|
GHORGHE APETROAE ~ CÂNTECUL LUI CRISTOPHER
COLUMBUS (8)
|
SĂ NU ÎNTÂRZII,
FELIPPA
Voi raze mit, al ei nemărginit
și-al vieţii lui
cu rătăciri de astre,
din glasul liniştii de ieri căzute
ninsori rebele peste Sfinx,
cuprins vâltorilor albastre,
- de ce-i zoriți de
moarte, paşii
şi-n înflorire,
glasu-i stingeți?!…
Abateţi-i dureri și umbre
din el, mușcând într-o risipă,
cum viermii cei hapsini din stârv-
sfârşitul lui, i-al lor, alaiul…!?
-Tu, singur, Crist…., ești pregătit
a fi o rază, a
Felippei cale,
l-al pasărei de noapte ţipăt
sinistru, prinsă-n uragane ?
Lumina ei ca să și-o cearnă,
cărări de –n toarcere-n Azore,
tu o revezi și-n turn o
chemi
de braț cu-adâncul din Cipangu…!
- Vin-o prințesa mea din cer -
Felippa - duh al liniştilor
mele:
de zări aprins,
în tine-ndrăgostit,
ți-aștern zăpezile-andaluze:
de-o stea din nopți, mă simt robit…!
Dar dorul lui în mângâieri oprit
îi lasă-un văl de liniște pe
frunte…
-să nu-n târzii, simţirile-s
adânci,
plecate sunt, de mult trecute
prin negre stânci necunoscute…!
-Un colier de vis cu fir de ametist
de al tău gât
diamantin, cuvântul
de el ți-l prinde-o
flacără, revii…!
Să nu-ntârzii !
Dezgheţul Lunii,
când cerul e în dans cu-alt cer,
vă poartă-n brațe ne-nceputul … !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu