|
GHORGHE APETROAE ~ CÂNTECUL LUI CRISTOPHER
COLUMBUS (17)
|
*
Urcată lângă prinț în
turnul aurit
cu rostul
ei, de vindecare,
Felippa
–i dărui iubirea…-
din zestrea
ei, lui Crist i-oferă
dorinţa
vie a inimii însângerate…
El,
diamant: țărm al luminii…
o
flacără, cu ea-și împarte!
*
Când
clipele din gând se vor
un
cântec de-mplinire-n vrere-
ea-i
cântă lui cu glas șoptit….
și-n levantin-desminul
bolții-
căzută-n
val de har smaraldic,
în
cursa zărilor buiestre,
i-aprinde-n
prinț flacăra vieții!...
*
Zeiţa
lui cu flori, din Rodos
şi
din azur, cu el nuntește !
Când
viaţa i-a redat-o cerul
din candela-i
cu sori, Felippa,
de
amintiri ce vin din zori,
în
irişi se aprind dorințe,
făclii
cresc nobile plăceri...
*
Și-n
zori, înmiresmat de crini,
trezit
de ceruri în săruturi,
ea viaţa
i-o redă din Sine,
din
răsărit cu har, Felippa… !
Și-ntr-un
mister, în răzvrătire,
seduși
de vraja-i din iubire,
nuntesc în
turn, de fericire !
*
spre
falnicul castel de astre
pe-al
zilei răsărit mileric,
a
dăinui-n grădini cinabre
cu rod,
în corindon și-albastre,
Cu
el, ea vrea să meargă-n lume,
licornul pe-amândoi să-i ducă
la soclul lor, de nemurire…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu