ÎȚI AMINTEȘTI ?
Ou sont neiges d'antan?
Francois Villon, Ballade des dames du temps jadis.
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
în munţii din zăpezile cu-aşternerile-n
straturi groase pe alei…!
De când în lungile plimbări, de mâini,
prin nefeline seri,
pe-ascunse străzi,
două inimi se înflăcărau
cu privirea şi-ardeau cu foc celest,
deslănțuit,
în ale dragostei văpăi...!
*
îți amintești, cum te îmbrățișam
din mers, atunci când te plimbai
în parcul nins, de brațul meu
cu sfiiciune, prinsă…?
Și cum ne strecuram în serile de basm, târzii,
pe-aleile pustii, întroienite?
Cum fulgii jucăuși
pe buzele tale topiți
ți-i resorbeam
în sărutările adânci...?
*
Și-ți amintești, cum într-un inefabil vis,
tot așteptam să vină primăvara?
Chiar ne vedeam de multe ori
în parcul troienit de flori,
plimbându-ne la braț
și parcă nu credeai,
când pe-nserat, lângă havuz ajunși,
în ochii tăi lazuri-aprinși
priveam adânc și admiram, în irișii zglobii,
cerul în ei
îmbălsămat de crini,
un necuprins:
galactic roi de celestine stele...?!
*
Și cât te fericeam atunci
cu-mbrăţişări,
te-nfioram și-nflăcăram cu sărutări
și-ți presăram în părul alaniu
flori albe, de cais…?
Îți amintești...?
*
De câtă-nsufleţire-am noi doi,
în iarna marilor zăpezi, iubirii,
tăcerii nesfârșite, locul i-am găsit...!
Și-n depăşirea unui crez,
care părea un vis,
noi ne-am desprins ușor,
pe calea turmelor de stele
și am plecat înzăpeziți
pe-aleea despărțirii,
găsindu-ne alt mers,
spre-a ne-ngropa iubirea...!
*
Un drum adânc de ger în noi pătruns,
pe un cuprins al tău și-al meu,
de treceri reci pe lungile alei
care ne-au nins,
cu timpul scurs și-nzăpezit,
al paradisului pierdut.
în jocu-i ludic și firesc,
al clipelor rămase-n noi întroienite,
în loc de flori și clipe fericite,
de ne-nțeles și-acum...,
mereu, de-atunci să ne- amintim...!
*
Fălticeni, 1963 (variantă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu