|
GHORGHE APETROAE ~ CÂNTECUL LUI
CRISTOPHER COLUMBUS (13)
|
SOSIREA FELIPPEI
A
adasta degrabă-n Chios, i se părea Felippei
că acele zări întinse, fluorine margini
la
alte lumi din cer și Porto Santo
in
madeiricul ocean, spre a fi lăsate
cu-Azorele
și Sao Jorge, sunt arca unor vise…,
zări castelul cristic străjuit de mare,
acolo
unde prinţul agonea în
al ei dor,
din
greu, luptându-se cu nevăzutul…,
să-i lege numai ea
rupt fir din ghemul vieţii,
se
aburca din port de cerul portugal…
…trecea
Felippa, val de dragoste în val
pe
arca razelor, prin strâmtul Gibraltar,
ca-n
levantin palat să cadă stea aprinsă
cu
alte lumi de dor, de cugetu-i pătrunse...,
plutea
columbă albă spre largul
egeean…!
Ajunsă în
Levant, urca pe-alei orientale
cu
roze marmoree, platifili bătrâni,
de
vreme răsleţiţi și-n ritm de val,
dansând
cu flori de rodii și magnolii,
urca
pe calea spre palat, la turnul princiar...
Cu
dragoste de prinț, își flutura lung voalul…
trecea
pe poarta prinsă-n umerii lazuri
cu
sprijiniri de bolți și melantire arce…
…
sub rochia ei albă şi sub voal
purta
albi crini - simbolul grav al vieții…,
Se
legăna în
mers Felippa pe glezne-i ivorii
pudrate
în crisal de rouă dimineţii,
spre-alcovul
prinţului de zacere,
livid,
să-l smulgă repede din
gheara morții
și să-i redea viața în iubirea lor…
Urca
pe treptele cu oglindire-n mare,
de
marmură pictate-n olivine
raze,
spre-naltele-ncăperi de nouă dragoste
cu
aur poleite, la iatacul unde Crist
zăcea învins de așteptarea marilor
iubiri…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu