11.DIN LIMITĂ NU POȚI SĂ PLECI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Cu pământeasca ta simțire,
cuprins de ritmul poeziei de căderi
în suferințe și în culorile iubirii,
când tot ce ai și este nu au preț,
fii bucuros c-ai fost, că ești…!
- Din limită nu poți să pleci...!
*
De-ți vrei ieșirea din vâltoare
și căi pe creste, în străfunduri,
un mântuit, plâns și în rugă,
siren pribeag și abisal, în suflet,
cu tot ce-ți cade spre-mplinire,
din limită nu poți să pleci...!
*
Cât stele-ți mușcă din plăceri
și poți să ieși ușor din eul tău,
poți să zidești o nemurire…!
Când sufletul ți-e trecător
și ne-nceputu-l ții în rost,
te-alegi cu-o simplă pomenire...!
*,
De-ajungi misterul unor hăuri,
cu necuprinsuri de ninsori,
stăpâni tăi ți-s îngerii pe cer,
pe flori- verduri și mări stelare,
pe vii și morți, pe poezie,
și pe-al surâsului fecioarei...!
*
Un zbucium mort e-a ta gândire,
să crezi mereu în nemurire...
… dar nu spera alt ev de foc,
lumina-n cel ce tu nu-l vezi,
la care să ajungi, nu poți…!
*
Ești prin abisuri trecător,
prin stele, mări, fluvii și flori
și-un zbucium e a ta gândire...!
Fii bucuros că vei rămânne
absență în prezența firii-
substanță- n trupul veșniciei…
Din limită nu poți să pleci…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu