sâmbătă, 4 octombrie 2025

 

STATORNICIE

Autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.

*

Erai lumina primului sărut-

o tresărire la întâiul zâmbet

și gângurit la sânii mamei

cu semnul viselor de cântec…!

*

Din ne-nțeles furai cuvântul

și răsfățat de primele icoane,

privirea îți gândea să zbori,

cum „Lebăda” prin constelații...!

*

Să râzi, să cânți lângă izvoare,

de flori albastre-ndrăgostit,

să te alinți în susur lin,

cu taina ta, a cerului senin…!

*

Să poți să mori abia-nflorit,

statornic în balsam și-n crez,

tânăr, stelar, să re-nviezi,

crin în iubiri, în vreri, sălbatic…!

Din volumul de poezii și eseuri „Despre neînceput”1992.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu