PE PÂRTIA ANILOR
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
Era atunci când hoinăreai în magia bolţii
Acoperite de un senin emerald
și pe ploile dese și calde ale verilor
în tunete și-n jaspul fugerelor, la concertul cerului…
*
Privindu-I sălbatic, coborai de multe ori
La picioare Munţii Stânișoarei tremoli şi bălani
și înălţai zmei nervoși de carton şi mucava,
sub alintul de briză al serilor …
*
De atunci păstoreşti pe lunci, eritrine, stelele,
și pe văile axinii ale bolţii, prin cu-vinte
cu balsam de Philadelphus şi cimbru,
de tei tomentoși, crini argilii şi de narcise…
*
Din mugetul soarelui ajuns la crepuscul,
Înţelegeai ecoul vrerilor din rubiniul cerului-
Începute din neînceputul plăcerilor lui-
de atunci, în culorile serilor și de acum…
*
În căldura inimii tale ai pârguit, căptușite cu macii
granați, lanurile de pâine cu miezul de iulie
și ai izvorât din visele tale apele fântânilor,
cu fiecare gând în cu-vinte le-ai limpezit…
*
Ai hoinărit prin crâng la braț cu zorii înrourați,
printre cireşii violeţi şi mălinii înfloriţi în aprilie,
în undele de clestar, să-ţi asculţi, izvorând
glasul ce-l susură în eternitatea lui pârâul…!
*
Ciutele serii - „stelele” fierbinți erau iubitele
pe care le păstoreai de pe albastrul tăpşan al luncii…
le sărutai cerbicea sub salcâmii în flori zăpeziți
şi le scuturai pe irişi cerul, de ele aprins…!
*
Te urmau toate iubitoare, în zâmbet și în Corul Iernani,
dăltuindu-ţi chipul pe răstoacele vieții…
Pe pajişti crisalide tremole le tot alergi tu,
de atunci, spălându-le gleznele lor în roua dimineţii…
*
Fiecare vis îți zboară cu aripi de cer- emulul
printre florile bolţii bătută în travertin și- ametist,
lăsând urme albe pe pârtia anilor,
oglindiri solare în sonanțele unui Neînceput…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu