TU, ÎȚI
SIMȚI IARNA ÎN SUFLET
Autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.
*
Din trunchiu-ți odrăslit,
de pom îmbătrânit,
ești ramul dezvelit
de-odăjdia de frunze;
inelele cu ani îți sunt de
„Pegas” fulguite
cu albe flori de gheață
din clipele trecute
și reci, le porți pe toate
pripășite-n suflet…!
*
În „Lyra albă” să-ți
valsezi cu stelele Cuvântul,
o înzestrezi de iarnă cu
clopoței de-argint,
îi simți inverniei răceala
în galactic trup
și o-nveșmântezi în alb cu
lucie peteală,
cu lacrimi de fecioară, al
ei suflet i-l plângi…!
*
Dar ești ramul de gheață,
de frunze dezvelit,
copil și azi cu sufletul
din locul lui plecat,
să bați cu gândul tău în
geamul casei prăfuit,
prin care-n locul tău prea
lesne au pătruns
reci, albe vremi cu duh și-ți
viscolesc trecutul…!
*
Întroienit de ani, prin alte
primăveri acum,
cu albe nobile cuvinte,
cireșii să-i dezgheți,
apuci pe ulița de dor,
prin gerul mare-al clipei,
pe-același drum întroienit
în tine, să te bucuri
de pașii-mpironiți, atât
de-adânc, în suflet…!
*
Pe drumul alb și rece-al
satului, să îl dezgheți,
tu, în mantaua literelor
iernii tale l-ai cuprins
de-ngheț să îți salvezi,
în el, sedus, cuvântul,
la crucea drumului destroienit,
de tine înflorit
să-l simți și să-ți alungi
în el iarna din suflet…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu