CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI-MBRĂȚIȘEZI NEANTUL Autor:Gheorghe Apetroae dlB

 

CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI-MBRĂȚIȘEZI NEANTUL

Autor:Gheorghe Apetroae dlB

*

Ce dacă, toamna arămie vine  în al tău cuvânt

cu ploi reci pe carâmb, cu vânturile aspre,

demonice-n foșnirea frunzei, copacii dezvelind,

cu-n aer ud și greu, dansând pe caldarâm…

și-un gros covor de fruze-ți trezesc melancolii…!

*

Ce dacă, în curând îți vin zăpezile, în fuga de finit

și se aștern pe clipa ta, grăbindu-ți altă clipă…

de timpuriu, să îți acopere grădina ta și drumul

care i-al tău, spre-a nu mai fi decât în nostalgii…

Un efemer să te petreci în clipe de-asfințire… !

*

Ce dacă-n miezul vieții tale a te odihni, cântând,

durerile îți lepezi în pământ…, crezut de veșnicii

și de al tău destin, o nouă stea a fi pentr-a nu fi

decât un fost, căzut al lumii pradă la desmărginiri,

din putreziri, tu te renaști sfințit, stâlp de destin…!

*

Ce dacă-n fuga de finit deschizi ferestre de lumină,

zorind spre asfințit a răsări o stea cu nemurire,

a nu mai fi ce-ai fost, decât neantul despărțirii,

replămădit din lutul sucevean, pe calea veșniciei,

statuie în neant, cu simț curat și grai lăuntric!

*

Ce dacă, din finit ți-ai construit din beznă, o lumină…!

Un trinitar, un meteor, te spulberi și desfigurezi,

ușor să te dezlimitezi în absolut să te înveșnicești,

într-o lăuntrică-n sumare, în urmă-ți să te uiți, renunți…

De lumea ta să te desparți, îmbrățișezi Neantul…!