V. ZBORURI ÎN ABIS
ANOTIMOP CU ROZE
Sub ropotiri de ploi şi umbre
ce cad pe seama bolţii vide,
tu crezi în veşnicii şi-n vrerea
din simţul de-mpărţit al stâncii,
te-aprinzi şi arzi un cer de graţii
pe-abis, oglindă de ne-linişti....
ţi-i semnul din fereastră, înger...
căderi de clipe pe albastru
şi nins al razei pe nemargini,
când el, sordid, e-n pretutindeni...
Gândeşti cum zei , în rugăciune
ţi-ard grijile, să-ţi cânte-n sine
pe strune , un crâmpei de sunet
din ne-nceputuri cu descântec ...
Iar gliei, care astăzi doarme,
îi înlesneşti rodul de flăcări:
fiori, şoptiri, plăceri şi patimi...
ari tu, în blues, plugul aprig
pe vrerea dimineţii harnic
cu plânsu-ţi de destin gongoric...
Culci, leagănată-n pale cristic
credinţa razelor ascunse
şi-n loc de un ev nou, nimicul,
sub vălul alb pe ram de sânger,
l-ascunzi în flăcări, jar de fluier:
eter străpuns de nesfârşire
şi-ţi reclădeşti, zidind iluzii
din resturi...Culci cu-vinte triste
cum irişii sub pleoape, umezi...
Striveşti şi-arunci flori pe destine,
simţiri de astre, celor mistici
pe trecerile prin adâncuri,
le strângi în chingile sublime...
Pe rugul vrerii îţi coci gândul
şi-arzi neputerea ta în sfârcuri,
un astru desfătat de cântec
şi clopot, limbei sângerânde….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu