GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
Ajunsă în Levant, pe-alei orientale
cu roze albe reci şi platifili
bătrâni,de vreme răsleţiţi şi tremurat păgân,
Felippa presimţea chemarea princiară
Din Porto Santo, greu învălurat,
Azorele îi înălţa acum neliniştişi îi grăbea urcarea spre palat
nemarginea din lume, toată zarea
în sprijiniri de cer cu arcuiri boltite…
trecea pe porţile castelului… din larg
purtând un crin, symbol al vieţii crise,
zorea spre prinţul ostenit de vise…
înspre iatac: c-un cer de stele plin-,
pudrate-n ani cu roua dimineţii, privea spre - alcovul prinţului livid,
dorit, iubit de ea, de rele să-l dezlege...
în levantin palat, el, prinţul Cristofor!!
Felippa, o salvare, la apus sosise
SE OFILEAU CUVINTE
Creştea-n adânc, pe cât înainta,
privea cu ochi acoperiţi de-azur
spre locul unde prinţul Crist....,
iubitul ei, în agonie prins
o negură pe bolta de argint,
aprinsul astru zăcea acum
într-un iatac, în zbucium…
într-un iatac, în zbucium…
O flacără din nevăzut deschise
largi,mari
ferestrele-n oglinda mării…
Felippa, ca să intre, blânda briză...
Acolo îl găsi, pe prinţ, trecând
de lipsa ei, din lumea lui,
zburând
cu-nfăţişărea îngerului blând
spre alte lumi,
de irizări albastre…
acolo unde printre flori ,
corola mări -ngălbenea
pe-aleea veche, zorii...
pe-aleea veche, zorii...
bujorii feţii lui se ofileau
cu-vinte
şi păsările -n turn cântau în vrăji,
mai minunat, în risipirea zării…
“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
FLĂCĂRI ÎN CULORI DE ROZE
El, prin cupola - naltă, cu ferestre
prinse în nemargini sidefii,cinabre,
din olive flăcări în culori stelare,
narcisicul balsam,într-un nesaţ sorbea
cu-vântul ei se oglindea adânc
în suferinţa celui care se-ndrăgise
de marea -n ispitirile-i adânci...
în faţă-i ,cerul , voalu-şi desfăcuse ...
Ea, soarele, ardea în al lui trup
cu suliţile lungi de gene ce-l pătrunse
cu un glas de înger şi pe lira razei ,
cântând, în El, se prefăcea în grai…
un zâmbet viu, pe buze argilite,
sărutul ei ,un duh de dragoste-n
cu-vintele înfipte-n trupul Crist,
lăuntru-i adâncea în fericite vise...
apoi, cu părul lung ,în blonde bucle
şi faţa cum cristalul stâncii ,
cu sâni de- ametiste-n semilune,
Felippa lui, obrajii i-atingea …
cu ochii de azur,ea irişii pătrunse
în simţ el se înviora , s-aprinse…
de buzele-i fierbinţi , de-al ei sărut
ce-l fericea-n cu-vânt ales acum...
pe prinţ, din lumea firii reci ,
cu zorii vieţii ei ,îl retrezise !
“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
MIT DE VINDECARE
Eu pentru tine-am suferit
prinţesa dansului lazur ,
Felippa, de al tău surâs ,
din mari nelinişti, renăscut,
în tine-s ritmul de acum,
cu saţ de-a reveni cu-vânt
prin lume şi iubire...
Că soare, tu, fiind
zăpezile mi le-ai sortit,
topirii,
în dans,purtat, ca să-mi ucizi ,
pe rând, răcelile ursite
şi, tu, vuiet de mare-n mine,
pe strunele viorii sfinte,
cu note de voinţă-mi cânţi ,
viaţa îndreptându-mi !...
Tu eşti mireasă ,zilei,chip
şi zână ,în priviri,absenţă,
al cerului fior, prezenţă
ce ceţile mi- a fugărit
în tainicul apus , zburând
un înger al trăirii … mit…
o zare-mi s-a aprins,albastră!
“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
ÎNTÂLNIREA DIN TURN
Cu mine urcă-n turn
prinţesa mea ,
dorinţa inimilor noastre-i
zestrea ce-o închin
diamante de lumină…
s-o cânţi cu glas de linişte
o împlinire-n cântec,
cu-n mit de vindecare
dinăuntru-ţi vin!...
Cu tine voi lupta ,
trudind în făuriri de vise
în falnicul castel de astre
la-l zilei răsărit ,
în clipele de gând
de-a reuşi-n grădini
stelare ,
rodirile albastre ,
în mătăsări de vânt,
cu tine-s contopit!..
Zeiţa mea din flori
şi din azur, nuntind,
viaţa mi-ai redat
prin cântece copile!…
Mi-s candelele-ncinse
de-amintiri, arzând
în irişii aprinşi
făclii de nobile cu-vinte...
Din zori , înmiresmat,
viaţa mi-am luat,
seninul , asfinţit şi har
în cântece de vise…
de răzvrătiri ,să ard
barbar, în vânt şi-n foc,
sedus
cu-al verbelor sărut !..
SIBIU- HERMANNSTADT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu