Literatura: GÂNDUL SUB ZODIA LUI IULIE Autor:Gheorghe Apetroae dlB

 

GÂNDUL SUB ZODIA LUI IULIE

Autor:Gheorghe Apetroae dlB

*

- Ți-ai trimis gândul pe calea umedului amurg,

lângă sufletul sfârtecat și rămas nevindecat,

în el pătruns, de golul crescut al pământului…!

În limpeziri cristale, pe liticul rece adânc,

îl vezi un recif, ultimul știut și intens luminat

de privirea astrelor, în eternă, adâncă cădere…!

*

Știi să-l alinţi și să-i furi ecstatică aura pelagică,

din mare, cum acea privire rece, în risipire, a Lunei,

acelei ce te-ncântă cu neantul,când răsare,

aproape dezvelită de braţele cerului gârbov:

de căruntul care pipăie sânii de gemă ai stâncilor,

conici și încrescuți, în milerice reaprinse flăcări...!

*

E timpul opririi gândului: columbă la marginea

sinelui nevăzutului din marea cursă a viselor,

în zborul celor ce odihnesc în iubirea de înalţimi:

aripi solare deschise Selenei pe auriile larguri

și ochii înscânteind azurul, în iureșul gândului:

vulturul ce îți sfâșie cerul din tine-n nefrică,

*

Ce își înfinge clonțul în inima ta de înger părăsit,

sfârtecând-o ca pe o zare ceruită de fulgere...!

Bucăţile-i stibinice sângerează zării lumina zorilor…!

În sărutul Berenicei, ideile, multe, le înfierbânți,

ascunzându-le cosiță sub călcâiele zodiei tale,

în nisipul din marea-ți cuprinsă de gând și nelinişti...!

*

Ți-ai plumbuit gândul tău și-n chipul oaselor-

gândul descărnat de nefirescul carnal al luminii…!

Miezul lui e în măduva- cuprins al zodiei tale:-

idol al sufletului-gândul înfrigurat și bolnav,

să-ți crească pustiite, în lupta pierdută, umbrele

din facere: osemintele-ți drepte în cuvinte…!

*

Plâng în rune cioplite, lâncede și zac în irugă

verdurile mereu înflorite…, ascunse-n ele, clipele...!

Văzutul îl împarţi la cei ce ce revin din nevăzut…!

De orice taină vindecată prin cuget, e iubirea

în care ai crezut atunci și acum, e doar un gând:

neînceputul iubirilor sincere în falsul surâs …!?

*

Ți-alunecă din tidvă gândul-nisip și-ți zuruie în lut,

în susurul izvoarelor cu clocotul de irişi ai bolții;

gânduri obscure-ți rostesc adâncul semnelor morții:

canonul etern, în derâs: gândul-păcat nemărturisit…!

LITERATURA: ȘTEFAN VODĂ CÂNTAT DE EMINESCU LA PUTNA BUCOVINEI; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

ȘTEFAN VODĂ CÂNTAT DE EMINESCU

LA PUTNA BUCOVINEI

La 2 Iulie 2025 se împlinesc 521 de ani de la ceremonialul

înmormântării marelui voevod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt la Mănăstirea Putna

Autor versuri: Gheorghe Apetroae dlB; imaginea foto: autor privat

*

În trainice cetăți, de Ștefan Sfânt zidite, în codri și izvoare,

din lira Ta, românii, Emine,…, dorința lor și-o cântă:

Unirea vie-n sânge, glie, limbă…! Și azi, la Putna vin

s- o înflăcăreaze-n Tine și în El cu duh și har divin...!

*

Cu El, în firea bolții re-mplinești eterne rosturi de Unire,

porți țării aura iubirii, ești întregirii țării Panteon...!

Luceafăr sfânt Moldovei, din neam cu strălucire,

viezi aprins cu flăcără din Ștefan, un rost la viitor...!

*

La Putna-ți hăruiești cu duh divin altarul tău- Cuvântul,

lui Ștefan, marea-i suferință- vie, statornic i-o deplângi,

cum că Moldova Sa, a Ta, în sânge, nu-i rămasă-ntreagă

și nu-i rămas întreg pământul Bucovinei sfânt…!

*

Lui Ștefan, spre- a-și re-nălța El, demiurg, în stăpânire țara,

graalul de Unire-n sfinte vremi cu-o nobilă lumină,

din strălucirea ta astrală și azi i-l umpli cântec, să-l închine

pentru Moldova Sa, a Marii Românii cu-ntreaga Bucovină…!

Referințe critice asupra poemului:

Gabriela Harasim

Poezia este o sinteză de patriotism, memorie și ideal de unitate națională, în care Putna devine altarul sacru al continuității românești, iar Eminescu - un mesager divin al dorinței de reîntregire. Cuvintele curg cu solemnitate și reverență, într-un elogiu poetic care merită toată admirația.

Alupii Daniela

Versurile poartă o profundă încărcătură simbolică și istorică, evocând cu înaltă emoție figura luminoasă a lui Ștefan cel Mare, așa cum a fost ea transfigurată prin condeiul lui Eminescu.

Felicitări, domnule Apetroae, pentru forța evocatoare și fidelitatea față de valorile identitare românești!

LITERATURA: Surghiun sideral;Ovidiu, autor: gheorghe Apetroae dlb

 SURGHIUN SIDERAL

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Când adâncurile udă cu lacrimile clipelor, în ametist, cerul

şi buzele sărate ale mării sidefate, de furii cuprinse,

ating celestul - lumina de pe faţa crisă a fiecărui val

e mângâiată de Silful în adieri, seara, cum pe obrajii Lunei...!

*

Din bolţile brumate de absint amnarul razei scânteie

în turcoazul mării şi în cântecul de briză, înserările...!

Pe ţărmul de dacit - melanian, în sideralele reverii,

cu toge albastre și cu plăceri adamice, zeii își acoperă zările..!

*

Înverzită e faleza de platanii roiali, de zinii şi irişi;

e un incendiu de corole pe ţărm şi în pojarul luminii

nisipul, împânzit în scoicile spirale, își înfiripă neînceputul…!

La neritice locuri, în repetat avatar, te cheamă abisuri...!

*

Pe ţărmul înflorit de Alysum şi de juna Silene (acaulis),

din valuri de topaz şi argint, muzele ies și te privesc…

La gât poartă salbe de spumă și din viola mării îți cântă…!

Vrerile ți le sorbi pelagice din pocalul stibinic al serii…!

*

Așa cum la Tomis, Ovidiu, împlinându-şi surghiunul,

tot mai nefericit, sporește geniul vestal al Salmonei,

copilei lui Thetis, prinţesei de Pont Euxin, în veșmânt citrin...!

Cu frica despărţirii de cerul adamic îți înobileză chinul...!

*

Precum Achelous din Pind, din izvorul iubit de Sirene,

revarsă generozitatea- ploaia de stele în valuri-,

nimfelor tolănite-n nisipul fierbinte-al Ionei, iubite de Oniris…!

În deliruri vergine, faunii îşi varsă paternitatea în ele…!

*

Aici, siderale, în pontice ritmuri trec captive toate stelele:

flori ale bolţii aprinse-mpânzite pe ţărm, mici și roșii Selene

cu limbile scoase- carene azurii- fierbinţi, zadarnic cântă

geodicului ţărm... Valuri lazure îți viiază balsamuri...!

Costineşti, (tabăra studenţească), 1967, Text recurrent, 2025

Literatura:Semnificații; din sălașul...,autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

SEMNIFICAȚII

Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Din ungherul verde te admir lumină cum singură
dansezi spicele albastre în bucle retorice,
grele de facere, cu miresme de pâine caldă:
taina din suflul razelor vlăguite de pârgă…!
De aceea, fără să mă întrebi, le arunci pe toate,
pe ferestrele reci să cadă în exuberanța verii…!
*
Din sălașul verde îți admir: clipa cireșului în rod
alb-limon-ametist, vrăjită de triumful ploii tale
de raze în adâncimea grâului dens,vatra verii lanului…!
Nu regret că tu, liberă și clară, în ritmuri orfice
îți dezbraci hematicii maci, până la urmă, de cer,
și de colbul statorniciei, de liniștea oricărei limite…!
*
Vinovat mă știu numai de grija ta de a-ți zidi,
de la început-până la tine, templul speranței apollinice…!
Îndrăgostit numai de tine bătut, mă lepezi verii
de roua de răcoare urcată pe zările zorilor
și mă cobori în adâncimea seminței, în mirajul
germinației, până la sălașul primului bob-prunc…!
*
Să preferi sinistrul vesperal, dâre de sânge-tezaur:
plăceri ale goliciunii și lanțuri voluptoase de aur,
subjugi toate umbrele tale vii de pe pulpa gruiului
și din oglinzile peșterilor…!
Ale tale sunt: toate semințele mășcate în spice
cu frenezia luminii nașterii cu toate durerile facerii…!
*
Ca o undă de patimi, ecoul tău e în valul fantasm,
e curcubeul între griji și erebele tenebrelor,
teama de moartea gândului meu în eternă libertate…!
Întru sămânță, zâmbetul ți-l reverși peste clipe:
un souvenir galactic sărutului demiurgic…!
*
În durerile tale fecunde geme logosul…!

Literatura: Românii își cântă liberi Patria; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

 

ROMÂNII ÎȘI CÂNTĂ LIBERI PATRIA

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Patrie, istoria îți este cupola de rubin,

un cântec de arbore întins peste neam,

e leagănul tău dacic extins- adânc!

Iubit și întregit i-al tău popor român,

sub steag, cântat și hăruit cu glorii…!

*

Istoria e pajura ce-ți poartă în aripi

izvoarele-n culori de sânge, pâine şi cer,

în zborul trezitelor zări de dor...!

E credința străbună, curată-n obârșii,

iubirea de nobila străveche glie,

lumina paternă din Cartea Unirii...!

*

Genele zorilor îți săgeată dacic cerul:

-e arcul pornit din rădăcina zorilor, 

din trunchiurile tale groase de Eroi,

viind eternal steag din ancestrale vremi,

sfințenia în drept divin și libertate…!

*

Patria ți-e arcul vânjos din corzile

getice-dacice și cele carpo- sarmice,

arc întins de săgeți getuze- tracice 

înfipte-adânc în străine hoarde

de marii săi viteji bărbați...de- atunci,

în lupte-nsângerând de glorii...!

*

Istoria ți-e arc din arcul neamului întins

cu miez și în plămada fiicelor auguste:

Din corzi materne-n strânse legăminte…

Săgeți de lacrimi, șiroiesc și-acum

în curcubeu, din Nistru și din Tisa…!

*

Istoria ți-e arcu-ntins între Timoc și Crișuri,

din Mara peste Maramureș...;

întins între Siret și între Ceremuș…

E arcul celor două diamante

din stema demiurgului Ștefan furate,

din alte și-alte locuri sfinte, smulse…!

*

Peste Hotin, peste Bugeac, săgeată-n

Tricolor străbunii, cu mândrii Basarabi!

Oriunde stau, nu zac, nu plâng

ținuturi-limbi vibrează-n clopot cântă,

române sunt și-or fi oricând…!

*

Că în icoane vii și în cetăți străbune,

eternă, Românie-n mărturii safire:

îți cresc români, toți trandafirii...!

credința-n temple sfinte:- scut, simbol-;

Limba ta şi Neamul, Marea şi Cerul

Poporului Unit, Român, Erou...!

LITERATURA: REVERBERAȚII ÎN VARA COPILĂRIEI...priveliști..; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

REVERBERAŢII ÎN VARA COPILĂRIEI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

Cred că clipele copilăriei dimensionează

conştiinţa şi reverberează în destin. G.A. dlB

*

Privelişti mirifice, de braţul zorilor prinse

farmec copilăriei, izvoare de vise,

prin floarea fiinţei îţi curg primenite,

le iubești, le simți şi le asculţi:

te aleargă gătite: Stânişoara în soare,

la vârful ei, Olimp, stropit pe zare;

Moişa şi Suha, răsfrânte de poale,

prin hora lor să treci copil la Slătioare…!

*

Te strigă: în susur pârâul de munte,

de maluri prăbuşit în recele cristal,

la meandre adânci, umbrite de sălcii

cu pletele despletite de undele repezi;

în framăt: arinii, cireşii şi mălinii,

pe coasta înverzită şi lunca de flori,

la verile copilăriei te cheamă înapoi…!

*

Pe drumul lung al lumii fiinţei tale

te caută casa între livezile de rai

ce-ți râd în rod cu duh sfințit în vară,

izvorul rece din deal, grăbit pe uluce,

la florile mumei, setoase, să piară...!

şi plopii, brâu la izvor, piramidali, paterni,

molizii prinşi de cer, de strajă pe alei,

părinţii tăi, în rătăciri de lut,îndrăgostiţi de zări…!

*

Pe lira soarelui cântă- aprinse-n iubire

păsări libere-n culori din verile senine,

inefabile lumi, din fragede-curate inimi...!

Când păstoreai copil florile de crin

şi salutai din vad pădurile de brazi,

iar pe poteci adînci, repezite de stânci,

spre însorite poieni, te strecurai zburdalnic

prin pasul de joc al fraţilor tăi…!

*

De Munții Stânişoarei şi cerul Bucovinei

porţi sufletul, fiorul…!

Boroaia ta, maternă: vis fericit şi împlinit

pe zare, cea mai iubită floare,

îţi înţelege dorul…!

Să îi revezi în veri, seninul, azurul să i-l canţi

şi s-o admiri,

mireasa noilor culori îţi râde de copil…!

*

La raiul vieţii tale, oricând vei reveni:

să frângi plaiul de cer şi să-ţi asculţi... izvorul!

Literatura: ÎMBRĂȚIȘĂRI; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

7. ÎMBRĂȚIȘĂRI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Logosul din sine renăscut,

nu trăiește în Haos;

în sfere-galaxii își ține

toți aștrii în frâu...;

din forțele-i supreme

își re-împarte forțe

și-i propulsează-n crug

pe drumuri în cădere

spre axul Demiurg…!

*

Priviți ale razelor cărări

cum vin în duh materiale

și pleacă-n infinit…,

în clocat mut și surd…!

Din focul lor stellar, urzit-

sămânță demiurgă,

noi astre-au răsărit…!

Din undele de-atunci,

emerși, ne-am despletit…!

*

Acelaș renăscutul cu aripa

albastră,

pe tot alt loc renaște...!

Cu energia sa pulsează viitor...!

Din ce s-au risipit în cer-

dogori-, se-adună în dogori:

pojarul altor vreri

de alte-mbrățișări:

substanțe-n alte câmpuri,

noi astre, pe alte cărări…!

*

Nemărginirea, cu stelele

căzute-n constelația verii,

viiază într-o mărginire,

în totul diachronic-

cu suflet apollinic...-!

Materia, în cosmică,

eterna sa cădere,

spre tronul demiurgic,

de corpul ei oricât se va spăla,

nicicând nu va-nțelege

să dispară…!

 

 

Literatura: El, Eminescu; autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

EL, EMINESCU

15 ianuarie 1850 -15 iunie 2025.

136 de ani, de când ”s-a dus la stele”cel mai mare poet și mare roman, Mihai Eminescu.
Poem scris într-o seară feerică de iunie a anului 1983, în vizită  la lacul cântat în versuri de Eminescu, situat in pădurea Cătămăreștii Ipoteștilor,pe care l-am cuprins în volumul de poezii şi eseuri ”Despre neîceput”,Editura Hermann, 1992.

Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Când pe harfele de unde,
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind,
*
fruntea-boltă peste veacuri,
El și-o-nclină visător,
să-şi revadă-n codri Lacul,
strălucirea în izvor...!
*
Pe azure văi de cuget,
cu ochi negri- lin(i) coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară…!
*
Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornu-i de argint
îşi desfată nemurirea,
dă tăcerii dor şi gând...!

*
Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor,
El luceşte în tot cerul,
spre trecut şi viitor…!
*
Din grădini cu flori de aur,
îi culege Lunii crinii,
să-i păstreze-n templul firii
candelabre de rubin...!
*
... El, ecoul între clipe: -
stea cu duh prin galaxii-
arc de cer în El-lumina
celei mai pure lumini...!

…………………………………………………

LITERATURA: DRUMUL ÎN NEFIINȚĂ; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

1. 

  DRUMUL ÎN NEFIINŢĂ

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

NOTĂ: Da! Întoarcerea la arhetipul copilărie - acea viziune culturală jungiană și proustiană, constituie primordiul creaţiei cu esenţele, energiile şi forţele unor oportunităţi spiritual-metafizice proprii eului poetic, proprii matricei eului uman cultural arhetipal. Este acel EU, pe care copilăria îl vibreză și rezonează ființial, îl ritmează şi îl sustentează existential, ţinând entivul tot mai departe de regatul nefiinţei!

*

Nepăsător, de ne-nceput adânc pătruns,

curtat de dor şi de înşelăciuni,

te prinzi în leagăn şarpe azuriu de cer

și vrei a fi stăpânul axei libere a lumii

în zarea erelor pe care tu le vezi cum pier

pe drum, în jocul tău cu libertatea lor...!

*

Apui și tu o stea recif, în tot al lui cuprins,

dar ştii s-apuci pe pajişti fluorine

cu vrerile în duh-nevreri-rotunde-n plaiul lor…

La ne-nceput tot urci, să-l tot cobori

din creste cu netrupul crisei amintiri:

făclia eritină a sângelui carnal,

în game de lumini, din care-ai glăsuit...!

*

Rămas în nesfârşită fire-a zilei reci,

porți cerul alb…, sub cruce aşteptat...!

Nelocul locului ţi-l înconjori zelos-

magneticul fluid în singular și-abstract,

iar clipele-ți împarți, în ultimul răvaş

la jumătățile din care să-l renaști...!

*

Trezești zorii din dulcele lor somn

și sorbi din vlaga sânilor de stele,

tăcerea raiului cu-albastre rotunjimi...

În freamătul dorinţei astrei alabastre,

revii la ea zâmbind, de trecere păzit,

sub râna cerului, în vălu-i boraciu…!

*

Iar a putea visa la zarea ultimului drum,

la îngerii copilăriei, care n-au murit,

trimiţi clepsidra rece vidă la-ntâlnire

şi-i muţi, din loc în loc, nisipul orb

în nicăieri şi-n tot. Prin rugă-l hăruiești,

să poți să-ncânţi bătrân, stele-zeițe…!

*

Doar viețile-s abstrase marii nefiinţe,

cât poți visa frumos la tot ce-i ne-nceput…!