Literatura: Cântecul lui Cristofor, Gheorghe Apetroae, Sibiu

“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
 PE STÂNCI, LA PALOS Gheorghe Apetroae, Sibiu
Pe când crisele-i coapse le dezgolea abisinic
 şi ai ei nuri îi frământa un ocean,
 cu glasul stins, El, Cristofor rege pe- adâncile larguri,
 îi şoptea princiar:
 - Felippa mea frumoasă, dorită, plină de farmec şi de aprins cuvânt,
 tu, cu al tău sărut m-ai aprins, m-ai renăscut în Levant!
 Chinul meu, în rostul tău s-a stins, m-ai reîmplinit,
 nuntind cu tine în marele palat de cer slujiți,
 la Palos, pe un țărm portugal…
 Veneră divină, pe stânci ţi-am jurat credinţă nețărmurită,
 cum valului din larg...! Ea îl privea zeu al luminii şi mării,
 cunună de flori îi puse pe frunte,
clipele-i erau acum numai plăceri și fiori ,
 uitând de nopţile de nelinişti şi de lungi aşteptări…
 Erau împreună –într-un destin princiar,
 acoperiți de lauri și roze şi legănați de un madeiric ocean,
 la Palos, în castelul pe stânci,
în destrămărea freneticelor valuri
amorul lor primea cum Luna pe larg, rangul regal
… fericirea ei era acum a lui, era a lor..., ... ca-ntr-un vis ireal… G.A.S.