Nostalgia obârșiei, autor: gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

 

NOSTALGIA  OBÂRŞIEI

 Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu    

 

*

Era  pe când în primăveri curgeau solar sudorile

cu iz de mosc pe-alama feţelor  agreste,

când ochii de-ametist  ai pietrei tale vii,

de cer lazur sculptați, de- amor păgân  aprinşi,

se-ncremeneau în large arcuiri pe creste…!

*

Erai la locul unde zei, pe codrii împăraţi,

îţi cuvântau în sinfonii, din înfoşnirea frunzei …,

când fagii și gorunii pe obârşii, de doruri retezaţi,

zăceau agest în lunge prăvăliri sub „Cruce”…!

*

Tu, haiducul cel iubit de codru, de codru răsfăţat,

din marginile sihlei i-ascultai corul de filomele !

Molizi şi brazi, cu umbra lor te ploconeau

şi te iubeau naiade pe hăul Pădurenii…!

*

Și, hoinăreai, aşa, cu clipa duhurilor sfinte,

păşind stelar lumina lor pe tăinuite plaiuri,

nelinişti  răscolind  în sufletele retrezite

de flăcările vii de-aici, din abisale raiuri…!

*

Din drumul drept de-odată te-abăteai, tăind pieziş

desişurile-n tinse peste stânci albastre,

sfidai magneticul hăţaş: un şarpe viu în arc

încolăcit,crestat de ani pe fruntea zărilor sihastre…!

*

Când locuri neştiute ieri, azi lesne-ţi repornesc

trăiri celeste-n flăcări mari şi-o tainică nălucă…,

… poţi tu să uiţi de mit, de unde magic creşti,

de unde, încă, steaua înspre seară lesne-ţi urcă…?

 *                                         

Iar, când în tine ele mai împătimit se-aprind,

 poţi a scapa de-amorul -jar al clipei din cuvânte,

de locuri-de obârşii?... când nouri de-amintiri

se-mbălsămează-n chip de flori livezilorcu-absint bătute?!

*

 

 Cătunul  Pădureni , în timpul serviciilor profesional-cadastrale la

Slimnic - Sibiu, 28.05,2004

 

 REFERINȚE CRITICE:

Fira Rotaru:

Titlul acestei creații concentrează tema fundamentală: „obârșia”, care nu înseamnă doar locul de unde provine omul, ci și matricea sufletească în care s-au format amintirile, sensibilitatea și identitatea sa. Nostalgia devine, astfel, o întoarcere interioară către un spațiu mitic al copilăriei și al începuturilor. Lecturând această poezie cititorul poate observa că natura ocupă un loc central. Pădurile, fagii, gorunii, molizii, brazii, stâncile și livezile par să aibă viață, căci autorul le însuflețește prin trăirile sale. Eul poetic pare să retrăiască un timp în care potecile, codrii și plaiurile aveau o putere aparte asupra sufletului. Personificările și imaginile poetice creează impresia unei lumi în care omul comunică direct cu natura. „Corul de filomele”, „duhurile sfinte” și „naiadele” transformă peisajul într-un univers aproape mitologic, încărcat de mister și sacralitate. Finalul aduce întrebarea esențială: poate omul să uite locurile din care „magic crește”? Răspunsul este implicit: nu. Obârșia rămâne imprimată în ființă, iar amintirile se reactivează atunci când sufletul reîntâlnește locurile, imaginile și miresmele trecutului. .

Felicitări pentru această creație care este construită în jurul dorului de locurile de origine și al legăturii aproape sacre dintre om și spațiul în care își are rădăcinile.