DIN LIMITĂ, NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI; autor: Gheorghe Apetroae dlB

DIN LIMITĂ, NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

Cât pământească e a ta cădere

în suferință, vie, în culorile iubirii;

când toate câte sunt n-au preț,

tu, cel pătruns de ritmul poeziei,

fii bucuros că ești, ai fost și vei rămâne

un trecător prin vămi de foc cerești…!

*

Pribeag în suflet, abisal în gând,

și mântuit de plâns, neobosit în rugă,

bați căile pe creste și străfunduri...!

De-ți vrei ieșirea din vâltoare,

cu tot ce-ți vine spre-mplinire,

din limită nu poți să pleci...!

*

Cât stele-ți mușcă din plăceri, avide

dar poți ieși oricând din al lor eu,

palatul din ruini ți-l poți zidi ușor…!

Cât sufletul ți-e demn și lin ți-adie-n fire,

pe ne-nceput îl ții în rost, robit,

....poți să te-ncrezi în nemurire...!

*,

Pe hăuri, mag, îți limpezești misterul

cu necuprinsuri albe de ninsori,

pe cer ți-s îngeri serafimi stăpânii

pe flori, verduri și galaxii stelare,

pe vii și morți, pe poezii, vestale

și pe- al surâsului fecioarei...!

*

Să nu speri, dar, tu, lut, alt ev, de foc,

lumini din cer, pe care tu nu le vezi…,

la care lesne să ajungi, nu poți…!

Fii bucuros că flacăra-ți rămâne

doar o prezență-n osemântul firii…:

substanța-n trupul veșniciei…!

Din limită, nicicând nu poți să pleci…!

ÎNTOARCEREA DE PE CALEA NEFIINȚEI, autor Gheorghe Apetroae dlB

 

ÎNTOARCEREA DE PE CALEA NEFIINȚEI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

Da! Întoarcerea în toamna ta la arhetipul copilărie, acea viziune culturală

jungiană și proustiană,constituie primordial creației cu esențele, energiile și

forțele unor oportunități cultural- metafizice proprii eului poetic, eului

uman-cultural arhetipal. Este acel EU pe care copilăria îl vibrează ființial,

îl pulsează și sustentează existențial, ținând entivul tot mai departe de

 regatul neființei! G.A.

*

Nepăsător, de Ne-nceput adânc pătruns,

curtat de dor și de înșelăciuni,

te prinzi în leagăn șarpe azuriu, de cer

și vrei a fi stăpânul axei libere a lumii

în zarea erelor, pe care nu le vezi cum pier…!

*

La Ne-nceput tot urci, să-l tot cobori…!

Cu vreri-nevreri în duh rotunde-n plaiuri,

pe crestele la trupul crisei amintiri…

Pe drum, în jocul tău cu libertatea lor

apui și tu o stea recif, în tot al lui cuprins…!

*

Rămas în nesfârșita fire-a toamnei reci

făclia eritrină a sângelui carnal, cu har

ești așteptat sub cruce-n zbor de heruvim,

în game de lumini, din care-ai glăsuit,

magneticul fluid în singular și-abstract….!

*

Nelocul locului ți-l încojori, bătrân zelos,

iar clipele-ți împarți cu ultimul răvaș

la jumătatea cerului cel nevăzut, rămas…

ca să renaști în el, zâmbești icoanelor

tăcerii raiului cu rotunjimi albastre…!

*

Pe zori, să îi trezești din dulcele lor somn,

resorbi avid din vlaga sânilor de stele caste

și la Neînceput, de trecere păzit, revii

sub râna cerului, în vălu-i boraciu,

cu freamătul dorinței astrei alabastre…!

*

Să poți visa la zarea sidefie a ultimului drum,

la îngerii copilăriei, care n-au murit,

tu, îți trimiți clepsidra rece-vidă la-ntâlnire…

îi muți, din loc în loc, nisipul tău de mort

și-n nicăiri și-n tot, cu har divin, în rugă…!

*

Și-atunci, poți să încânți, bătrân, stele zeițe

un razvrătit, poți să îți porți povara vieții,

să poți visa, din nou, la tronul Ne-nceput,

la armoniile divine, iubirea-ntru credință,

să îl cuprinzi pe Totul Necuprins, în duh

*

cu toate viețile abstrase Marii Neființe…!

 

 

 

 

 

Poemul etosului meu: BALADA LOCULUI MATERN- Reverberații - BOROAIA: Autor: Gheorghe Apetroae dlB *

 t

nrosSopde2sl75au2710g0a1mu9l9598 4512t25 4414g15tu59c202c2m 

·

Distribuit pentru: Public

Poemul etosului meu:

BALADA LOCULUI MATERN

Reverberații - BOROAIA: „Patria - locul, lumina şi vechimea neamului tău”-

fereastra de dor la spiritul solar al lazurei Bucovine-.

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

De braţele zorilor prinse, privelişti desprinse

farmec copilăriei, izvoare de vise,

prin floarea fiinţei curg primenite

şi le asculţi:

Te aleargă gătite: - Stânişoara în soare,

la vârfuri înalte și stropite pe zare;

Moişa şi Suha, răsfrânte la poale-,

prin hora lor să treci, copil la Slătioare...!

*

Prin susur, te strigă pârâul de munte, (p. Moişa),

de maluri prăbuşit în recele cristal,

la meandre adânci, umbrite de sălcii

cu pletele despletite de undele repezi;

în freamăt arinii, cireşii şi mălinii,

pe coasta înverzită şi lunca de flori,

la primăveri de soare te cheamă înapoi...!

*

Pe drumul lung al lumii fiinţei tale

te caută-n copilărie casa, între livezile de rai,

ce-i râd și-acum prin povară;

izvorul rece din deal grăbit pe uluce

la florile mamei setoase, să-l piară...!

Și plopii-brâu la izvor, piramidali, paterni,

şi brazii prinşi de cer, de strajă pe alei,

părinţii tăi cu rătăciri în lut, îndrăgostiţi de zări...!

*

Pe lira soarelui cântă, de atunci, în tine

colorate, senine, păsări, primăveri,

inefabile-ți lumi de fragede vremi…,

când păstoreai copil florile de crin

şi salutai din vad pădurile de brazi,

iar pe poteci adânci, repezite de stânci

spre însorite poieni, te strecurai zburdalnic

prin pasul de joc al fraţilor tăi...!

*

De Stânişoara şi cerul Bucovinei

porţi sufletul, fiorul...!

Boroaia- maternă- visu-ți fericit

şi împlinit pe zare, cea mai iubită floare-,

îţi înţelege dorul...!

Să o revezi senin, azurul să i-l cânţi

şi s-o admiri,

mireasa noilor culori îţi râde de copil...!

..........................................................

La voi, rai vieţii tale, oricând vei reveni:

să frângi plaiul de cer şi să-ţi asculţi izvorul...izvorul…!!

Boroaia Sucevei, Suseni, 1963

VISUL MARGARETEI SAU ISPITA DIN BUCHETUL STELAR Autor: Gheorghe Apetroae dlB *

 

VISUL MARGARETEI SAU ISPITA DIN BUCHETUL STELAR

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Lui, îi apare în cale nechemată, Ea, noua ispită

și îl cuprinde cu brațele- i de adânci ne-nţelesuri,

chiar atunci când pe irişii gândului se reaprind

și petrec libere, spre neînceput, hematice astre

într-un răsfăţ faustic al nopţii valpurgice...!

*

Ea, îi pregătește prologul faustic - visul Margaretei -;

simţul i-l testează, tot dezvelindu-i orgiastic,

câte una, formele libere în marş nupţial, lui,

în oglinzile opale- de cristal, ea-i arătă, câte puțin,

din chipul angelic, doar surâsu-i căzut în ireal…!

*

Însăși Ea-și zidește dorința de nemargini și-abisul...!

El începe să caute adâncimile, cu setea magului

iubitor de implozii galactice- siderale stelare…

Ea îi pune petale violete-în turcoaz pe frunte,

mărirea, spre a-i pregăti lui, amvonul albastru…!

*

Apoi, îi desprinde în cântec de toamnă, sufletul,

cu simfonii de Haydn: armonia rozelor alb-carmin

pe bolțile reci de grelele lui neliniști, în ritmuri...!

În concertul Unirii, și El, la pianul stelar,cântând

Ea-i ascultă uimită, din “Aida, Marşul triumfal”…!

*

Din amvonul christic, El îi admiră déjà vu umbletul,

îi îndepărtează de suflet, cândva fierbinte, trupul

şi i-l plimbă pe Calea Novei reci, din „Cygnus”...!

În loc de cruce, îi pironește privirea-n cuvinte:

tainele din imperiul iubirii: arcul lui Artemis…?!

*

Din clarul mileric în magnetice rotiri ale Selenei,

nu dovedește decât culesul de margarete târzii:

fulgerele criso- berile ale toamnei în iureșul sângelui -

peisajele andaluze de pe irișii cuvintelor ei:

astrele roz-albe și efemeride, toate înflorite pe Hău…!

*

Da! Din clusterul stellar abstrage, doar „Lebăda”, El:

„polenul” cel cald și umblător pe un stigmat de vise:

iubirile în margarete înflorite, semințele ispitei sale din cer!

Sibiu, 05.12.1995

Literatura: VITRALIU AUTUMNAL - ȘI IERI ȘI AZI, COPIII Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

 

VITRALIU AUTUMNAL - ȘI IERI ȘI AZI, COPIII

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

*

Copiii, în cântările cu jocuri pe amurguri de turcoaz,

de-atunci, roind și-acum în trecere prin locuri tăinuite

de îngeri serafimi, învolburând zenitu-n frunze, ruginiu,

cu Pan, pândind pe nimfe ziua, sihlele păzind,

i-asculți, cântând din syrinx turmelor de cerbi și ciute...!

*

Și azi, petreci cu ei în cimbrul bolții toamnei, un recif

din zorii de sidef ai mărilor cerești smaralde-n văluriri-

și țeși cu fir de sânge gros de aster, Lyrei, lungul voal

pe cerul adamit lazur, viole flori în ametist regal,

covorul limoniu al toamnei tale-n sfinte albăstrimi...!

*

Copiii, zei, valsând lumina zorilor spre ne-nceput,

tot dreptul cerului imund, al lor și azi, să-l afle lesne,

vrăjiți de-un îngeriu veșmânt, de necuprins desprinși,

cum norii trecători ce trec prin recile zăbrele-,

roiesc zenitul în surâsul pleiadelor pe muntele Cyllene...!

*

Sunt și-azi copii, prea mulți săraci, de foame ofiliți,

ca toamna ce-și îngroapă ruginile în vii și în grădini…!

La gard ținuți, în blidul sorții, urgisiți să își cerșească viața,

lor, lacrimile se preling șiroi din mucezite pleoape…,

în visurile lor la ani de vis își mântuiesc speranța…!

LITERATURA: DE STAȚI CU IANCUL ÎN UNIRE Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

DE STAȚI CU IANCUL ÎN UNIRE

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

„Patria: locul unde am văzut lumina din vechimea neamului”

*

Cât clopote cu dangăt românesc mai înfierbântă Blajul

şi din Sibiu, Bărnuţiu vă declamă vouă libertatea-n zodii,

cât vârful lancei e-n triumf: izvor de legământ eroic,

vă trec prin firea Iancului- tribun, chemările la arme...!

*

Nu-i loc de şedere, nici de-nchinări, de vi-s umbrite glorii...!

de Țara e-n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei

și-i plânge Arieşul, Tisei, Nistrului- române-, neliniştile zilei-,

contați mereu pe Iancul şi pe moţi, prin ei, pe toți românii…!

*

Chemări de vi se-nalță, le înţelegeți şi ştiți să le răspundeți!

Stejarii veacului cuvântă rosturi vii aprinse-n sfinte graiuri…!

Ei, mari, Goruni în crez, o taină își ascund în ramuri

și-și cresc coroanele din Bucovina, Basarabia și din întreg Ardealul...!

*

Sub semnul stâncii pe-Apuseni vi-s veşniciţi Eroii...!

Cu Iancul vă veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…!

În legământ cu ţara, vă stau de strajă dreaptă Ghibu şi Cipariu...!

Voi, toți urmaşi ai lor, le venerați jertfirea, vă-nflăcărăți curajul...!

*

În glorie, cu fapte mari de arme, împovăraţi de stele,

păşesc lumini pe cer, iar lângă ei în mers român, poporul

ce-l ştie-n veci pe Iancul Crai cu fruntea-naltă, scut de cer,

de pavăză, să se re-nalţe-n fii, în strălucire,Tricolorul…!

*

Cu glasul torţei vii- când ei cuvântă, se aprinde cerul!

- voi le-ați pus cruci şi flori pe oseminte-n loc de arme,

credinţa să le aromeze-n veci în lan și-n vechile livezi

să-mbălsămeze cu-nfloriri române-n noile (v)lăstare…!

*

Şi-acele flăcări care ard din neam, statornice-n Unire

și își revarsă duh român reînfrăţirii în străvechi hotare,

un imn de slavă se înalță-n glas aprins de binecuvântare:

Români, mereu uniți cu Iancul, a voastră, Dacia e sfântă și e Mare!!!

©

SĂ VII, IUBITA MEA DIN ANDROMEDA Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

 

SĂ VII, IUBITA MEA DIN ANDROMEDA

Autor: Gheorghe Apetroae 
*
Să vii, eu, cu cerneala sidefie a iubirii tale,
din călimara vieții mele, am ținut să-ți scriu
pe jumătatea inimii ce-am despicat-o stea
cu har, să-mi cazi, în sângele de-atunci să-mi vii…!
*
Iar dacă vii, îți voi purta pe braț ființa ta
pe sub castanii pregătiți să-și ningă frunzele
lor ruginii pe toamna drumului, prin serile târzii,
cu duhul crist al primei noastre întâlniri…!
*
Și dacă vii, de-ajungi, din clusterul de stele,
Veneră, îți desprind fiorii calzi ai razelor iubirii,
în ei să îți ascult glasul divin, să te revăd frumoasă
pe-aleea rozelor, rămase pentru tine înflorite…!
*
Să vii ca să-ți înviu iubirea, iar cu balsam de roze,
Tu, să-mi învălui sufletul cu vindecări, să vii, te-aștept
cu calde sfinte amintiri, în care tot mai cred,
să îmi oferi trăirile-surâsul tău-al primei întâlniri…!
*
Să vii cu gândul cel pe care l-am zidit atunci,
să mi-l întorci în toamnă cu lumina ta, fierbinte,
pe valul razelor, din Andromeda, alfa-stea, să vii,
să îmi reverși topazul flăcării iubirii în…cuvinte!

FILOSOFIA TRECERII; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

FILOSOFIA TRECERII

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Cu zilele ce cresc în revederi

ai înțeles că ochii ei

aprinși de omenesc-

cu trecere pe zările de foc-,

în adieri și hohote de vânt,

magia fiecărui gând-,

se potolesc în valurile mării

de adânci cuvinte…!

*

Că e firesc

sub rodii, prin zăpezi de flori,

lumina ei, în trecere, să-i porti,

tacerea sa-i dezlegi,

de vreme s-o desbraci

și-n duhu-isă-i acoperi

tot ce-și arată pur și sfânt,

cu cel mai lung vesmânt

din dimineaţa stelelor...!

*

Venust al primei voluptati,

corolele să i le-aduni

flori albe-rodosii de amintiri,

în trecere, să o admiri, revii …,

i- aşterni în crini fiori,

ninsori si armonii, pe țarmul

cerului de treceri troienit,

smaralde valuri de mister,

zori sidefii, pe tot ce-i ne-nceput…!