LITERATURA:CARPE DIEM, VITA BREVIS; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

CARPE DIEM, VITA BREVIS

Autor: Gheorghe Apetroae

*

Pe tine, să te admir din clarul turnului de-aici,  

spre Marele Neant, perdelele de- opal

ți le feresc oglinzii de cristal, de grații,

iar în oglinda ta mă uit păgân

și îți vorbesc prin semne

de lumină și azur…!

*

Tăria flăcării, pe care-o porți cu limpezimi de-abis

la pipăitul cărnii, în muguri ți-o desfaci,

renaști cuprinsul florilor și întregirii…!

O rază christă să te culc

în patul rece-al închinării,

cu-albastre torțe de cuvânt stai duh

și îmi asculți dorința-mi astrală, 

numai de iubire…!

*

Necredincios, de forța ta vrăjit, mă scol

și mă revărs pe urmele din semne

și le-adulmec…!

A smirnă și pământ miroși,

porți  aura măririi…!

Să-ți concerteze-n nopțile de-amor aceeași rugă crudă,

ți-adun soboarele de îngeri,

câte le-ai în cer,

și le asculți, de îngeri să te-ndrăgostești…!

*

și știu că tu plăceri mai mari decât să te sărut

cu buzele-mi de cer adânc, nu poți

să-mi spovedești…!

Cu brațele deschise spre adânc,

un cerc de nemurire-mbrățișezi,

iar mugurii de caină, ce îmi plesnesc

pe firave tulpini de oase,

tu mi-i hrănești cu stârvul stelelor de primăvară sfântă…!

*

Cuvântul ți-l rostești în agonii, în alte voci de legi…,

tu, „carpe diem”, să te zăresc,

să te iubesc, m-aștepți…

Rochița ta din văluri de corolă rodosie ți-o desfaci

și mă îmbălsămezi cu cel mai fin parfum

te dăruiești și-n macii tăi mă-mbeți,

preafericiți în vrajă  s-adormim…!

*

Tu, turnul cel imens de logos și triumf, poți să-nțelegi

că totul e -n sărutul crud,

în rourarea ierbii

și în balsamul de dorinți al florilor de crin...!

Că la-ntâlnirea rece din altarul mut,

în despărțiri, viața ta e scurtă,

dar știi să calci cu rost pe fiecare clipă...!

 

Sibiu, 1991

IMAGINI AUTUMNALE- APUS CU CERB; Autor: Gheorghe Apetroae

 

IMAGINI AUTUMNALE - POIANA ALBASTRĂ A LUMINII

APUS CU CERB

Autor: Gheorghe Apetroae
*
În largul însoritei poieni din pădurea albastră,
la izvoarele reci ale serii, colorate de toamnă,
cerbul, svelt și plin de trufie, în inima turmei
de ciute- arcaş dibaci al coroanei tenebre,
*
adulmecă bolta adânc și suflarea şi-aprinde...,
săgeată de foc cu vârful de sceptru se-aruncă,
ia toate stelele-ciute în coarne şi cerul la fugă..!
Arborii zării îi freamătă toți clocotitori în vene…!
*
În haită, veniți, din cornul de lună desprinși,
de vântul serii îndemnați, înspre pradă trimişi,
câinii Proserpinei se-aruncă și pe cerb îl aleargă,
din turmă repede-l scot, de pe zare-l alungă...!
*
Colţii, ei raze-și înfing în coapsele fragede albe,
gambele-i sfâşie... Stelele, șiroaie de salbe
în iureș, copitele cerbului în fulgere scapără
și sângele serii curge aprins sub chişiţa neagră…!
*
El, astrul cervid, de zile apus, sub stei alunecă
și din bolta toamnei târzii, în hău se prăvale
obosit, cu o ultimă spasmă, în ultimul său muget
și suflarea și-o curmă încet, sub stânci andaluze…!
*
Departe rămase de cerb, dar cu vreri în ele trezite
de urletul apei în valea însângerată de seară,
ciutele-stele își sorb plăcerile din al nopţii izvor
și pasc de pe pajiștea serii al zilei crepuscul...!
*
În liniștea bolții, ciutele-și petrec cerbu-n uitare
și în valuri de raze cu-al nopţii Centaury petrec,
se scaldă, se-mpreună, se-adapă din cornul de lună,

în mersul bolţii pasc zorii veciei:- flăcări
*
de sânge galactic- vrerile lor dianic aprinse…!
- E o logodna cervidă, pe apus, cu Centaury
și e nuntă-n tot cerul în ruginiul de toamnă târzie…
E un rai de plăceri: poiana albastră-a luminii…!

REFERINȚE CRITICE LA POEM:
ADRIAN SCRIMNINȚ:
Poezia „Imagini autumnale – Poiana albastră a luminii” de Gheorghe Apetroae este o alegorie amplă și metaforică a trecerii, cu un cerb mitic ce întruchipează noblețea și tragismul apusului vieții. Imaginile vizuale puternice, încărcate de simbolism cosmic și elemente mitologice (cerbul, ciutele-stele, câinii Proserpinei), creează o atmosferă grandioasă și melancolică a toamnei ca moment al sacrificiului și renașterii. Finalul poeziei aduce o transfigurare a suferinței într-un „rai de plăceri”, o nuntă cosmică în care moartea devine începutul unei alte lumi, într-o poiană mistică a luminii. Chapeau! 🤗

Gheorghe Apetroae:
Mulțumiri, domnului Adrian Scriminț, pentru analiza structural-ideatică a poemului! Alese considerații!

Adrian Scriminţ
Gheorghe Apetroae: cu sinceritate! 🤗

ALUPII DANIELA:
O interpretare poetică de o forță vizuală remarcabilă, care îmbină elemente mitologice și cosmice cu peisajul autumnal, creând o metaforă profundă a ciclicității și a luptei dintre lumină și întuneric. Imaginile sunt dense și dinamice, transformând vânătoarea cerbului într-un eveniment astral de o rară frumusețe tragică.
Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru viziunea poetică excepțională!

Gheorghe APETROAE: Mulțumesc criticului literar DANIELA ALUPII, din grupul „Eminescu”, pentru analiza structural-ideatică doctă a poemului.

IOANA NANA DODOCIOIU: Minunat tablou poetic!
Felicitări pentru această creație plină de forță si imaginație! Ați reușit sa surprindeți o scenă aproape mitică, in care natura, toamna si cerbul mândru se împletesc intr-o poveste vibranta; descrierile vii, creionează un univers intens, aproape epic, unde fiecare element respiră energie si mister.
Metafora arcasului tenebrelor și a " săgeții de foc" care aprinde cerul adauga dramatism si profunzimea, transformând scena intr-o legendă poetică!
Aveți talent de povestitor si pictor in cuvinte!
Felicitări sincere, mare Maestru!

Gheorghe Apetroae
Ioana Nana Dodocioiu: Recunoștință pentru analiza formală și structural-ideatică a poemului! Alese considerații!IMAGINI AUTUMNALE - POIANA ALBASTRĂ A LUMINII

CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI-MBRĂȚIȘEZI NEANTUL Autor:Gheorghe Apetroae dlB

 

CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI-MBRĂȚIȘEZI NEANTUL

Autor:Gheorghe Apetroae dlB

*

Ce dacă, toamna arămie vine  în al tău cuvânt

cu ploi reci pe carâmb, cu vânturile aspre,

demonice-n foșnirea frunzei, copacii dezvelind,

cu-n aer ud și greu, dansând pe caldarâm…

și-un gros covor de fruze-ți trezesc melancolii…!

*

Ce dacă, în curând îți vin zăpezile, în fuga de finit

și se aștern pe clipa ta, grăbindu-ți altă clipă…

de timpuriu, să îți acopere grădina ta și drumul

care i-al tău, spre-a nu mai fi decât în nostalgii…

Un efemer să te petreci în clipe de-asfințire… !

*

Ce dacă-n miezul vieții tale a te odihni, cântând,

durerile îți lepezi în pământ…, crezut de veșnicii

și de al tău destin, o nouă stea a fi pentr-a nu fi

decât un fost, căzut al lumii pradă la desmărginiri,

din putreziri, tu te renaști sfințit, stâlp de destin…!

*

Ce dacă-n fuga de finit deschizi ferestre de lumină,

zorind spre asfințit a răsări o stea cu nemurire,

a nu mai fi ce-ai fost, decât neantul despărțirii,

replămădit din lutul argilit, pe calea veșniciei,

statuie în neant, cu simț curat și grai lăuntric!

*

Ce dacă, din finit ți-ai construit din beznă, o lumină…!

Un trinitar, un meteor, te spulberi și desfigurezi,

ușor să te dezlimitezi în absolut să te înveșnicești,

într-o lăuntrică-n sumare, în urmă-ți să te uiți, renunți…

De lumea ta să te desparți, îmbrățișezi Neantul…!

 

LITERATURA: SOUVENIR. CERUL COPILĂRIEI Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

SOUVENIR. CERUL COPILĂRIEI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Vultur iscoditor al copilăriei,

pe înălțimile elizee, din zbor dedus,

prădalnic al zorilor de sidef, lazurii,

în sacrul solitudinii

întindeai aripile de cireși înfloriți

și mălini, în elongaje târzii

peste ploile reci, de aprilie…!

*

Fulgerai, rupând amiezile zilelor lungi

și izvorai, din clepsydra viselor…

zburai  în zei, în zmei și în zenit

și , tot atunci, flutur, sorbeai,

 din farmecul de ropotitoare

și apăsătoare neliniști,

glasul poetic al mamei…!

