duminică, 5 ianuarie 2025

Literatura:ȚARĂ BOLNAVĂ Autor: Gheorghe Apetroae dlB *

 


ȚARĂ BOLNAVĂ

Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Ţară bolnavă, durerile Tale şi răul îţi zac ascunse de cer în noroi şi pâslă de fum;
din zăpezile pe stânci, balaurii îți cresc pe creste purtaţi de vânturi peste stei, nebuni …!
Cascade-n umbre, peste tot, lumina din izvoare ți-o înzăporesc, bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu...;
mai vin şi păsările-n crâng, cu glasul sfânt să-ţi cânte jalea, când şobolani din zodii îţi mişună destui sătui…!
*
Și-ţi dorm „bâtlani” în trestii încurcate, aplecate, şi-n mâl „ceata de ostenite broaşte”,
iar nada-n rarile năvoade s-adună tot mai greu;
mai ai femei cu braţele albe de flori, prin casele curate-ntinse, străine de plăceri...!
*
Mai stau de ani căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc mioare, prea puţine, mai behăie de miel,
iar vacile scăpate de măceluri aşteaptă de păşune, s-adune-n clopul sorţii al laptelui „mister”…!
Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aşteptând mioarele, în turme care rar mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar când te văd în umbră, în noapte-ți pier în chin…!
*
Ţi se-nmulţesc, în schimb, „hârciogii”, cei care tot adună și se îmbuibă-n toamnă,
din porumbiştea încă neculeasă de ţăran …!
Și tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii verii, iar sălcii prinse-n dâlme, te plâng, dar în zadar.
Tu, ai şi „cruci” pe cer şi cruci în cimitire, ce se-nmulţesc cu spor prin satele ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt-blestemul tău, căzând zăpor de suferinţă, se vor sicriul tău...!
*
Şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte „şerpii” şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri…!
La serile albastre de tăcere-ți plâng în van bătrânii, ducându-se, te duc, doar ca să mori cu ei …!
Ţi se-n înmulţesc în schimb „năpârcile” în mare taină, iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri...
Și mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la zar primit, de s-ar scăpa de el …. E greu …!
*
Au ruginit piroanele în porţi ce cad din balamale, iar carele nu-ți ies din curţi,
nici se întorc pline din ţarini;
se- mpodobesc ferestrele în colb şi în paianjeni şi-n vatra stinsă de cătun, în sihle se-ntorc anii …!
*
Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii şi-ţi bate „Traista goală”, de mulţi ani a pustiu;
la Vaduri, multe seri închid flămânzilor devreme ochii şi casele îți urlă din senin pe stei …!
Și au venit străinii, spre a le vinde totul, în a-ţi grăbi pieirea, să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol...!
Ei vâră-n sacul lor pân-l-or tixi, precum nebunii, noi să cerșim la poduri pentr-un leu…!
*
La subsiori, pe trup, pădurile îţi tund, de poale te despoaie, în alte părţi virgine, putrezind,
dar cresc vârtos din gropile din drum stejarii, de care să te sprijini, să nu te- apleci de boală, nici de vânt,
când pomii tăi, de rod lipsiţi, bătrâni, se altoiesc de vreme, spre- a-ți înflori noi stele din muguri rubinii, cu gând de vindecare, să-ți înmulţească zorii..., izvoarele prunciei..., să-ţi ieşi din agonii …!

Valea Oltului, 5.03.1999


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu