Literatura, LUI LUIS DE GONGORA, Porto Santo, Gheorghe Apetroae Sibiu

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

DAR  DE  NUNTĂ

Un prinţ , mai zâmbitor

decât lumina cerului
 de crini,zorind

pe lira timpului ,

un cântec orfic, arcuia,

iar ea-l  valsa…

- Felippa-ţi dăruiesc

câmpiile regale,

limpezite zări

şi-n turnul vechi,

eu de cu-vântul tău învins,

un  mire , mă închin,

prinţesa mea!...

Apoi, cu glasul  crist

şi  verbul  stins

din moartea lebedei

rupea  albastra-i taină,

şi sângele ei scurs

din neciobite stânci ,

cu visele-mpliniri

plutea pe un  ocean ,

cum numai o gondolă

spre insula Cipangu...

Iar zorii  stelelor,

lumina ce îi hoinărea pe irişi

iubirile astrale,izvorând

o răsfăţau ,în piruiete,

făcliile pe luminiş de cer

turcoaze-n travertin,

În loc de flori , Felippei,

albastru-i culegea

din rozasite  zări ,

mistere din nemărginiri…

Îi dăruia

regalele călătorii  !...

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

PORTO  SANTO

Felippa, din Levant,

pe- alesul ei şi-l duse

pe lunga caravelă-Sfinx

în paradisul Porto Santo,

o insulă în straie

de cinabru   şi- ametist

sub cerul chihlimbar

aproape

de-al Madeirei  farmec

şi-l aşeză stăpânul

castelului pe stânci-

pe prinţul Cristofor,

al ei, mare iubire, paznic!...

Dar, de oceanul  înnecat

în raze limonii,

pe- apusul de porfir,

de-acele tăinuite  Indii,

de largurile

spre Cipangu-

spre insula bogată-n  perle

şi -n aur,  un  cuprins

în care el credea de mult,

… în temple japoneze,

îi înflorise Toscanelli,

florentinul, visul!...

Şi- acolo, în castelul  lor

oricâte grele şi reci valuri

în zidul gros loveau ,

se înmulţeau în prinţ:

un mare dor de larguri…

iubirea-i  de  Felippa-

cu-vintele-i alese, cioburi

în derivă,marea balerină

ecoul  lor la un alt ţărm ,

scădea neînţeles, reci valuri...

de noul  apelor se-nflăcăra,

pe marile corăbii,

nemărginirile

cu el  a se vedea, îl  cheamă!…

GHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

ÎNVINS  DE  UN   MISTER

Şi câţi pescari plecaţi

în larg , la  pescuit

şi arca grea şi-o întorceau

la portul Madeirei,

duceau  povestea

prinţului vrăjit de ape…

cum la apus de-Azore ,

scăpătaţi  în soare,

pe raze-n serpentin

şi malachii, pe unda valului

mărgean ,

zăreau  în rubiniu,

plutind  în voia  lui, 

melanice cadavre …

erau  fecioare sfinte

în chipul altor oameni,

seminţe  şi tulpini ,

de alfel de –nfloriri…

cuvintele pescarilor

şi înţelesul lor,

simţirea le-o  sorbea

el prinţul… de magii,

trăia acum învins

şi-ademenit

de un adânc mister,

al vrerii  temerare

de plecăre…dorul,

oceanul  i-l creştea…

a hoinări pe  ape,

cum vânturi

siderale –n adâncimi

ce sting în  candeli 

zările cinabre…

Îşi pregătea  în port,

lungi drumuri constelare !...

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

CRISTOFOR, SPRE   MULT  VISATELE   INDII

Cu caravele mari ,în lung balans,

cu vele largi ,

strâns prinse de catarge,

cerului în rugă,

cu marinari la  proră, înnarmaţi,

pleca din port spre-apus,

 la vânt prielnic, prinţul…

grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean,

spre ” Indii ”,

lăsând-o pe Felippa-i fragedă,

pe lebăda sirenă ,

la Palos, tristă-n grija Providenţei,

o balerină stea,

cu-un mare dor de prinţ

şi prinţului, fidelă!?!...

El scormonea-n ocean  noi  locuri,

 ţintuind

pe drum de el ales,  a izvorî

zenitul altor larguri,

sălbatic necuprins de ape

aprinse-n năluciri…

scruta în diamantinul albăstrimilor

smaragde …

Se  avânta în mari nelinişti

 şi în  adânci simţiri

ascunse - n neguri , vremile

pe  zările  granate

în zboruri spre zenitul frânt

de fulgerările crisoberil,

pe cântecele îngerilor blânzi

din fiecare noapte

…în drumurile  lungi  pe  nesfârşite ape!…

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

BAHAMAS

El,cu  absenţa ei se-ncorona,

pe ţărmuri noi, de Eldorado,

rege!…

Ajunse, după  multe zile,

la  Bahamas , prinţul  Crist….

descoperi aici,

din zodiile apelor,Guanahani

şi Juana, însorite

pe largul cerului , valsând  columbe

şi  oamenii lor  bruni

şi goi,împodobiţi cu aur,

în alergări ,ne-nvinşi,
 năluci printre liane,

ce neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!…

Păşea în  altă lume, prinţul,

în alte locuite constelaţii,
cu Sfinxul  crud, ce -i dăruia 

exotice ţinuturi insulare ,

Antilele-n şirag stelar,
dedalic labirint

şi-o nebuloasă zilei,

paradis,de care nimeni nu-i ştia ,

până la  EL,  cuprinsul…

De- aşa - nalte  trăiri  se-nobila,

în locul despărţirii de  Felippa,

şi-n locul ei  iubea

acum o  altă stea,

dansând-o-n necuprinsul

apelor şi rătăcea cu ea

în dorul de-a ajunge-n Indii,

pe  drumurile-i  lungi, barbare …

Se declara în fastul de agape 

pe locurile noi, stăpân,

pe mare şi pe cerul axiniu,

luceafăr,în uitare

neliniştea Felippei ,cu-vântând

iubirea doar,ţinutului de peste ape…

Pe  cea  care-n Levant,

din moarte îl trezi,el, lesne o uita ,

Felippa şi-o lăsă

în dansul  altora,să-i  cânte

şi mai frumos , de aşteptare!!…

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR”