DRUMUL
ÎN NEFIINȚĂ
Autor: Gheorghe Apetroae
*
De ne-nceput cuprins și de ădâncul lui
pătruns,
nepăsător, curtat de dor și de
înșelăciuni,
în leagăn, șarpe azuriu de cerul lui te
prinzi,
te vrei, te crezi a fi stăpânul axei
libere a lumii…!
*
În zarea erelor pe care tu le vezi cum
pier,
căzute-n joc, îngenunchiat de libertatea
lor,
apui și tu o stea recif, al „Șarpelui”,
în rugi cuprins…
în ne-nceput, cât urci, neliniștile
să-ți cobori…!
*
Cu vrerile din duh rotunde-n plaiul lor,
divine,
din creste albe, furi neființa crisei
amintiri-
făclia eritrină-a sângelui carnal- lumina
sevei
clipei care- o porți cu rost pe pajiștile
florine…!
*
Rămas cu gându-n nesfârșita fire-a zilei
reci
în game de lumini, din care-ai glăsuit,
ascuns,
trezești pe zori și-i smulgi din dulcele
lor somn…,
porți cerul alb, brumat, sub cruce
așteptat…!
*
Nelocul loc îl înconjuri zelos, precum „Almah”
bătută cu azur, topaz, în văluri de
smaragd,
Iar clipele le-mparți cu ea, în ultimul
răvaș,
magneticul fluid înrourat în gândul ei abstract…!
*
Tăcerea colțului de rai cu rotunjimi
albastre
o vlagă-a sânilor de stea, ce- o resorbi avid
în freamătul dorinței astrei alabastre-n
zbor,
de trecere păzit, la ea revii mereu, zâmbind…!
*
Iar, de-a putea visa la zarea ultimului
drum,
la îngerii copilăriei, cruzi, cei care
n-au murit,
clepsydra rece- vidă la-ntâlnire lăcrimată
o trimiți
și-i muți nisipul orb din loc în loc, a
nemuri …!
*
În nicăieri și-n tot, bătrân, îți
hăruiești prin rugă
lumina care-o porți, să-ncânți
stele-zeițe,
din jumătăți de cer le tot cobori, ca să
renaști
viețile abstrase firii din marea neființei…!
*
Pe râna colțului de rai căzut, sub vălu-i
boraciu
neînceputul îl ascunzi, cu a ta ne-nzăpezire…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu