Literatura, LUI LUIS DE GONGORA, Porto Santo, Gheorghe Apetroae Sibiu

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

DAR  DE  NUNTĂ

Un prinţ , mai zâmbitor

decât lumina cerului
 de crini,zorind

pe lira timpului ,

un cântec orfic, arcuia,

iar ea-l  valsa…

- Felippa-ţi dăruiesc

câmpiile regale,

limpezite zări

şi-n turnul vechi,

eu de cu-vântul tău învins,

un  mire , mă închin,

prinţesa mea!...

Apoi, cu glasul  crist

şi  verbul  stins

din moartea lebedei

rupea  albastra-i taină,

şi sângele ei scurs

din neciobite stânci ,

cu visele-mpliniri

plutea pe un  ocean ,

cum numai o gondolă

spre insula Cipangu...

Iar zorii  stelelor,

lumina ce îi hoinărea pe irişi

iubirile astrale,izvorând

o răsfăţau ,în piruiete,

făcliile pe luminiş de cer

turcoaze-n travertin,

În loc de flori , Felippei,

albastru-i culegea

din rozasite  zări ,

mistere din nemărginiri…

Îi dăruia

regalele călătorii  !...

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

PORTO  SANTO

Felippa, din Levant,

pe- alesul ei şi-l duse

pe lunga caravelă-Sfinx

în paradisul Porto Santo,

o insulă în straie

de cinabru   şi- ametist

sub cerul chihlimbar

aproape

de-al Madeirei  farmec

şi-l aşeză stăpânul

castelului pe stânci-

pe prinţul Cristofor,

al ei, mare iubire, paznic!...

Dar, de oceanul  înnecat

în raze limonii,

pe- apusul de porfir,

de-acele tăinuite  Indii,

de largurile

spre Cipangu-

spre insula bogată-n  perle

şi -n aur,  un  cuprins

în care el credea de mult,

… în temple japoneze,

îi înflorise Toscanelli,

florentinul, visul!...

Şi- acolo, în castelul  lor

oricâte grele şi reci valuri

în zidul gros loveau ,

se înmulţeau în prinţ:

un mare dor de larguri…

iubirea-i  de  Felippa-

cu-vintele-i alese, cioburi

în derivă,marea balerină

ecoul  lor la un alt ţărm ,

scădea neînţeles, reci valuri...

de noul  apelor se-nflăcăra,

pe marile corăbii,

nemărginirile

cu el  a se vedea, îl  cheamă!…

GHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

ÎNVINS  DE  UN   MISTER

Şi câţi pescari plecaţi

în larg , la  pescuit

şi arca grea şi-o întorceau

la portul Madeirei,

duceau  povestea

prinţului vrăjit de ape…

cum la apus de-Azore ,

scăpătaţi  în soare,

pe raze-n serpentin

şi malachii, pe unda valului

mărgean ,

zăreau  în rubiniu,

plutind  în voia  lui, 

melanice cadavre …

erau  fecioare sfinte

în chipul altor oameni,

seminţe  şi tulpini ,

de alfel de –nfloriri…

cuvintele pescarilor

şi înţelesul lor,

simţirea le-o  sorbea

el prinţul… de magii,

trăia acum învins

şi-ademenit

de un adânc mister,

al vrerii  temerare

de plecăre…dorul,

oceanul  i-l creştea…

a hoinări pe  ape,

cum vânturi

siderale –n adâncimi

ce sting în  candeli 

zările cinabre…

Îşi pregătea  în port,

lungi drumuri constelare !...

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

CRISTOFOR, SPRE   MULT  VISATELE   INDII

Cu caravele mari ,în lung balans,

cu vele largi ,

strâns prinse de catarge,

cerului în rugă,

cu marinari la  proră, înnarmaţi,

pleca din port spre-apus,

 la vânt prielnic, prinţul…

grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean,

spre ” Indii ”,

lăsând-o pe Felippa-i fragedă,

pe lebăda sirenă ,

la Palos, tristă-n grija Providenţei,

o balerină stea,

cu-un mare dor de prinţ

şi prinţului, fidelă!?!...

El scormonea-n ocean  noi  locuri,

 ţintuind

pe drum de el ales,  a izvorî

zenitul altor larguri,

sălbatic necuprins de ape

aprinse-n năluciri…

scruta în diamantinul albăstrimilor

smaragde …

Se  avânta în mari nelinişti

 şi în  adânci simţiri

ascunse - n neguri , vremile

pe  zările  granate

în zboruri spre zenitul frânt

de fulgerările crisoberil,

pe cântecele îngerilor blânzi

din fiecare noapte

…în drumurile  lungi  pe  nesfârşite ape!…

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

BAHAMAS

El,cu  absenţa ei se-ncorona,

pe ţărmuri noi, de Eldorado,

rege!…

Ajunse, după  multe zile,

la  Bahamas , prinţul  Crist….

descoperi aici,

din zodiile apelor,Guanahani

şi Juana, însorite

pe largul cerului , valsând  columbe

şi  oamenii lor  bruni

şi goi,împodobiţi cu aur,

în alergări ,ne-nvinşi,
 năluci printre liane,

ce neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!…

Păşea în  altă lume, prinţul,

în alte locuite constelaţii,
cu Sfinxul  crud, ce -i dăruia 

exotice ţinuturi insulare ,

Antilele-n şirag stelar,
dedalic labirint

şi-o nebuloasă zilei,

paradis,de care nimeni nu-i ştia ,

până la  EL,  cuprinsul…

De- aşa - nalte  trăiri  se-nobila,

în locul despărţirii de  Felippa,

şi-n locul ei  iubea

acum o  altă stea,

dansând-o-n necuprinsul

apelor şi rătăcea cu ea

în dorul de-a ajunge-n Indii,

pe  drumurile-i  lungi, barbare …

Se declara în fastul de agape 

pe locurile noi, stăpân,

pe mare şi pe cerul axiniu,

luceafăr,în uitare

neliniştea Felippei ,cu-vântând

iubirea doar,ţinutului de peste ape…

Pe  cea  care-n Levant,

din moarte îl trezi,el, lesne o uita ,

Felippa şi-o lăsă

în dansul  altora,să-i  cânte

şi mai frumos , de aşteptare!!…

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

Literatura, LUI FEDERICO GARCIA LORCA , Întâlnirea din turn, Gheorghe Apetroae Sibiu

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

 

 SOSIREA  FELIPPEI

 

Ajunsă în Levant, pe-alei orientale

cu roze albe reci şi platifili bătrâni,
de vreme răsleţiţi şi tremurat păgân,
Felippa presimţea chemarea princiară

 

Din Porto Santo, greu învălurat,

Azorele  îi înălţa acum nelinişti
şi îi grăbea urcarea spre palat
nemarginea din lume, toată zarea

 Urca pe trepte-nalte însorite-n mare

de marmure albastre re-nflorite,
în sprijiniri de cer cu arcuiri boltite…
trecea pe porţile castelului… din larg

 Se legăna uşor pe degete, pe glezne 

în rochia ei albă şi sub voal
purtând un  crin, symbol al vieţii crise,
zorea spre prinţul ostenit de vise…

 

înspre iatac: c-un cer de stele plin-,

pudrate-n ani cu roua dimineţii,
privea spre - alcovul prinţului livid,
dorit, iubit de ea, de rele să-l dezlege...

 spre-acolo unde în iatac agoniza de dor

şi se lupta cu-n nevăzut amor
în levantin palat, el, prinţul Cristofor!!
Felippa, o salvare, la apus sosise

 să lege firul rupt  al unei vieţi  învinse !

 

  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

SE OFILEAU CUVINTE

Creştea-n adânc, pe cât înainta,

privea cu ochi acoperiţi de-azur

spre locul unde prinţul Crist....,

iubitul ei, în agonie prins

o negură pe bolta de argint,

aprinsul astru zăcea acum
într-un iatac, în zbucium…
 

O flacără din nevăzut deschise

largi,mari

ferestrele-n oglinda mării…

Felippa, ca să intre, blânda briză...       

Acolo îl găsi, pe prinţ, trecând 

de lipsa ei, din lumea lui,

zburând

cu-nfăţişărea îngerului blând

spre alte lumi,

de irizări albastre…

acolo unde printre flori ,

corola mări -ngălbenea
pe-aleea veche, zorii...

bujorii feţii lui se ofileau

cu-vinte

şi păsările -n turn cântau în vrăji,

mai minunat, în risipirea zării…
 

 “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 




 

FLĂCĂRI  ÎN  CULORI  DE  ROZE

El, prin cupola - naltă, cu ferestre

prinse în nemargini sidefii,cinabre,

din olive flăcări în culori stelare,

narcisicul balsam,într-un nesaţ sorbea

cu-vântul ei se oglindea adânc

în suferinţa celui care se-ndrăgise

de marea -n ispitirile-i adânci...

în faţă-i ,cerul , voalu-şi desfăcuse ...

Ea, soarele, ardea în al lui trup

cu suliţile lungi de gene ce-l pătrunse

cu un glas de înger şi pe lira razei ,

cântând, în El, se prefăcea în grai…

un zâmbet viu, pe buze argilite,

sărutul ei ,un duh de dragoste-n

cu-vintele înfipte-n  trupul Crist,

lăuntru-i adâncea în fericite vise...

apoi, cu părul lung ,în  blonde bucle

şi faţa cum cristalul stâncii ,

cu sâni de- ametiste-n semilune,

Felippa lui, obrajii  i-atingea …

cu ochii de azur,ea irişii pătrunse

în simţ el se înviora , s-aprinse…

de buzele-i  fierbinţi , de-al ei sărut

ce-l fericea-n cu-vânt ales acum...

pe  prinţ, din lumea firii  reci ,

cu zorii vieţii ei ,îl  retrezise !
 

 “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

MIT DE VINDECARE

Eu pentru tine-am suferit

prinţesa dansului lazur ,

Felippa, de al tău surâs ,

din mari nelinişti, renăscut,

în tine-s ritmul  de acum,

cu saţ de-a reveni cu-vânt

prin lume şi  iubire...

Că soare, tu, fiind

zăpezile mi le-ai sortit,

topirii,

în dans,purtat, ca să-mi ucizi ,

pe rând, răcelile ursite

şi, tu, vuiet de mare-n mine,

pe strunele  viorii  sfinte,

cu note de voinţă-mi cânţi ,

viaţa îndreptându-mi !...

Tu eşti mireasă ,zilei,chip

şi zână ,în priviri,absenţă,

al cerului fior, prezenţă 

ce ceţile  mi- a fugărit

în tainicul  apus , zburând

un înger al  trăirii … mit…

o zare-mi s-a aprins,albastră!

 

 “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

ÎNTÂLNIREA  DIN  TURN

Cu mine urcă-n turn

prinţesa mea ,

dorinţa inimilor noastre-i

zestrea ce-o închin

diamante de lumină…

s-o cânţi cu glas de linişte

o împlinire-n cântec,

cu-n mit de vindecare

dinăuntru-ţi   vin!...

Cu tine voi lupta ,

trudind în făuriri de vise

în falnicul castel de astre

la-l zilei răsărit ,

în clipele de  gând

de-a reuşi-n grădini

stelare ,

rodirile albastre ,

în mătăsări de vânt,

cu tine-s contopit!..

Zeiţa mea din flori

şi din azur, nuntind,

viaţa mi-ai redat

prin cântece copile!…

Mi-s candelele-ncinse

de-amintiri, arzând

în irişii aprinşi

făclii de nobile cu-vinte...

Din zori , înmiresmat,

viaţa mi-am luat,

seninul , asfinţit  şi har

în cântece de vise…

de răzvrătiri ,să ard

barbar, în vânt şi-n foc,

sedus

cu-al verbelor sărut  !..

 SIBIU- HERMANNSTADT