FULGER ASASIN lui Jules Laforgue autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

 

JULES LAFORGUE: poet. S-a născut în  16 august, 1860, în Montevideo, Uruguai și a decedat la 20 august 1887, în Paris, la o vârstă tânără, de numai 27 de ani. A fost reprezentant al simbolismului timpuriu și al postmodernismului în literatură. A scris o lirică reflexivă, cu accente patetice și pesimiste, în vers liber și livresc, asociind sentimentul efemerului bine înțeles cu ironia dureroasă sau cu intonațiile cantrice, de litanie ori lied, cu imprevizibile și rafinate efecte eufonice. A publicat, în scurta sa viață, următoarele volume de scrieri: În anul 1885: Tânguiri ("Les complaintes"); în anul 1886: Imitația Madonei Luna ("L’Imitation de Notre-Dame de la Lune"); în anul 1886: Soborul feeric ("Le Concile féerique") și în anul 1887: Moralități legendare ("Les Moralités légendaires "). Redau, mai jos, din poemele sale, intitulate „Pentru cartea de dragoste” și „Jocuri”, versurile: „Eu pot să mor chiar mâine și n-am iubit deloc./ Buzele-mi încă n-au atins buze de femeie,/ Nu mi-a trimis nici una din ochii-i o scânteie,/ Nu m-a ținut nici una, pierdut, la piept, cu foc.// Am suferit atât…,/ Pentru ființe, vânt, flori, cer înstelat și-azur,/Și cu nervii, toți, pentru că nu destul de pur/Mi-e sufletul; și-aceasta(hoc), cu supra de măsură.//…//”; „Ah! Luna,…//Doarme? Dar poți să dormi, disc enorm/ beat de un cosmic chloroform?//…//Știu, da, ai sânul bine făcut;/Dar, cum nicicând din el n-am băut…//…//…//Și vreau un lied! Ce imbold să-ți dea/ De-a migra înspre gura mea!//…//”. Și, pentru că m-a impresionat adânc lirica sa, de o maturitate ingenuă, dar și dispariția prematură, m-am ostenit să îi închin aceste versuri:

FULGER ASASIN
lui Jules Laforgue
autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
În care idol crezi, fiinţă ne-mplinită?
o lebădă, de norii grei ucisă, un regret
în raza cercului cu asfinţiri de astre,
purtat în surle şi cântări de harfe…!
*
Mie, copil, pe locul tău, la a mea rugă,
albastre porţi- destin, mi le-ai deschis,
o nouă metafizică cu „semper et ubique”,
să îți zidesc cu lacrimi templul de argint…!
*
În Tine am crezut și cred, o fire în nelimită...!
Iuziile tale tânguite-n vers, mă întăresc,
mă scapă de tăcerea flăcării din patimi:
o victimă-a plăcerii, ce n-ai cunoscut-o …!

Cât de cornişa vremii mă atârni, să cuget
la cerbii libertăţii tale de pe lunci albastre,
mânați de duhul tău selenic viu aprins,
păşesc pe versurile tale- şesuri înflorite,
*
de fulgerarea vieții tale, dintr-o clipă scrise,
cu vârsta-nfrântelor iubiri, neîmplinite…!

Revista „Interferenţe literare”, nr. 7, 1998