ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII-
DUPĂ O RĂTĂCIRE…
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Să îi săruți pe cer, cu buzele emfatice
de așteptări, polară fruntea ei
de lut stellar-oliv al rătăcirii tale,
din mit ai revenit, psalmodiind cântări
în nopțile de liniști, sub salcâmi....
*
Ai revenit să îi răsfiri în văluri de brocart
vâlvoi, părul ei cris, învăluit de nori
de dezmerdări: platonice- aurori
pe nesfârșite- înspumate ape;
pe crucea ta, al ei abis, l-ai răstignit…
*
De cercul sângelui din inimă-i, s-o scapi ,
cu tâlc, în al tău gând, ea ți-a zâmbit,
să o primești cu raze chihlimbare
și-n ele să înveți cum să-nflorești
un crin sălbatic, sângerând pe seară…
*
Cum să iubești și-n pâine s-aromezi
cu sfinte răsărituri, diafanul astru,-
tot lanul auriu, de maci învesmântat,
iar miezul zilei, osmotic și carnal,
de gândurile negre să-l desbraci…
*
Să-ți uiți în vis de cât ai fost iubit,
iubit de zei, de vânt, de îngeri și de flori,
de egiria razelor fierbinți, cu-n fin balsam
în ne-nceputuri ninse de culori,
de vrerile adânci, prin tine-n rătăcite…
*
Purtat de brațul flăcării milerice revii
în zborul grav de fluturi crisi și triști,
cu aripi grave de lumini, înmătăsind
o pajiște lazură-n plaiul alabastru,
în oase drepte, sfinte, rătăcind sihastru…
*
La straja zorilor pe zări, din rătăciri, ajuns ,
spre-a evada, tâlhar, din nepăsarea clipei,
cobori înger seraf, al turnului căzut, păstor-
ecoul celor care sunt și încă-s ne-mplinite-,
de cercul crucii tale, umbre răstignind!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu