Din limită, nicicând nu poți să pleci; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

DIN LIMITĂ NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Cât știi că tot ce ai și tot ce este nu au preț,
cu pământescul firii, vulcanic în simțire,
deși cuprins de ritmul poeziei tainicii căderi,
regal în suferințe și în culorile iubirii,
de ce ai fost învingător, ai fost iubit și ești,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
De-ți vrei mereu ieșirea din vâltoari
și căi pe creste cu străfund adânc, atinse,
tu, mântuit, angelic, plâns, necontenit în rugă,
siren, pribeagul în abis, rătăcitor în lune,
cu tot ce-ți cauți zilnic spre reîmplinire,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Din eul tău, cât stelele îți mușcă cu plăcere,
nu poți să ieși biruitor, cu al lor eu,
dar poți zidi în toate nemurirea…
Când sufletul îți e zidit cu trăinicie-n trup
și Ne-nceputul ți-e-n rost cu har și duh,
te-alegi, în fond, cu rostul pomenirii,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Chiar de-ți alungi misterul de pe bolți și hăuri,
pământ încins sub necuprinsuri de ninsori,
stăpân pe rai și pe abis, pe îngerii din tine,
pe florile-n verduri stelare și pe sine,
pe zei și poezie, surâsuri de fecioare,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Cât cu un ritm de zbor din zbucium te însuflețești,
de crezi mereu în zări cu nemurire,
într-un alt ev de foc, nu crede, nu-l spera…
În cel ce nu îi vezi lumina din a sa prezență,
ajunsă-n eul tău, n-ai cum să o reverși,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Deși ești un abisal în umbre și un trecător
în stele, mări, grădini pline de flori,
și-o fierbere-n căderi e-a ta gândire,
să fii sigur că vei rămâne doar substanță-duh:
–matricea unei vieți din trupul veșniciei...,
din limită, nicicând nu poți să pleci…!