ANOTIMPUL MIRACULOASELOR
COMBUSTII
23 DESPRE CUPRINS
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Norul aluniu de fluturi e mintea ta,
plutind fantoşă în ireal, atinsă
de o unică fluorescenţă nocturnă ...
în zbucium trece, de sine e împinsă,
să-i plângi câştigul frumuseţii târzii,
ca unui Protagoras abia împlinit:
mercenarul de sofisme…despre
cuprins...fără un cuprins...
Chiar şi sfârşitului, în clar, i-ai văzut
jocul pleoapei negre pe iris...
și, de-simţindu-i gândului, umbrele
adânci, încerci iubirile în iubirea
unui Nevăzut... În el, ai simţit
pulsul crescut cu sângerie măsură…
Eşti un Gorgias, fără scrupule…!
de Socrate hulit, adevărul îl porţi
fără sine, numai de teama preţuirii…
statornic, de averi încă răpit,
pe traveea puterii care te-a atins,
te plimbi, vestind halucinaţiile lumii...!
Capul în crisotil maculat ţi se desgheocă
de necunoaşterea vieţii din urmă,
iar vindecarea de convingeri rebele
ţi-e cu-vântul zefir şi... te înfricoşează
când, adiind, naşte din tine un sfânt…
munca ta liberă, etern neplătită:
neînceput și cuprins - himerice se însumă !…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu