IERTARE
Lui nu-i păsa de colindul zăpezilor,
în ele , mari în ei, ascultat-
cântecul în sonanţe albe-
leagăn, un imn de dragoste
frumos scris de Ea, altcândva
şi pentru altcineva,
auzit întâmplător de EL,
ascultat, ne-săvârşit canon
de cel care, atât de ne-văzut,
nu-i păsa că din polenul florilor
scuturate pe trecerea Lui
şi a ei - nupţiale,
sub clarul de Lună,
de fluturii irizaţi, stibinici - rozii,
negri , verzi şi olivi
cu zboruri fluorine în cer,
pe tremolul ierbii
pot răsări, din zborul
sideral, cinabrice- xiline -
simţirile eterne:
ales cu-vânt ,
albastre -columbe mistere!…
nu-i păsa că din ne-cunoscut,
cu îngerii, Ei, împreună ajunşi
într-un ireal cunoscut,
coborând în frunza ruginită
de ceaţă, pe covorul de irişi
al cărţii de rugă,
într-o ascunsa irugă,
păcatele ne-iertate le înverzeau ,
Unul în Unul celuilalt
şi tot ei şi le iertau
cu anii Lor gânditori-
cu-vinte pe balanţa absurdă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu