Literatura: POSTMODERNISMUL LUI MIRCEA IVĂNESCU; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu: 

 MIRCEA IVĂNESCU, SCRIITOR ȘI TRADUCĂTOR ROMÂN

       

SE ÎMPLINESC 13 ANI DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE A MARELUI POET ROMÂN ȘI TRADUCĂTOR MIRCEA IVĂNESCU

Gheorghe Apetroae dlB,dr. în șt., dr.h.causa, eseist și poet

Scriitorul Mircea Ivănescu s-a născut la 26 martie 1931, în București și a decedat la 21 iulie 2011, la vârsta de 80 de ani, în Sibiu. A urmat studiile universitare în cadrul Facultății de Filologie, secția franceză, de la Universitatea din București. A fost redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală și la revista „Transilvania” din Sibiu. Este considerat precursor al postmodernismul literar românesc și a făcut parte din această miscare literară, care căpătase o amploare deosebită la Sibiu, în jurul anulor 1986-1996. A frecventat o perioadă îndelungată cenaclurile literare sibiene, precum cel al revistei ”Transilvania”, al revistei EUPHORION, cenaclul ”Lumina” și cenaclul ”Vladimir Munteanu”.

A tradus romanul Ulysses al lui James Joyce și numeroase scrieri din operele lui William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaarder și F. Scott Fitzgerald. A tradus și o serie de scrieri narative, jurnale și corespondența lui Franz Kafka. Administrația orașului Cisnădie, a primarului Gheorghe HUJA, din Județul Sibiu are meritul incontestabil de a aprecia personalitatea lui Mircea Ivănescu, prin includerea bustului-statuie Mircea Ivănescu între cele ale altor personalități culturale marcante sibiene și naționale, printre care Octavian Goga, Constantin Noica, Gheorghe Ucenescu și Emil Cioran și a le expune la un loc de înaltă cinste, în parcul- explanadă a Casei de Cultură a orașului Cisnădie.

Pentru că l-am cunoscut pe Mircea Ivănescu, în jurul anului 1985, și mi-a fost mentor în reluarea activității mele literare, la Sibiu, fiindu-i un adevărat discipol pe linia asimilării principiilor curentului postmodernist în literature română simbolistă, începând cu Charlles Baudelaire și Edgar Allan Poe, astfel cum și un alt poet sibian beneficiar, de anvergură națională, Iustin Panța, am avut ocazia să scriu mai multe cronici și comentarii despre Mircea Ivănescu, dintre care am selectat pentru acest cadru, următorul eseu:

POSTMODERNISMUL LUI MIRCEA IVĂNESCU

Poezia curentelor postmoderniste - un edificiu liric livresc inedit a fost construit în peisajul literaturii contemporane românești de către Mircea Ivănescu, din elemente structurale de firească sensibilitate și imaginație, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în configurații suprastilistice de symbol, lemetice și anecdotice… Se asistă, la acest scriitor, la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice cu liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante...! Se descoperă, în registrul armoniilor fonice ale creatorului, sublimări literare, partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxise, stări noetice ce reverberează celestul în integralitatea daimonică a existențialismului uman cu o rezistență comprehensivă nebăuită în ecuațiile sale estetice implicite (în „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „ Alte poezii”... poezia e altceva...). Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmările estetice ale grotescului ideomatic, ale mitului, chiar și ale satanicului, ale răului și tragismului uman, ale sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică, în polarizări de înaltă factură neoexpresionistă, opuse prețiozității estetizante… Se vor pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții, fie ele și absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologicală, în structuri cu formulări sistemice ermetice sau în termini liberi, identificabili, prin soluții Gauss. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice dominate lingvistic de imagismul metaphoric - esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației....

Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni, sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor și revistelor literare sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i livrești putea realiza facil, de multe ori cu tentă ironic sau alegorică, comparații – corespondențe cu principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate, în contextul acelor ședințe de înaltă ținută academic, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot sau din Dylan Thomas… M. Ivănescu cocheta foarte relaxat cu Paul Eluard, cu J. P. Jouve, G. Apollinaire și într-un cadru ofelian cu Jean Arthur Rimbaud… Nega, cu accente sociologice radicale, valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora sau transfera în mediul social și politic, împreună cu Tristan Tzara, cu R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și cu Giusepe Ungaretti… De multe ori, particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc imagini și soluții politice, pe care le releva doar anecdotic, ca pe o iubire aridă, dezalienantă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând, de această data, cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil, Raymond Queneau și cu J.R. Jimenez, sau, de multe ori lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în ședințe de cenaclu sibiene, aducându-le în luminare poetică prin descifrarea facilă a misterelor existențiale și a filoanelor filigran din textele cu valoare axiologică lavelliană expuse. Lucra cu o sumă de culturi și învățături bine sedimentate în conștientul și lăuntricul său, pe care ni le releva spontan, dialogând cu noi, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw, Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound și cu W. C. Wiliams.

Apăsând pe pedala realismului în lucidele sale observații, îl semnifica pe Cesare Pavese și pe Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a ideaticii lui Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel, într-un simbol creator și critic al postmodernismului literar în România! - De ce? Pentru că a reușit o sindinamică spațial sinchorologică a unei literaturi autentice, raportat la mediul literar sibian, o inducere a acestui curent postmodernist narativ și o substituire a lirismului în poezia românească contemporană… A reușit cu success aceast lucru, așa cum o releva însăși Mircea Ivănescu în ”Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, argumentând prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale în canoane literare, de la satiric și până la descifrarea parmenidică a misterului ființării... Prin poezia inedită și prin critica doctă dezvoltată, în principal, în cercurile literare sibiene, Mircea Ivănescu a fermentat suprarealismul și a activat expresionismul în lirica națională, extrapolându-le cu mult succes în poezia românească din acei ani memorabili pentru literatură, devenită o bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne cu sedimentele impresiilor sale entive, lăuntrice, revelatoare... Reuşise, într-un scurt timp, Mircea Ivănescu, fără a eluda pe alți făuritori de literatură românească, inducerea masivă și critică a posmodernismului în spaţiile literare româneşti la sfârșit de secol și de mileniu, la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintindu-ne, desigur, prin Mircea Ivănescu, de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams, Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și de John Crowe Ransom, în critica literară și eseistica americană, de Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și de L. Goldman, în critica literară și eseistica franceză, de Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, de Eugenio Montale și de Antonio Gramsci, în critica literară italiană, de William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și în eseistica engleză, de Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai.

Prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea- capodoperă a romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar de cel mai înalt rang în literatura română și, de ce nu, universală a sfârșitului de secol 20 și a începutului de secol 21...

În prezența scriitorului poet eseist și traducător- poliglot Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa nedeterminată, până la o bucurie ingenuă, pe care i-am sesizat-o și în momentul în care i-am oferit un exemplar din primul meu volum de poeme și esseuri, Despre neînceput, 1992, conjugate cu înalta sa cultură, dialogul livresc cu acesta - un permanent antren la inedit şi la transcenderi metafizice, această prezență a sa mă fascina și mă fericea de fiecare dată…! De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea sa, vie în memorie...!