Literatura, ADRIAN GRAUNFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”
Prezentărille domnului Adrian Grauenfels, cu titlul " Nevoia
disonanţei", sunt revelatorii pentru încercările tot mai
frecvente de promovare în arta picturii, în imagologie, a
inesteticului, angoasei, haosului şi solitudinii, în crome stridente şi în tuşe
disonante, diforme, de tot mai mulţi artişti
contemporani nonconformişti cu o viziune apocaliptică, continuatori ai
picturii decadente (Gleen Braun, Terence Koh, Paul Mc Carthy) şi aceasta
într-un limax art-now (Louis David) de nestăvilit. Toţi aceştea sunt obsedaţi
de incertitudinile valorice în artă, încearcaţi de tensiunile şi
trăirile interioare puternic refulate în neconformismul imaginativ - imitativ,
în ofensiva lor declarată asupra impresionismului imaginar ( Renoir,
Cezanne, Claude Monet), un current neoimpresionist , caracterizat
printr-o violentare a imaginii (fovismul), a imagologiei naturalismului.
Stările lor estetice sunt generate de nevoia actului artistic liber, de
system configurat detaşat istoric şi semnificat de o
viziune apocaliptică asupra existenţei sensibile ( A. Breton). Este o nouă artă, copleşită de discreţia
diacromelor şi de variaţii complexe de liniarităţi, de extravaganţa
penumbrelor, în care realitatea este definită ca destinaţii existenţiale
sistemice supuse exhibării forţate de formele caracteristice
armonice în planul artistic. Obiectivul lor este cel de substituire
aproape în masă a formelor artistice clasice armonizate prin altele,
în transfigurări neesthetice. Structură estetică este sugerată
psihologic prin diformităţile gnozice, prin grimasele forţate ale
esteticului în imaginarul timpului lăuntric, într-un plan interior cu
coordonate estetice în expresii liniare. Imaginarul se interiorizează
prin forme şi crome sugerând modalităţi existenţiale şi ideatice
neconforme, postimpresioniste şi expresioniste, inedite în present
în fondul acestora ( Matisse, Picasso) .În acest cadru, Adrian
Graunfels relevă antitetic pictura germanului Neo Rauch, barocul artistei
fotograf Cindy Sherrman din New York, pictura erotică şi portretica Marlenei
Dumas din Africa de Sud şi pictura provocatoare a femeii răstignite, în alb, de
Mauritzio Cattelan din Padua, Italia. Pentru pictura lor evidentă prin
exponatele expuse nu se poate intui o perenitate, ci doar o modalitate de
exprimare în detaliu şi în temporalitate a stărilor complexe de conştiinţă
estetică, ideatică şi de reflexii ontice asupra realităţii
individuale şi universale. În acelaş context, al interesului pentru arta de la
graniţa dintre ficţiune şi suprarealismul caricatural grotesc, al supraexpresionismului,
Adrian Grauenfels relevă în Reţeaua
literară pe artista pictor Beatrice
Bernath, din Haifa, a cărei expoziţie, purtând genericul “După Paradis”, şi
constând într-o colecţie de desene şi schiţe în culori simple, primare, şi cu tuşe
groase, expuse recent în salonul din “Cafeneau Tina” din oraşul de
pe ţărmul mediteranian, Ein Hod , este bine prezentată de d. Bianca, din Haifa.
Se pune în evidenţă interesul deosebit al pictoriţei pentru folclorul iudaic şi
arta ebraică într-o linie postmodernă,
pictura sa fiind revelatoare de tensiuni interioare, radiază satira, umorul ,
grotescul antropomorfic şi ridiculizează sexul opus feminităţii, cu un final al
regăsirii şi împletirii sexelor. Stilul
lui Beatrice Bernath este asemănător expresionismului german (Kirehner,
Beckmann), care a culminat cu expoziţia din anul 1937, intitulată “Arta
degenerată”. “ După Paradis”-ul pictural al lui Beatrice
Bernath înfăţişează pe cei doi, Adam şi Eva izgoniţi din paradis, pe Eva, cercetând spectacolul dincolo de Paradis, iar
pr Adam, static şi grotesc, neapetisant, cu dinţi de carnivor, pregătit să
devoreze prada. Nu există în această pictură o axă de demarcaţie între cele
două condiţii existenţiale: Paradis şi după Paradis, condiţia modernităţii în
arta picturală fiind astfel îndeplinită. ”Tehnica picturală clasică este
înlocuită cu un desen instinctiv în care obsesiile şi angoasele existenţialiste
îşi fac loc cu forţa şi cu o sinceritate care ne dezarmează” (Bianca)... Pentru
interesul manifest al domnului ROB REMUS, cu referire la acest comentariu, am
încercat doar o modestă definire a esteticului portretistic în plastica
graphic- picturală, în principal de după Van Gogh şi nu am dorit
să mă refer asupra valorilor concrete din expunerea imagistică a
acestora în Reţeaua literară, nu fără valoare estetică, de către
domnul Adrian Grauenfels. Desigur, în exerciţiul promovării conştiente de către
pictorul artist a stilului abstract, cu aport fictional himeric şi cu suport
imagologic apocalyptic în expresii şi în diformităţi (Albert Durer) cu
nuanţe compoziţionale thanatice (Louis David), acesta încearcă debarasarea
de desuietudinea impresionismului, abandonul tiparelor şi canoanelor
clasice şi promovarea expresionismului senzual conflictual (Kandinski,
Chagall). Kitchul şi urâtul generat de kitch este utopic şi
intempestiv artei. Acesta, chiar şi conştientizat de artist (C.Brâncuşi),
niciodată nu va reuşi să creeze stări estetice revelatorii , nu încântă
ochiul lăuntric şi nu poate răscoli sufletul în dezordinea
sa estetică, nu reuşeşte să genereaze vibraţii şi frământări
interioare, să releve estetica reflexivă a creaţiei şi toate acestea nu
semnifică, dimpotrivă, nu-şi ating scopul şi disperă conştiinţele
estetice! Reţin din exponatele dumneavoastră, forţa expresivităţii existenţiale
în formele stilizate şi în potrivirea de culori (H. Focillon), a unui mixaj
de fabulaţie, realism în graţie şi de umanism, de unificare (Dada), caracteristici
ale cubismului spaţial lobacevskian ( Cezanne, Picasso) şi
ale futurismului aspaţial şi atemporal abstract, în formulări
iluzive, suprarealiste. Obiectele, pentru a fi interiorizate estetic - imaginative,
sunt decromate şi dezobiectivate, vidate de contrast în geometria
formal quadridimensională a imaginarului interiorizat (T.V. Doesburg).
Toate acestea se petrec, cu siguranţă, în “Art Now”, numai pentru denudarea
onticului anthropologic de un real în derizoriu şi
pentru evadarea din cotidianul instinctual amorf, pentru
o evidenţă a valorii axiologice a artefactului imagistic interiorizat
(Louis Lavelle) şi pentru o certă estetizare - conştientizare etică
estetică postmodernistă, spectral revelatory, în universalitatea
artelor ! Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 18.04.2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu