LITERATURA,, POETUL CHARLES PIERRE BAUDELAIRE ŞI MITUL PRESIMBOLISMULUI LITERAR FRANCEZ , G.A.S.

 

  ESEISTICA - GHEORGHE APETROAE, SIBIU...  POETUL CHARLES PIERRE BAUDELAIRE ŞI MITUL PRESIMBOLISMULUI  LITERAR  FRANCEZ

 

     Baudelaire se remarcă în societatea franceză ca poet, estetician, critic de artă şi critic literar. S-a născut în anul 1821, la Paris .. În anul 1831 îl găsim în frecvenţa Colegiului regal Charlemagne iar în anul 1832 îşi continuă cursurile liceale la Colegiul regal din Lyon, până la terminare, în anul 1836.. Între anii 1836 şi 1838  este intern la  Colegiul  Louis - le - Grand. Este  considerat, un supraînzestrat („surdoue”), dar şi un excentric.... Scrie o piesă în versuri latineşti, „Exilatul”, ce avea să fie publicată abia în anul 1864.. În anul 1839 se transferă la Colegiul Saint-Louis, unde îşi trece bacalaureatul, iar în anul următor îi va scrie lui Victor Hugo, cerându-i o întrevedere şi mărturisându-i admiraţia... În anul 1841 îl găsim pe Baudelaire colaboratorul  scriitorului  Le Vavasseur , cel care îl va descrie pe poet lui Eugene Crepet  în anul 1886, viitorul biograf al poetului, astfel : „ brun, de talie mijlocie, slab ca un ascet, curat ca o hermină, elegant ca un secretar de ambasadă engleză, rezervat, libertin din curiozitate, păgân  din spirit de revoltă, caustic, zbuciumându-şi spiritul pentru a-şi zeflemisi propria inimă ...”şi „scrie cu uşurinţă poezii fără să adere la un anumit gen de subiect.”

  Prin hotărârea tatălui  său vitreg, generalul Jacques Aupick şi cu aprobarea consiliului de familie „... spre a-l smulge -trotuarului alunecos - al Parisului ”,  între 9 iunie 1841 şi 17 februarie 1842  îl găsim îmbarcat pe Pachebotul  mărilor sudului, cu destinaţia Calcuta. Vasul naufragiază, la 8 august 1841 şi Baudelaire rămâne pe insula Burbon ( La Reunion ). Se va întoarce cu vasul Alcide la Bordeaux, la 16 februarie 1842, în portul în care se îmbarcase, iar la 9 aprilie, devenind major, comunică părinţilor hotărârea de a se  consacra literaturii... Se ataşează de actriţa mulatră Jeanne Duval de la teatrul Porte-Saint-Antoine, care va dura toată viaţa poetului şi ei îi va închina cele mai frumoase poezii din „Florile răului”. În anul 1843 se instalează pentru o perioadă de 2 ani la Hotel  Pimodan (Lauzun) . Se va integra într-o viaţă mondenă şi de salon literar, având printre colaboratori şi prieteni pe Theophile Gautier, Honore de Balzac şi chiar pe Apollonie Sabatier, femeia cu o voce extraordinară care a studiat canto şi pianul  şi susţinea recitaluri de canto şi pian în cadrul salonului literar, imaginea ei fiind păstrată la Luvru, în bustul pe care i l-a sculptat Jean - Baptiste Clesinger (1814-1883)..

       În anul 1844, iese de sub tipar almanahul Les Mysteres galans des theatres de Paris , la care colaborează  Baudelaire, plin de picanterii şi cancanuri privind pe actriţe, publicişti şi prelaţi. În acelaş timp, pentru  risipă  şi permanente împrumuturi de bani , afectată de extravaganţa, prodigalitatea şi nechibzuinţele fiului ei, mama poetului  , doamna Aupich, deschide o acţiune în justiţie, solicitând constituirea unei tutele judiciare asupra poetului, ca o măsură de protecţie permanentă, tutelă pe care tribunalul  o aprobă şi o  încredinţează notarului din Neuilly.

       În anul următor, 1845,  în L`artiste publică sub semnătura lui d`Anglemont, sonetul A Madame Du Barry. În anul următor în publicaţia L`artiste îi publică, tot  sub semnătura d`Anglemont, sonetele: A Ivonne Pen-Moore; Avril şi  A une Belle Devote şi placheta „Le Salon de 1845”, un eseu care face din Baudelaire „ cel dintâi estetician al secolului său” (Claude Pichois). După o tentativă de sinucidere, eşuată, publică în „Le  Corsaire-Satan,  o  fantezie asupra lui Honore de  Balzac, sub titlul  Comment on paie ses dettes quand on a du genie ( Cum îţi plăteşti datoriile când eşti geniu).

        În anul 1846, poublicaţia Le Corsaire-Satan îi publică Choix de Maximes consolantes sur l-Amour iar L`Esprit îi publică textul sarcastic „ Conseils aux jeunes Litterateurs”. În placheta  intitulată Le Salon de 1846 , în care , realizând portretul lui Delacrois , Asselineau anunţă apariţia unui volum de versuri intitulat „ Les Lesbiennes”(Femeile din Lesbos), poezii de Baudelaire - Dufays, primul titlu al volumului „Les fleurs du mal”.  În acelaş an, poetul aderă la Societatea oamenilor de litere, publică în L`artiste poemul  Don Juan aux Enfers (Don Juan în infern) sub titlul L`Imperitent, şi poezia A une Indienne, viitoarea A une Malabaraise, Unei malabareze) şi îşi începe colaborarea la publicaţia Tintamarre, prin Causeries.    

       În anul 1847 , Baudelaire  publică în Bulletin de la Societe des Gens de Lettres nuvela „ La Fanfarlo”, în care transpare figura poetului sub numele de Samuel Cramer şi îşi începe legătura amoroasă cu actriţa Marie Daubrun. Refuză expunerea în salonul acestui an pânza „L-homme a la pipe, portretul pe care Courbet i l-a făcut lui Baudelaire (astăzi pânza se găseşte în muzeul din Montpellier) şi publică în  „Le Corsaire”, prin Champfleury, poemul Chats (Pisicile), care va figura în „Les fleurs du mal”, ediţia LXIX. 

      În anul 1848 îl găsim pe Baudelaire cu arma în mână pe baricadele Revoluţiei Franceze, în frenezia demolării şi gustul răzbunării pe însăşi tatăl său vitreg, generalul Aupik, luând exemplu de simplu combatant al poetului şi criticului literar american  Edgar Allan Poe  şi apoi secretar de redacţie al publicaţiei „ La Tribune nationale” , ziar republican moderat , cu vederi conservatoare. În acelaş an va publica prima sa traducere din E.A. Poe, „Revelation  magnetique”, în publicaţia  La Liberte de penser..

      În anul 1850, periodicul „ Le Magazin  des Familles îi publică poeziile L`Ame du vin (sufletul vinului) şi Chatiment de L-orgueil (Pedeapsă a trufiei), înserate ulterior în volumul Les Limbes.

       În anul 1851, anul loviturii de stat dată de Ludovic-Napoleon Bonaparte, o persoanalitate a momentului dezavuată de poet este şi anul în care  mama lui Baudelaire, doamna  Caroline Aupik revine la Paris, de la Constantinopole, de unde soţul ei, ministru plenipotenţiar al republicii Franceze, generalul Aupik, trebuia să plece pentru a primi portofoliul de ambasador la Londra, post pe care îl refuză, acceptând, în schimb, postul de ambasador al Franţei  la Madrid . Reîntoarsă, îl găseşte pe fiul ei în lipsuri cumplite. „ Le Messager de l-Assemblee” îi publică poetului „ Du Vin et du Hachish compares comme Moyens de Multiplication de L-Individualite”, eseul provizoriu al unei părţi din ciclul „Paradis artificiels” şi o culegere de unsprezece poezii, intitulată „Les Limbes”.

       În anul 1852,  revista „La Semaine theatrale” îi publică articolul L`Ecole paienne şi poeziile les  Deux  Crepuscules iar în „La Revue de Paris”  Teophile Gautier, directorul revistei îi publică un studiu important consacrat scriitorului american E.A. Poe , intitulat Edgar Allan Poe, Sa Vie et ses Ouvrages şi  poemele: „ Le Reniement de Saint -Pierre( Lepădarea Sfântului Petru) şi L-Homme.... et la Mer( Omul  şi marea). Frecventând de mai mult timp salonul frumoasei doamne Apollonie Sabatier, îi trimite o scrisoare prin care îşi manifestă afecţiunea pentru ea, fără a renunţa la iubirea statornică cu actriţa mulatră Jeanne Duval, la care scrisoare ataşează prima versiune  a poeziei „ A Celle qui est trop gaie (Celei prea vesele)”,poem  pe care îl va transforma  în tr-o piesă de teatru. 

       În anul 1853, publicaţia L`Artiste îi publică traducerea poemului „ Le Corbeau” de E.A. Poe, iar revista „ Le monde litteraire” îi publică „Morale du Joujou, eseu  regăsit remaniat şi redus ca areal, într-un poem în proză, XIX, Le Joujou du Pauvre, din publicaţia „Le Spleen de Paris”, în anul 1869 .

       În anul 1854, publicaţia ”Le Pays” începe publicarea traducerii de către Baudelaire a lucrăeii Histoires  extraordinaires, care va apărea cu intermitenţe, până în anul 1855, an în care „ La Revue des Deux Mondes” publică optsprezece poeme, de Baudelaire.

       Anul 1857 este anul apariţiei Nouvelles Histoires extraordinaires de E. A. Poe, în traducerea lui Baudelaire. În următorul an, 1858, publicaţia „La Revue  contemporaine” din 30 septembrie  îi publică lui Baudelaire eseul  „ Le haschisch”, prima parte a volumului „Paradis artificiels”,

         În anul 1859, Baudelaire publică la „Honfleur”, Le Voyage (Călătoria), cel mai întins poem din Florile Răului , reprodus  separat şi  împreună cu  L`Albatros, într-o plachetă, iar  la 13 ianuarie,” L`Artist” publică  studiul lui  Baudelaire asupra lui Theophile Gautier, studiu reluat apoi într-o plachetă prefaţată cu scrisoarea trimisă de Victor Hugo din exilul său din insula Guernesey.  În prefaţă, Victor Hugo afirmă că „Les fleurs du mal” au adus în lirica franceză „un frisson nouveau”, iar „ La Revue francaise” publică „ Le salon”, de Baudelaire şi  La Genese d-un Poeme, traducerea lucrării lui Edgar Allan Poe, Philosophy of Composition, de acelaşi Baudelaire, căreia îi adaugă şi traducerea faimosului poem „ Le Corbeau”. Acest moment este de mare însemnătate în istoria poeziei universale,l întrucât în acest eseu „ Corbul”, Poe dezvoltă teoria poeziei pure, o teorie împărtăşită şi propagată intens în spaţiul literar francez de Baudelaire însuşi, iar după el de Stephane Mallarme şi mai târziu de Paul Valery..

      În februarie 1861 apare ediţia a doua a volumului  „Les fleurs du mal” iar „Le Revue europeenne” publică studiul lui Baudelaire ,”Richard Wagner et Tannhauser a Paris, ajuns sub stigmatul sifilisului şi unei situaţii financiare precare. La 11 decembrie  îşi depune candidatura la Academia Franceză, pentru fotoliul rămas vacant, al lui Lacordaire, dar pe care şi-o va retrage  la 10 februarie 1962.

       În august 1862 iese de sub tipar volumul IV al antologiei lui Eugene Crepet, Poetes francais, care va însera ”notiţele” scrise de Baudelaire  în anul 1861. Precedând cele şapte poezii ale lui Baudelaire incluse în antologie, apare şi „ notiţa” pe care i-o consacră acesta lui Theophile Gautier.  În anul 1863 , Baudelaire  cedează editorului Hetzel dreptul de publicare pentru „Les fleurs du mal” şi pentru Micile poeme în proză, Îi apar sapte poeme în proză în „Revue nationale et etrangere” iar „Le Figaro” îi publică  eseul  Le Peintre de la Vie moderne.

      În 1864 îi apar în „ Le Figaro” publică în anul 1864 şase poeme în proză sub titlul „ Le Spleen de Paris”.

      În anul 1865, Baudelaire este omagiat de Stephane Mallarme, în L`artiste  şi  de Paul Verlaine, în L`art. În acelaş an apare al cincilea volum de E.A. Poe, intitulat Histoire grotesques et serieuses, în traducerea lui Baudelaire .

     La jumătatea lunii martie 1866, în timp ce vizita biserica „Saint Loup din Namur”, împreună cu Felicien  Rops  şi  Poulet - Malassis , Baudelaire are un atac apoplectic, urmat de instalarea lentă a hemiplegiei drepte şi a afaziei totale, cu păstrarea intactă a capacităţii de a înţelege...

       După internărea din Bruxelles, între 3 şi 19 aprilie 1866, revine la Paris, la 2 iulie şi este internat în clinica Chaillot unde este vizitat de Sainte - Beuve, Maxime Du Camp, Theodore de Banville, Leconte de Lisle, Felix Nadar ş.a.. Decedează la 31 august 1867 , la  numai 46 de ani şi este înmormântat în cimitirul  Montparnasse.

        Discursul  liric  al simbolistului  Charles Pierre Baudelaire este structurat în poeme, în general de scurt metraj şi redus areal , introvertit în incantaţii eclatante magic armonizate cu mesaje încifrate într-un registru - sublimat de imagini cu crome simple , generând senzaţii puternic tactile, specifice curentului literar postmodernist iniţiat de acesta şi exprimat în creaţiile sale adunate în unicul său volum de poeme „Les fleurs du  mal”.

      Baudelaire a tradus în limba franceză opera poetului american Edgar Allan Poe , arhitectul poemelor elegiace reuşite şi interesante: Corbul (...Nevermore), Anabell Lee, Cetatea din mare,Ulalume, Eldorado, Helenei, Pentru Annie, Steaua serii , Clopotele  şi a preluat  din poezia şi proza acestuia, de scurt metraj, accentele elegiace, viziunile misterioase halucinante, rigurozitatea construcţiei compoziţionale, exprimările estetice în crome  şi sonanţe lirice tulburătoare , de inspiraţie byroniană , autonomia şi intuitivitatea artei ,evidente în  poemele: Cititorului; Giuvaerele; Masca, Imn frumuseţii; Părul; O călătorie în Cytera; Litaniile Satanei şi , după mine, cel mai semnificativ poem  psihologic, intitulat „ Un stârv”, amintind de corespondenţa cu poemul lui Edgar Allan Poe „Anabell  Lee”şi poemul lui Arthur Rimbaud „ Ofelia”...  

       Estetica poeticii baudelairiene , aşa cum aceasta este observată de Gabriela Danţiş în volumul „ Scriitori străini”, Editura  ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981, este „ afirmarea autonomiei artei, neîncrederea  în spontaneitatea inspiraţiei, accentuarea rolului intelectului la actul creaţiei, cultul frumosului straniu... înţelegerea concret- umanului, grotescului... a stăpâni prin analogie, simbol şi corespondenţe încifrate, enigmele universului”.  

       „Les fleurs du  mal”, apărut în anul 1857, exprimă condiţia umană a sufletelor disipate în fluviul destinului de la viaţă la moarte , de conştiinţa trecerii cu pendulări existenţiale între angelic şi demonic,  reflectate cu succes în cele şase cicluri, intitulate: Spleen et ideal ; Tableaux parisiens; Le vin; Les fleurs du mal; Revolte şi La mort.   

      Baudelaire a fost un revoltat permanent  împotriva tiparelor şi modelelor în artă şi literatură, cu înclinaţii spre solitudine, un contemplator al frumuseţilor cosmosului, în reflectarea permanentă a acestuia ca o putere misterioasă, favorabilă doar spiritelor malefice . A crescut intelectual sub influenţa cinismului şi a satanismului, preluate din scrierile marchizului de Sade şi ale marelui poet englez George Gordon Byron şi mereu interesat de abordările teoretizate moderne ale structurilor poetice în poezia pură elaborată de  E.A. Poe. Toate acestea propagate intens într-un curent presimbolistic de nestăvilit în spaţiul literar francez, de Teophile Gautier, Arthur Rimbaud,  Paul - Marie Verlaine şi de  însuşi Baudelaire, iar după acesta configurat în simbolismul postbaudelaireian, simbolizând conţinutul fatalităţilor sumbre şi pasiunilor exarcebate încifrate, atitudini promovate estetic  în ermetismul expresiilor literare cu accente de sarcasm , dinamică a vehemenţei, ironii spirituale, sublim, patetism şi pesimism, tragic şi comic promovate literar în spaţiul cultural francez, prin poeţii Jules Laforgue, poetul şi criticul literar Stephane Mallarme - precursor al dadaismului şi futurismului, Remy de Gourmont, Gustave Kahn, poetul şi criticul literar Paul-Ambrozie Valery ş.a., şi,  în spaţiul literar paneuropean, amintind de simbolismul românesc, prin George Bacovia,  simbolismul rus, prin poetul Vyacheslav Ivanovich Ivanov ş.a...  

În evoluţia valorică a curentului postmodenist în lirica modernă românească a sfârşitului de secol 20, preocupaţi  de cultivare eului liric, E. Lovinescu ( Poezia simbolistă - Mişcarea modernistă rezultantă a sincronismului; Nota diferenţială a simbolismului)  şi „de rafinarea excesivă versului spre degajarea unei muzicalităţi  misterioase şi învăluitoare” în estetica simbolistică contemporană...s-au impus cu insistenţă: Mircea Ivănescu( Mopete şi ipotezele...), Ovidiu Genaru (Patimile după Bacovia...), Mihai Ursache( Inel cu enigmă...), Emil Brumaru(Elegie...).Dan Rotaru(Lacrima Laurei, Pastel floral...) , Horea Bădescu (Armură...), Mircea Florin Şandru ( Obiceiuri, Mai vino...) ş.a....

        Prin opera sa, Charles Baudelaire, să amintimm, pe lângă ciclurile de poeme şi proza poetică ( Petits poemes en prose), memorialistica ( Journaux intimes) şi corespondenţa sa , aşa  cum avea să sesizeze şi poetul francez, laureatul Premiului Nobel, Saint-John Perse, în reflexie axiologică, acesta  se identifică, în urma descifrării misterelor şi spiritelor fiinţei umane, un configurator al unui nou univers poetic, cel care avea să  revoluţioneze creaţia lirică cu reverberaţii eufonice evidente, începând cu primele decenii ale secolului 20, cu propagarea curentului literar al suprarealismului postmodern cu contur artistic simbolistic, un mit al tropilor prin intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţii spre infinit, valori literare care conduc, prin valenţele lor estetice şi ideatice, la o anvergură de universalitate a simbolismului şi postmodernismului  în sanctuarul artei versificaţiei.

 Sibiu, 2013, Gheorghe Apetroae -Sibiu

 

BIBLIOGRAFIE:

- Almosino, Eleonora, Danţiş, Gabriela, Pandele, Rodica, Scriitori străini, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981,

- Apetroae, Gheorghe, Depăşirea trecerii, Editura FIATLUX, Bucureşti, 2000;

- Apetroae, Gheorghe, Postmodernismul literar în opera scriitorului Mircea Ivănescu, Blog personal, autorizat în anul 2009:

- Bacovia, George, Plumb, Jurnalul Naţional , Bucureşti, 2009;    

- Baudelaire, Charles, Florile Răului, Editura Univers, Bucureşti, 1991,

- Ciorănescu, Alexandru, Principii de literatură comparată, Cartea românească, 1997;

- Felea, Victor, Dialoguri despre poezie.... profil Bacovia,Editura pentru literatură, 1965;

- Gautier, Theophilie, Portraits contemporains, Paris, G. Charpentier et C-le, editeurs,1886; Histoire du romantisme, Paris, Biblioteheque Charpentier,Eugene Fasquelle, editeur,1911;

- Iordan, Margareta, Genul liric, Editura tineretului, 1967;

      - Ivanciu, Ioan, Fiinţă şi valkoare în gândirea filosofică a lui Louis Lavelle, Editura
      Academiei Române, 1979;

- Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, vol.I,ediţa Eugen Simion, Editura Minerva, Bucureşti, 1973;

- Leviţchi, Leon,Tudor, Dorin, Antologie de poezie americană, Editura Minerva, 1977;

Souvenirs romantiques, Libraire Garnier freres, 1929;

- Manu, Emil, Sensuri moderne şi contemporane, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982;

- Manu, Emil, Arta poetică la români, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1979;

- Rimbaud, Arthur, Integrala poetică,Editura Eminescu,1992;Mavrodin, Irina, Romanul poetic, Editura Univers, Bucureşti, 1977;

- Ruja, Alexandru, Valori lirice actuale, Editura Facla,1979;

- Rău, Aurel, Poeţi francezi,...Charles Baudelaire, Stephan Mallarme, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Jules Laforgue, Francis Jammes, Paul Claudel, Paul Valery,, Guillaume Apollinaire, ... Editura Dacia Cluj-Napoca, 1987;

- Sârghie, Anca, Universitatea Alma Mater Sibiu, Lumina slovei scrise, vol.X, V, lector univ. dr.Clementina Mihăilescu, Univ, „L. Blaga” din Sibiu şi prof. Stela Pleşa, Proiecţii stilistice _ Interpretarea poeziilor lui James Merrill şi Gheorghe Apetroae din perspectiva conotaţiilor lor metaforice.