GHEORGHE APETROAE SIBIU -
CONCEPTUL CATEGORIAL AL CUNOAŞTERII ÎN OPERA LUI LUCIAN BLAGA” ---
Dacă, în “ Hronicul şi cântecul vârstelor” se putea recepta la Lucian Blaga, o satisfacţie peremptorie pentru investigarea şi identificarea temporalităţii în fatum, de graţie trecerii sale translative prin “ locuri de mister “ şi unei polarităţi energetice şi spirituale , specifice unor determinante structurale în dimensionările fenomenologice, evidente în fragmente de text, precum ”(…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte de cineva “ , sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”, în cadrele noetice noi, configurate în livrescul determinismului epistemologic, tot mai implicat, filosoful va reuşi să depăşească în scurt timp simplele relaţionări ontologice, bucuriile primului venit şi o anumită ataraxie, în limite iraţionale, exprimate până atunci fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică, magnetismu-i livresc , determinându-i dinamismul trecerii la construirea unui sistem filosofic autentic cu baza în studiile laborioase, speculative. Lucian Blaga reuşeşte un concept ontologic funcţional, de referinţă sensibilă şi raţională.--- Reformulând obiectivele gândirii blagiene, conceptele categoriale ale cunoaşterii- atât axiologice, ca diferenţiale pozitive-leibniziene cât şi cele existenţial-spinoziste, sunt larg şi adânc abordate de filosof, elaborate şi grupate în cele două volume de valoarea cel puţin a operei Kantiene, intitulate “Trilogia valorilor “ şi “ Trilogia culturii”. Aceste două studii filosofice se constituie laitmotivul conceptual al unei opere ce-l remarcă şi-l individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-i, lui Lucian Blaga, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale.---Pornind , în principal , de la formulele fizicii şi metafizicii aristoteliene, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare, reuşind să definească substanţa existenţialului sensibil şi spiritual - raţional, ca entelechie a formelor materiei, rezultat al diferenţialelor divine spirituale cvadridimensionale, motiv al fiinţelor superioare în raportul formal transcendendal între esenţa materiei şi formele materiei superior organizate, într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului de material şi să declanşeze funcţionalităţi raţionale care să conducă la revelaţii şi la stingerea inefabilului în relaţia cu universalul.--- Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi interioarelor formelor, propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit fluxul dinamizării în eternitatea universalului, magnetismului individual şi să determine întreg spectrul categorial existenţial, de natură antinomică, coordonatele misterului în sensibilul catabazic şi nivelul universal al abisalului în anabazic, iar raţionalul să-l identifice ca un dat, ca un principiu ontologic holistic al întregului metafizic.---
Opera blagiană, infuzată, cu stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi mecanicist-matematic a penetrat sistemic conceptele clasicismului filosofic, graţie propagării valenţelor categoriale în sinteze de concept- de epistemologie a cosmicului diacronic şi sincronic şi a constituit armătura de principii ontologiced în complexul de relaţii şi de reflexii asupra activităţilor şi condiţiilor umane.---
Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră la cotele sale autentice şi majore, având ca ambazic şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi cea a fizicaliştilor neopozitivişti - scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena. Toate conceptele acestor gânditori au fost cunoscute de Lucian Blaga, fiind amplu analizate şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate de filosof în studii elaborate pentru construcţia noului său sistem.---
Meritul incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte ontologico-epistemologice, la construcţia unei cosmologii fizicale, într-un spirit nou, postnewtonian, pe structura sistemului logico-matriceal wolfian, introvers-noetic, să realizeze prima critică la “ Critica raţiunii pure “ ,o critică logico-formală a subiacenţelor- juxtapuse contigui sau discontinui, diferenţiale în spaţialul material-spiritual,în aletheia spaţialităţii universale şi finite abordate cu succes, cum vom vedea, şi de Anton Dumitriu, precum şi să pună bazele primei epistemologii a metafizicii.---
În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns la esotericul de cauzalitate iniţiatică, aristotelian “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, întrebare pusă de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile de teorii din diversele ştiinţe, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, spaţiilor curbate, teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, etc…---
Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spengleriană cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată a concretului, repere pe baza cărora a construit tipul de cunoaştere paradisiaco - parnasianistă, o perspectivă a lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte , gândirea inteligentă, humeiană şi conceptele sale kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor- pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful tipul de cunoaştere raţională, luciferică.---
Pentru tipul de cunoaştere luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare sistemică: spiritul , conştiinţa şi inconştientul, toate abordate ca diferenţiale existenţiale cvadridimensionale, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii abisale prin abordarea lor anabazică, preluate în mare parte de la Hegel,ca şi corespondente a evoluţiei pozitive a existenţialului material, categorii identificate în extinderile paradisiace-narcisice şi parnasiene – orfice, abordate filosofic - structural pentru prima dată de Aristotel.---
Prin descoperirea sau, mai bine spus,prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac-sensibil şi luciferic- raţional şi prin încadrarea categorială a acestora în sistemul său cu specificitate funcţional- matriceală într-o configuraţie arhitectonic – raţională, a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic -metafizic între senzualiştii (paradisiaci) şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistem, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, ca antinomice, s-a concluzionat o egala însemnătate a celor două tipologii ca realităţi şi abordare fenomenologică, categorială, ca problematici ale ontologiei universalului. ---În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale , sensibile şi abisale, şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cosmice metagalactice, dar şi subcuantice, populate de nonfiinţa şi fiinţa concretă constelară în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul unor cardinali care includ lumea lucrurilor concrete dar discontinui ce nonfiinţează în devenire.--- Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “ , rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate ontologic în socialul comptean.---
De fapt , obiectivul acestui studiu ţine de structura generală a spiritului uman şi a găsit la Blaga terenul epistemologic al metateoriilor. În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga aduce în prim plan şi senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume, în legătură cu conceptele fundamentale ale “ substanţei” şi ale “ cauzalităţii”, spontane şi instituite,acele concepte care au influenţat creator critica filosofică kantiană, pe care gânditorul român le-a expus examinării atente, profunde şi le-a individualizat în seria conceptelor categoriale fundamentale. Abordarea existenţialului din punct de vedere categorial, i-a facilitat descoperirea unor structuri şi un conţinut diferenţial care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare chiar şi raţională a sensibilului limitat de limitele structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial-temporală, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele respingerii duale ori triale, pe intervalul de la misterul abisal universal, la totul posibil.---
În cognoscibilul categorial trebuie reţinut , din conceptul blagian , faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală, dar nu sunt acoperite în totalitate de potenţialul de receptare a simţurilor individuale, fiind deci subiective.--- Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga susţine intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol, sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate direct în spiritul uman. Dar Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când la Lucian Blaga imperiul ontologicului , al existenţialului universal, microcosmosului intraparticular şi extraparticular rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibil fiind limitată. De aceea , determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne doar o ipoteză ce nu poate fi încă demonstrată, decât intuită.---
Intuiţiile realizate, astfel, în echivalenţe bergsoniene , vitale în durată, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor raţionamente silogistice prin completarea de valenţe libere în structurile neuronale umane şi realizarea unor selecţii de inducţie şi de extrapolare cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice abisale.---
Dar conceptele categoriale pentru Blaga sunt şi expresii ale apercepţiei transcendentale , forme organizate ale eului gânditor, ale unor conştiinţe în devenire, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii. De la acest nivel de investigare, în fond kantian , pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale, de combustiile entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric, magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea cosmică duală, antinomică, ori în formele lor de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării diacronice şi sincronice a universalului, în sens pozitivist, neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului.---
În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în limaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii în variabilitate polifactorială. ---Se realizează hiatusuri în discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibile şi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist promovate de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.---
Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate obiectele cunoaşterii de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger.--- Ştiinţa este, după filosof, rezultatul unui “ proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic”.---
Acesta este şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi al Scolii lui H. Cohen , de orientare logico-formală ,de la Marburg în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful român atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze astfel sincretismul,relativ pronunţat, al cunoaşterii categoriale de tip kantian.--- Acel “ dat problematic” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărui determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire conceptuală şi, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică, modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului, prin ele , încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea indeterminatului. Or, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează asupra câmpului de forţă al misteruluiui.---Lucian Blaga a proiectat şi construit, astfel, pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut-dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst Mach şi de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un sistem de cunoaştere la referinţa sensibilului şi la referinţa abisalului -stilistic, singular ori interferat, cu totul original.---
În fundamentarea acestui sistem , Lucian Blaga ţine să precizeze în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic prin coordonate categoriale sensibile şi abisale , o interpretare în plan metafizic care depăşeşte simpla analiză logică - metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice.---
Aici se va referi , în principal, la categoriile ontice de unicitate, multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, gravitaţie şi mişcare, în formele lor unice - holistice, duale-dialectice şi triale-trinitare , forme care crează posibilitatea de obiectualizare şi depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic evolutiv al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic- divine, cu disponibilităţi umane ascendente în planul anabazic stilistic-abisal.---
De asemenea, pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică husserliană, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora s-a elaborat legea fundamentală a biogeneticii formulată de Haeckel , lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice , paleontologice, fenomenologice şi biologic- pragmatice, ca recuzită filosofică, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele marilor sale construcţii ontologice în matricea stilistică, variabilă a misterelor.— --
Prin această teorie , superioară teoriei cunoaşterii kantiene , uzând de procedeele de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga, fiind exponenţial, cu siguanţă, al acestora, se rup liniile de forţă principale ale câmpului stilistic şi se deschid hiatusurile descifrării în cripticul abisal - aparent.--- Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţii cu perspectiva revelaţiei, mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului raţional divin.---
Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică, sub imperiul magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea , direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în revelarea misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului .
GheoGheorghe Apetroae Sibiu...
Studiu publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat "Despre neînceput", Editura Hermann , Sibiu.
+a+DSC04067.JPG)
