”, 1992).
Mai mult, acest spaţiu montan, uşor accesibil a favorizat instalarea pe bordura nordică a munţilor Cibinului, la mari altitudini, mari aşezări umane, precum satele Poiana Sibiului şi Jina, dintre cele mai înfloritoare sate din România, iar în partea sudică a munților, pe versanții acestora, până sus, la 1.500 m altitudine, a puzderiilor de sălaşe şi colibe, de case şi grajduri, de târle şi chiar livezi de meri, până departe în munţi, în direcţia Cindrelului şi Frumoasei. La altitudini şi mai mari, aflăm mai multe obiective turistice, cum cele ale Crinţului şi Păltinişului, cel mai mare, fiind Staţiunea Climaterică Păltiniş, la altitudinea de 1478 m. Staţiunea Păltinis e una dintre cele mai vechi staţiuni de acest gen din ţară, singulară prin altitudinea la care este aşezată, relativ apropiată de circurile glaciare şi de iezere, formaţiuni geologice periglaciare şi glaciare unice, situate pe latura nordică a munţilor Cindrel, a fostelor geizere din găleata Cindrelului, cât şi de prezenţa florei, în tipologii de o mare diversitate, cu multe elemente endemice, în perspectiva peisajului variat și configurat geografic de o uşoară accesibilitate, caracterizat prin prezenţa mai multor trasee turistice, de o fascinantă atractivitate.
La plaiurile Săliştei şi Jinei, pe lunga lor culme- cumpănă, începând cu cele de la Guga Mare şi Guga Mică, de pe teritoriul Jina, urcă de multe secole, pentru a o străbate lejer, unul dintre cele mai vechi şi mai lungi drumuri pastorale, de legătură cu Novacii şi cu alte aşezări de la poalele Carpaţilor sudici. Pajiştile întinse, dense şi grase, drumurile accesibile şi roirile de construcţii, identificate pe toată latura de nord a munţilor Lotrului şi Cibinului, crează vara aici o impresie de activitate, parcă mai bogată şi mai vie decât cea de la baza munţilor (Lucian Badea şi col., 1985).
Condiţiile naturale favorabile economiei pastorale sunt gradientic asemănătoare zonelor de la baza Alpilor elveţieni şi ale Tirolului austriac și au permis popularea acestor doi munţi, valorificarea lor economică- pastorală, silvică şi chiar agricolă-, baza existenţei umane de veacuri a unor însemnate populaţii. Astăzi, resursele lor sunt tot mai puţin valorificate, cu impact negativ în realizarea veniturilor de către populaţia Mărginimii Sibiului din creşterea animalelor şi din activități agricole. Şi totuşi, graţie dezvoltării altor ramuri economice în mărginime şi în peri-mărginime, exploatațiile agricole, în restrângere, au fost suplinite cu agrotuirism și, astfel, locuinţele şi aşezările mărginene nu s-au redus ci, mai mult s-au consolidat şi au devenit tot mai înfloritoare!
Coborând la poalele munților Lotru şi Cibin, părăsind înălţimile lor mijlocii, vom descoperi un alt important segment matriceal din universul geografic- economic şi cultural- spiritual al Mărginimii, cel al depresiunilor Sibiului şi Săliştei. Aceste depresiuni dantelează poalele acestor munţi prin păduri întinse de stejar şi şleau, în terase, pe agestrele sudice ale Cibinului şi Sadului și pe luncile numeroșilor afluenţi. Aici stratificaţiile litologice şi direcţia drenajului au favorizat sculptarea în rocile de micașisturi și de gresii, relativ friabile, a unui lanţ depresionar montan, accesibil de pe toată latura nordică, cu rolul de conservare a legăturii monolitice între antropologicul depresionar și perimontan cu cel al muntelui, printr-o fâşie de trecere proluvo- aluvială, cu facies fragmentat, într-un cuprins diluvial, în care sunt înşirate, cu arhitectura lor deosebită, specifică, satele mărginenilor. Se poate aminti aici că, urmare a efectului glaciaţiunilor din cuaternar, mai precis din perioada pleistocenului, în care s-au desfăşurat fazele glaciare, depresiunile de la poalele Cindrelului şi Lotrului s-au terasat interglaciar, cu depozite proluvo- aluviale. Cea mai joasă terasă depresionară e situată în cea mai apropiată zonă a albiei Cibinului şi, parţial, a R. Sadu și aparţine ultimei perioade glaciare Wurm- Vistula. Această terasă, rezultată din materialele detritice dislocate din cei doi munţi în postglaciaţia Wurm (Vistula), de acum 15-16.000 de ani, prezintă și astăzi depozite la zi, urmare a terminării- întreruperii scurgerilor glaciare, în găleţile (Iezerele Cindrelului), dar şi din depozite aluviale pre şi postglaciale aşternute pe straturile perioadelor geologice tortoniene, sarmaţiene, panoniene și parțial euxinice, acestea determinându-şi amplitudinea în bazinul marin, în funcţie de arealele de subsidenţă marină ale stratificaţiilor geologice respective.
Sub aspectul geografic al zonei se reţine prezenţa în peisaj a reliefului de mare amplitudine, de la 400 m, în Depresiunea Sibiului, la 700 m, în piemontul Gura Râului, la 1478 m, în Staţiunea Păltiniş şi la 2268 m, în vârful Cindrel- Frumoasa. Asistăm, dar, la un relief construit natural, în trepte şi acoperit în mare parte de varietatea fitocenozelor de pajişti, diferenţiate tipologic de climaxul- altitudinal și de expoziția versanților, în păduri de: Quercete şi Făgete, pe etajul altitudinal de la 500 la 800 m; de Făgete, pe etajul nemoral de la 800 m la 1.000 m; de Făgete şi de Molidete (picetae), pe etajul de la 1001 m la 1250 m; de Molidete şi de Abiete, pe etajul, de la 1251 m la 1650 m- 1700m şi de zona pajiştilor alpine cu Pinus cimbra şi Ienuperus sp., pe etajul boreal, la altitudinea de peste 1700 m.
Antropomorfismul în universul economic- pastoral al Mărginimii Sibiului, sub aspectul economic și social- cultural și continuarea populării munţilor şi piemonturilor Lotrului şi Cibinului în zonele de “Margine” şi în zonele montane este dovedită de izvoare arheologice, de la sfârşitul ultimei glaciaţii. Şi nu e un miracol faptul că satele din munţi, cu accesul, atât spre largul depresiunilor, cât şi spre interiorul munţilor, de-alungul văilor perimontane legate istoric cu veșnicia, au fost și sunt și rezultatul transhumanţei şi al tradiţionalelor legături economice, cu aşezările de la sud de Carpaţii Meridionali. Un exemplu, îl constituie “Villa Gallis”, de pe versantul sudic al Carpaților Meridionali, similară economic și etnic- lingvistic cu „aşezarea Galeş” din Mărginime. În perioada cât această localitate era cuprinsă, alături de celelalte aşezări limitrofe în Scaunul Săliştei, acestei aşezări săliştene i s-au găsit, ca drept rezultat al transmutaţiilor de populaţii- efect al transhumanţei, surori de nume, de obiceiuri şi de port, în mai multe părţi ale ţării. Aceste aşezări, omologe celor din Mărginimea Sibiului, sunt atestate din secolele XII - XIII şi dovedesc transhumanţa intensă a locuitorilor păstori din Mărginimea Sibiului. Ei treceau munţii cu turmele de oi, până la Dunăre şi până la Marea Neagră, până în Crimeia şi Caucaz (Mariana Rusu, 1997; Constantinescu-Mirceşti, 1976). Populaţiile de păstori din Mărginimea Sibiului, unde ajungeau cu turmele lor îşi organizau noi aşezăminte, în zone de păşuni cu climat mai favorabil, pentru o întreținere ușoară pe timpul iernii. Şi, nu întâmplător, cea mai apropiată “surată” a „aşezării Galeş”, a Villei Gallis, o găsim pe versantul sudic al Carpaţilor, în Argeş. Această similitudine toponimic- antropogenetică demonstrează, cu un argument în plus, că munţii, care despărţeau românii din Ardeal de cei din Ţara Românească, în fapt, mai mult îi unea şi nu i-a despărţit niciodată (Dumitru Moga, 1982).
La strămutarea saşilor, determinată de pierderea de teritorii, în urma catastrofei inundării provinciilor saxone Holand, Ziland şi Flandra de către Marea Nordului, în teritoriile transilvane, puse la dispoziție de regele Ungariei, extins și în aceste teritorii dacice, i-a înzestrat pe noii veniți, în detrimentul Mărginenilor, printr-un regim special de folosinţă a munţilor Cindrel şi Lotru, prin actul “andreanum decretum“ (Ion Albescu, Monografia satului Boiţa, 1985; Irimie şi colaboratorii, 1985).
Trebuie, în acelaşi timp, de amintit, în context istoric, organizarea statală în zonele mărginene ale munţilor Cibin şi Lotru şi cu deosebire, impactul negativ al retragerii aureliene asupra intregului Ardeal. Or, se ştie că împăratul Aurelian, la anul 274 d. Cr. , luând act de urgiile migraţiilor răsăritene, care prin năvăliri necontrolate ameninţau tot mai vizibil şi în mod repetat Imperiul Roman, din mai multe direcţii, acesta și- a retras armata şi administraţia romană din oraşele şi fortăreţele dacice, masându-le concentrate pe malul estic al Dunării. De aici se poate aprecia atitudinea laşă şi duplicitară a administraţiei romane de răsărit, care, deşi exploatase intens Dacia, transformată în bună parte în provincie romană, într-un interval de 170 de ani, exploatându-i bogăţiile metalifere, în special aurifere, după care trăise în fast aristocraţia imperială, armata şi populaţia Romei, o întreaga Italie iar mai târziu și populaţia Bizanţiului, după bogăţiile şi după truda populaţiei din această mare provincie dacică.
Cuceritorii romani, în loc să apere Dacia de năvălirile sălbatice, fiind ceii care promise, la ocupare, o administrare şi o conservare superioare, au părăsit-o fără a opune un minim de rezistenţă (Ion Albescu, Monografia satului Boiţa). Desigur, regatul Daciei, bine organizat şi înfloritor, cum era în perioada regilor Burebista şi Decebal, cu o populaţie luptătoare și însufleţită de spiritul viteaz al conducătorilor, ar fi făcut faţă, cu siguranță, acelei puzderii de populaţii, în valuri de migraţie, distrugătoare de civilizaţii, populaţii care, astfel, n-ar fi reuşit, probabil să calce ușor pe oriunde dar nu în spaţiile dacice! Şi, mai mult, cum putem să traducem faptul că împăratul roman Aurelian care, întinând memoria cuceritoare a lui Traian şi-a retras neputiincios armata şi instituţiile într-o notă de laşitate, de fugă, dar şi de indiferenţă faţă de destinul populaţiei dacice, lăsând-o fără instituţiile administrative și de apărare în faţa acelor hoarde năvălitoare (Ion Albescu, Monografia satului Boiţa).
Populaţia dacă, lăsată fără apărare în faţa unor sălbatici lipsiţi prin geneză, de omenie şi milă, puhoiul hoardelor de goţi, sarmaţi, gepizi etc, lipsită de instuţiile de apărare, pentru că Dacia, devenită provincie romană, nu mai deţinea instituţiile sale proprii de apărare şi de administrare statală și devenise vulnerabilă la valurile de migraţii de multe secole. Toată populația dacică a fost nevoită să se retragă din faţa acestor puhoaie de sălbatici, să părăsească aşezările lor, ajunse în bătaia valurilor de migraţii şi să ia în masă drumul spre ţinuturile greu accesibile, înspre munţi şi spre ascunzişurile codrilor! În acest context istoric au apărut în bazinele Cibinului şi Târnavelor, ale Someşului şi Crişurilor, insule întinse din teritoriu dacic, părăsite de autohtoni şi care au putut fi populate de maghiarii ajunşi aici ca ultim val migrator, în ţinutul Câmpiei Panonice, în acel spaţiu liber, puţin populat, rezultat geologic din intinderea fundului Mării Panonice, devenit acum un uscat plan, în urma scurgerii şi localizării apelor Mării Panonice în Marea Egee, aceasta, în urma prăbuşirii platoului egeean.
În Câmpia Panonică, teritoriu fertil, prielnic a fi lucrat și locuit, s-au aşezat definitiv şi s-au organizat maghiarii ca stat. Statul lor consolidat în Câmpia Panonică, a expansionat mai târziu şi în teritoriile dacice, în cele rămase vulnerabile şi mai puţin populate. Pentru că numărul populaţiei maghiare, oricât ar fi expansionat teritorial, nu putea ocupa întreg teritoriul dac, în parte nepopulat. De aceea, regele maghiarilor, Geza al II-lea, a încuviinţat la solicitarea împ. Henric al II- lea de Bavaria, popularea unor ţinuturi dacice puțin populate, din Transilvania, la 1142, cu populaţia saşilor adusă de acesta din Thuringia și Saxonia inferioară, ale cărei teritorii fusese inundate catastrofal, de Marea Nordului.
În acelaş timp, populaţia autohtonă dacică, într-un fel romanizată parțial prin impunerea administraţiei şi instituţiilor romane, pe o periaadă de 170 de ani de ocupaţie, retrasă în majoritatea sa în munţi, în locuri dacice mai izolate, greu accesibile, s-a ocupat aici pentru strictul existenţial, cu creşterea animalelor, exploatarea lemnului întinselor păduri, construirea de colibe şi sălaşe, transformând munţii într-o civilizaţie de “colibaşi”, cu un potenţial economic ridicat și cu venituri din creşterea animalelor şi din exploatarea lemnului. Această populație autohtonă comunica economic şi social, la început pe cărări ascunse şi se conducea după legea locului “jus valachicum”.
Mărginenii Sibiului, în fapt, în majoritate fiind dacii fugiţi de la şesuri, s-au acomodat și au supravieţuit aici, neîncetând să se dezvolte economic şi social, chiar în condiţiile vitrege ale munţilor şi ale tranhumanţei, ceea ce a condus, chiar și la schimburi economice cu populațiile de la șes, în special cu produse zootehnice şi lemn, iar prin penetraţia expansivă a produselor lor, de la munte la şes, în piaţa populaţiilor de maghiari şi de saşi, aceştia au reuşit, într-un timp relativ scurt, chiar și strămutarea, în mod gradat, din munţii înalţi, în spaţiile lor de convinenţă strămoşească, convieţuind apoi cu populaţiile de saşi şi de maghiari! Mai mult, migrarea lor forţată de vicisitudini în munţi, în spaţiile de relief frămmântat, în acel spaţiu ondulat, cum era identificat de Lucian Blaga în metafizica universului mioritic, avea să-i transfere genomic și spiritual, dintr-un spaţiu iniţial ontologic plan, al şesurilor, mai puţin ondulat, în spiritul spaţiului învălurat intens, determinant al matricei spirituale de civilizaţie, emblematică Mărginimii Sibiului!
De aceea, se cuvine a fi introduse în circuitul cultural şi turistic naţional şi european localităţile Mărginimii Sibiului, fără selecţie, îndeosebi, ca un model antropologic existenţial consolidat în specificităţile locului, pentru că aşa se poate vedea, simţi şi comenta imaginea matriceală ontologică şi spirituală a aşezărilor Mărginimii, Gura Râului constituind, prin Lucian Blaga, un exemplu de obiect experiment- primat al locului de geneză al spaţiului mioritic mărginean. Pentru că, intrând în Gura Râului, în această aşezare din Mărginime, aşezată de la poala Cindrelului, până “sub Iezere”, o simţi hărăzită de Dumnezeu, de a exista în acest cadru pitoresc, fascinant, îi vezi gospodăriile îngrijite şi străjuite de semnul crucii- simbolul porților veșniciei satului românesc, aşezat pe frontispiciul fiecărei case şi pe porțile de intrare în curți și poţi lesne gândi cum aici obiceiurile şi tradiţiile populare s-au spiritualizat, înflăcărat şi sublimat cu veșnicie de poetul şi cărturarul George Coşbuc în poemul “ Nunta Zamfirei”, poţi gândi cum Lucian Blaga esenţializase aici, matricea ontologică a spaţiului mioritic şi statornicise principiul ontologic “ Veşnicia s-a născut la sat”. Îngerii cristici au coborât din celest cu celestul, spre a-i cuvânta filosofului acest gând- principiu existențial rural din casa preotului Manta (Gheorghe Apetroae, Sibiu, Gura Râului, frumoasă aşezare…, Tribuna Sibiului din 25 ianuarie 1999).
Spaţiile naturale eterne, aveau să imprime generaţiilor noi mărginene, trăirile în imagini perene, eudarismul cosmic al locurilor! Şi numai acest spaţiu demiurgic, atât pentru cei plecaţi de aici în transhumanţă sau în oriunde, cât şi pentru cei locuind mereu în el, rămaşi în truda locurilor şi în aşteptarea celor plecaţi, trăindu-le întoarcerea, putea să-i copleşească cu dorul şi zbuciumul existenţei, atăt pe cei rămaşi cât şi pe cei plecaţi... Dorul lor, cel mai intens aici, în condiţiile antropologice ale acestor locuri mărginene aveau să-l aline doinele mărginene, cântece- elegii, în tradiţia şi graiul locurilor.
Numai acest spaţiu învălurat, mioritic, de dor, mult mai cromatizat şi mai teofonicizat decât spaţiile de şes locuite de saşi şi de maghiari, va reuşi să-i recheme, reverberând cu intensitate în cei plecaţi din el şi să-i adune la obârşie, răsăriți din primordiile munţilor, al stâncilor şi să rămână înrădăcinaţi în Mărginime, pentru eternitate, adică în satul de “ acasă” (v. Alexandru Brad, poemul “Acasă”), satul lipit de munţi, satul stabil şi neclintit, de obârşie păstorească!
Se cade să considerăm lupta de cristalizare culturală şi spirituală a neamului românesc din toate timpurile, de pe aceste locuri, ca de pe multe altele etern româneşti, de dobândire sau redobândire, de apărare sacră, prin jertfire, a gliei strămoşeşti, glie de prea multe ori sfârtecată de străinii de locuri şi de neam, de continuă luptă pentru libertate şi demnitate, pentru drepturi democratice şi civilizaţie naţională, de folosire a graiului strămoşesc în spaţiul transilvan etern românesc, principii de existenţă, proprii dreptului genetic, proprii spaţiului istoric românesc, tradiţiilor şi aspiraţiilor naţionale.
Este, dar, de datoria oricărui bun român, in „semper et ubique”, de a memora în graţie pe oamenii care au contribuit la conservarea şi întărirea identităţii noastre naţionale, în speţă, pe oamenii politici şi de cultură, de înaltă simţire şi spiritualitate românească şi nu puţini au fost fiii Mărginimii Sibiului. Luând de model ASTRA, multe din personalităţile mărginene au devenit promotori în lupta pentru libertate, demnitate, identitate naţională a românilor majoritari în Transilvania, înrolându-se în fruntea batalioanelor de luptă, prin literatură şi cultură, ale Asociaţiunii pentru Literatura şi Cultura Poporului Român– ASTRA, înflăcăraţi în suflet, în inimă şi minte de principiile naţionale, promovate cu osârdie de Asociaţiune sub stindardul naţional, în actul de Unire a tuturor românilor, de la 1918, ca şi în cel al consolidării Unirii, după 1918 .
Asemenea multor locuri româneşti încărcate de lumină națională, de spiritul adânc şi înalt al conservării matricei spirituale naţionale, locurile constelare ale Mărginimii Sibiului, încărcate de milenii de spiritualitate românească aveau să sublimeze în oamenii de seamă, principiile existenţei culturale şi spirituale româneşti nobile, intens creatoare.
Desigur, la loc de cinste vor fi aşezaţi Mărginenii, precum cărturarii Săliştei Sibiului: acad. prof. Onisifor Ghibu (1883-1972), cel care a propagat idealurile de unitate naţională ale ASTREI în Basarabia unită cu mama sa, România; istoricii: prof. univ. Ioan Lupaş (1880-1967) şi prof. dr. Ioan Moga (1902-1950); filosoful hegelian, academician D. D. Roşca ( 1880 - 1967); acad. Andrei Oţetea - Sibiel (1984-1972); publiciştii Axente Banciu (1875-1959) şi Dumitru Lepădat (1861-1954); cineastul Victor Iliu ş.m.a. Trebuie reţinut din ultimii ani ai comunismului şi numele primarului săliştean Toma Lupaş, un săliştean contemporan nouă care, conştient de valorile culturale si spirituale istorice ale Săliştei Sibiului, în perioada primariatului său, nu a tăgăduit să le scoată în evidenţă şi a punctat magnific, prin actualizarea valorilor istorice săliştene, prin restituirea personalităţilor acestei nobile aşezări de înaltă însufleţire spirituală românească şi de înflăcărare naţională, între cele mai distinse aşezări din Transilvania.
Răşinarii Mărginimii Sibiului, la fel ca şi Săliştea Sibiului, au marele merit de a ajunge exponentul cultural şi spiritual pentru destinul nostru naţional, prin adopţia marelui ierarh mitropolit Andrei Şaguna, pentru că a devenit leagănul ortodoxismului în Ardeal, dar şi pentru că a dat naţiunii române mai mulţi oameni de seamă. În primul rând l-a dat pe poetul “lacrimei”- omul politic Octavian Goga, identificat cu poetul cel mai de seamă al Ardealului, un împătimit şi un înflăcărat luptător naţional pentru întregirea ţării (Onisifor Ghibu, despre Octavian Goga, 1972), cu Ardealul cel robit de unguri şi cu Bucovina, diamant din coroana lui Ștefan, furată şi sfârtecată, la anul 1775, de habzburgi (Octavian Tăzlăuanu, 1915). Lângă Octavian Goga, putem aşeza şi alte personalităţi răşinărene: pe dr. Daniil Popovici Barcianu (1875-1900), agronom, botanist, pedagog, publicist, secretar al ASTREI, semnatar al Memorandumului de la 1892, pe publicistul şi politicianul agronom Eugen Brote (1850-1912), pe doctorul Traian Bratu (1875-1940), pe generaţiile de preoţi Cioran, care aveau să dea universalităţii spirituale pe filosoful Emil Cioran. De asemenea, a dat generaţiile de preoţi Barcianu, din care a descins vicepreşedintele și secretarul literar actual al ASTREI, prof. Virginia Hodorogea.
Legat tot de Răşinari, de spaţiul cultural- spiritual mărginean, trebuie memorat aromânul Andrei Şaguna (1808-1873), cel care a păşit, în tumultul revoluţiei române de la 1848, neînfricat, în fruntea mişcării naţionale române, cel care a restaurat Vechea Mitropolie a Transilvaniei, desfiinţată la anul 1702 şi a restaurant-o în anul 1853 cu reşedinţa iniţială la Răşinari şi apoi, definitivă, la Sibiu.
Andrei Șaguna este ierarhul care în anul 1861 obţine dreptul de înfiinţare a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român- ASTRA, asociaţie românească într-un imperiu austro-ungar ostil românismului și care avea să devină templu de cultură şi spiritualitate naţională, până în anul 1946, iar după 1990, o mare tribună de rezistență națională, prin literatură şi cultură, pentru realizarea idealului de unitate naţională a întregii populaţii de etos și grai românesc din spaţiile continui românești.
Pentru toate vredniciile, răşinărenii l-au adoptat pe Andrei Şaguna, pentru eternitate, gâzduindu-l într-un mausoleu somptuos, întru odinna sa veşnică, la porțile veșniciei satului lor. (Notă:Andrei Şaguna a fost sanctificat în anul 2012 şi osemintele i s-au aşezat moaște în catedrala mitropolitană a Sibiului).
Să nu uităm nici originea, tot din Mărginimea Sibiului, din Sadu, a marelui cărturar român, Inochenţie Micu Clein (1692-1768), fost consilier imperial, baron şi membru al Dietei Transilvaniei, filosof şi preot, episcop greco- catolic român, mare iluminist şi luptător pentru confesiunea sa şi pentru drepturile românilor cuprinse în codixul “Supplex Libellus Valachorum”. Și, tot din Sadu, trebuie să-l relevăm pe Samuil Micu Clain (1745-1806), teolog, istoric, filolog, filosof iluminist, reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene, cel care a elaborat fundamentele filosofice ale mişcării spiritual- culturale ale Şcolii Ardelene (Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania).
Și, nu putem uita că în ţinuturile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, şi-a petrecut o bună parte din ultima perioadă a vieţii sale o personalitate a spiritualităţii şi culturii contemporane, Constantin Noica (1909- 1987), filosof, eseist şi scriitor. Pe Constantin Noica, doctor în filosofie, cu afinităţi spre fenomenologia elaborată de Martin Heidegger şi ale cărui seminarii le-a frecventat, la Berlin, fiind acuzat de susţinerea ideologiei legionare, între anii 1949-1958, îl găsim cu domiciliu obligatoriu la Câmpul Lung Muscel, iar din anul 1958 arestat de comuniști şi apoi eliberat, în anul 1964. Din anul 1964, până în anul 1974 C. Noica, ca cercetător, a ţinut mai multe seminarii private de filosofie platonică, kantiană şi hegeliană, printre discipolii seminarişti care l-au frecventat, la început în Bucureşti, numărăndu-se Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Sorin Vieru ș.a..
Începând cu anul 1975, pe filosoful C. Noica îl reperăm agregat la spaţiile spirituale ale Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, acolo unde timp de 12 ani a reflectat asupra cuvântului scris şi rostit, asupra fenomenologiei de fiinţare- întrufiinţă şi asupra adevărului- aletheiei socratice-, la concurenţă cu un alt filosof logician roman al aceleaşi perioade, Anton Dumitriu. La Păltiniş, în Mărginimea Sibiului, Constantin Noica a creat şi a fost deschis în permanenţă dialogului cu discipolii şi numeroşii săi admiratori (v. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş). Este înmormântat în decembrie, anul 1987, la Schitul Păltiniş, spre a rămâne, după dorinţa sa, aici, în veșnicia materială şi spirituală cosmică, contopit cu veşnicia spiritual a materiei din spaţiile Mărginimii Sibiului.
Iată cum, densitatea de creativitate culturală, spirituală şi ştiinţifică naţională, ce adastă în aceste locuri, se contopește genuin cu stâncile acestor munţi, întru eternitatea spaţială şi culturală românească. Sunt stâncile spirituale care în devenire istorică eluviază solul cultural şi spiritual, fertil, din locurile mărginene, spiritual național, veșnicia sa în frumuseţile româneşti!
Iată, dar, numai câteva principii existenţiale de civilizaţie generate de tradiţiile istorice ale acestor locuri, din elemente spirituale şi culturale locale cu principii naţionale, spre a fi absorbite de noile generaţii, pentru a-și nutri conştiinţa națională şi a se împlini prin rădăcinile ei viguroase, ancestrale! Iar, acest spaţiu, constituit din elemente geografice, economic- pastorale, culturale şi spirituale mărginene, componente principiale ale spaţiului şi câmpului spiritual românesc, constituie primi factori interrelaţionali și repere de geneză naţională unitară, românească!
Acesta a fost și a rămas, în fapt, dezideratul ASTREI, o stea transilvană care s-a aprins pentru a arde în luminare naţională cu flacăra idealurilor româneşti de libertate şi unitate, emanaţii ale revoluţiei de la 1948 şi, în aceeaşi măsură, din spiritul de românism al Şcolii Ardelene, pentru a se înălţa în iluminare şi deveni, prin propagarea culturii şi ştiinţei, focar de românitate, călăuză şi model de formare definitivă a conştiinţei noastre de naţiune unitară multimilenară, la loc de înaltă cinste, aflându-se şi mulţi astrişti din Mărginimea Sibiului. Se cuvine, dar, în a-i releva, în primul rând, pe cei din Săliştea Sibiului. Săliştea Sibiului a fost reprezentată la Adunarea de la 1 Decembrie, de la Alba Iulia de nu mai puțin de 12 delegaţi, dintre care istoricul român prof. univ. dr. Ioan Lupaş, medicul dr. Nicolae Comşa şi învăţătorul Dumitru Lepădat, toţi sălişteni, membri activi ai ASTREI Săliştei şi colaboratori distinşi ai ASTREI Centrale, care au avut înalta cinstire, de a fi aleşi în Marele Sfat Naţional Român.
De aceea, populația Mărginimii Sibiului, statuată economic și cultural- spiritual în veșnicia acestor locuri, precum cea din multele ținuturi românești, nu va fi niciodată de accord cu cei care propagă un spirit paneuropean desănțat, în detrimental conştiinţei naţionale româneşti, autonomia și federalizarea și care, girează un curent războinic dinafară, dar cu elemente din interior, oportuniste și neromânești, implicând tot mai mult poporul român în escaladarea acestui curent!
Se pot nota, spre a mări vigilența, numai câteva din experienţele negative istorice ale poporului roman aflat sub vicicitudinile imperialităţii habzburgice şi maghiare, cum ar fi: distrugerea sutelor de lăcaşe de cult ortodox de către armata austro-ungară în Transilvania; trădarea capilor răscoalei de la anul 1784: pe Horea, Cloşca şi Crişan, prin oferta făcută de baronul S. Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, de 12.000 de galbeni, pe capul acestora, pentru deconspirarea și prinderea acestora; spânzurătorile frecvente “În furci” din localităţile săseşti ale Transilvaniei, destinate în principal românilor nenorociţi în destin; ascuţişul ghilotinelor şi halebardelor instalate, în principal, tot pentru aceştia, în pieţele mari ale oraşelor din Transilvania; tortura intelectualităţii româneşti, a celorlalţi români în aşezările ocupate de instituţiile maghiare; fanatismul şi sadismul din ţinuturile retrocedate maghiarilor în urma odiosului Dictat de la Viena, din 1940, așa cum şi de atrocităţile comise de ucraineni şi de ruşi, prin împuşcarea sau deportarea zecilor de mii de români din ţinuturile lor de baștină- ale Bucovinei de Nord şi ale Basarabiei .
Îi revine ASTREI- rediviva să vegheze şi astăzi, ca şi înainte de 1918, la unitatea naţională, la reîntregirea naţională şi la crearea cadrului de conlocuire armonizată a locuitorilor, indiferent de naţionalitate, din toate spaţiile etern româneşti... ASTRA a devenit, deja, prima societate culturală naţională competentă cultural şi capabilă de a reuşi, într-un termen scurt, să înlocuiască din spiritul multor locuri româneşti elementele antinaţionale și înnobilarea acestora cu elemente, cu certe valenţe spirituale naţionale, de armonizare interetnică, modelul, constituindu-l, frumoasele aşezări transilvane româneşti din Mărginimea Sibiului.
Să esenţializăm, dar, în finalul acestei comunicări că munca cea cu folos, graiul, dorul, doina, folclorul, în general, apoi portul, dansul, artizanatul şi tradiţiile locului sunt principii ale etnogenezei poporului român, ce curg osmotic în eternitatea culturală şi spaţială românească în filoane de aur, de tezaure cultural- spirituale nestemate ale satului românesc, mult râvnite de alţii şi care sunt la mare cinste, aici, în Mărginimea Sibiului, o vatră incinsă de românism, în diversitate, o mină bogată de cultură şi spiritualitate, de valori umane care reuşesc să identifice în eternitate un ţinut de nobilă înflorire socială și de spiritualitate românească, o poartă a veșniciei românești, căreia cu greu îi poate fi depăşită bogăţia strălucirii milenare!
Notă: Studiul a fost prezentat de dr. Gheorghe APETROAE, membru fondator și activ al ASTREI, în cadrul ADUNARII GENERALE A ASOCIAŢIUNII TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ŞI CULTURA POPORULUI ROMÂN - ASTRA. Făgăraş, 8 septembrie, anul 2000, în Secțiunea de geografie - istorie - coordonator: acad. DUMITRU PROTASE, istoric şi arheolog.