*

Te înțelegeai cu îngerii sloboziți

din glasul brazilor în furtună,

pe când plopii albi, piramidali

propteau cerul și tremurau

inocenți, princiari,

pe steiul zărilor sidefii,

pe când te iubeai cu fiecare loc

colindat, din pajiștea meilor…!

*

Admirai, în frenezii,iedera

piramidelor- templelor verzi,

merii și cireșii în alb rubiniu,

în aprilie, înfloriți…,

pe trecere, de clipe desprinși,

de polenul-nectar îmbălsămat

al narciselor,rozelor și crinilor

te îmbătai, deseori, cu serile din iunie…!

*

Cu brizele, călătoreai zările, în absint,

și norii, în sideful lor aluniu…

Cu aurorele în auripigment

și în chihlimbar,

pluteai pe dimimeți amurgirile,

înspre apus...

La chemările mirifice ale albaștrilor munți

pleca copilăria…!

 

Din volumul de versuri, rămas în manuscris,

intitulat „ Fulgerând tăcerea”;

Revista „Interferențe literare” nr. 7, 1998.

 

 

 

 

 

FULGER ASASIN lui Jules Laforgue autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

 

JULES LAFORGUE: poet. S-a născut în  16 august, 1860, în Montevideo, Uruguai și a decedat la 20 august 1887, în Paris, la o vârstă tânără, de numai 27 de ani. A fost reprezentant al simbolismului timpuriu și al postmodernismului în literatură. A scris o lirică reflexivă, cu accente patetice și pesimiste, în vers liber și livresc, asociind sentimentul efemerului bine înțeles cu ironia dureroasă sau cu intonațiile cantrice, de litanie ori lied, cu imprevizibile și rafinate efecte eufonice. A publicat, în scurta sa viață, următoarele volume de scrieri: În anul 1885: Tânguiri ("Les complaintes"); în anul 1886: Imitația Madonei Luna ("L’Imitation de Notre-Dame de la Lune"); în anul 1886: Soborul feeric ("Le Concile féerique") și în anul 1887: Moralități legendare ("Les Moralités légendaires "). Redau, mai jos, din poemele sale, intitulate „Pentru cartea de dragoste” și „Jocuri”, versurile: „Eu pot să mor chiar mâine și n-am iubit deloc./ Buzele-mi încă n-au atins buze de femeie,/ Nu mi-a trimis nici una din ochii-i o scânteie,/ Nu m-a ținut nici una, pierdut, la piept, cu foc.// Am suferit atât…,/ Pentru ființe, vânt, flori, cer înstelat și-azur,/Și cu nervii, toți, pentru că nu destul de pur/Mi-e sufletul; și-aceasta(hoc), cu supra de măsură.//…//”; „Ah! Luna,…//Doarme? Dar poți să dormi, disc enorm/ beat de un cosmic chloroform?//…//Știu, da, ai sânul bine făcut;/Dar, cum nicicând din el n-am băut…//…//…//Și vreau un lied! Ce imbold să-ți dea/ De-a migra înspre gura mea!//…//”. Și, pentru că m-a impresionat adânc lirica sa, de o maturitate ingenuă, dar și dispariția prematură, m-am ostenit să îi închin aceste versuri:

FULGER ASASIN
lui Jules Laforgue
autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
În care idol crezi, fiinţă ne-mplinită?
o lebădă, de norii grei ucisă, un regret
în raza cercului cu asfinţiri de astre,
purtat în surle şi cântări de harfe…!
*
Mie, copil, pe locul tău, la a mea rugă,
albastre porţi- destin, mi le-ai deschis,
o nouă metafizică cu „semper et ubique”,
să îți zidesc cu lacrimi templul de argint…!
*
În Tine am crezut și cred, o fire în nelimită...!
Iuziile tale tânguite-n vers, mă întăresc,
mă scapă de tăcerea flăcării din patimi:
o victimă-a plăcerii, ce n-ai cunoscut-o …!

Cât de cornişa vremii mă atârni, să cuget
la cerbii libertăţii tale de pe lunci albastre,
mânați de duhul tău selenic viu aprins,
păşesc pe versurile tale- şesuri înflorite,
*
de fulgerarea vieții tale, dintr-o clipă scrise,
cu vârsta-nfrântelor iubiri, neîmplinite…!

Revista „Interferenţe literare”, nr. 7, 1998

 

LITERATURA: ARCA ALBASTRĂ; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

ARCA ALBASTRĂ

Autor: Gheorghe Apetroae

*

Când râde-n El lumina, iar El de un neînceput

şi-un univers albastru îi stă slujbaş supus;

cât seva îl abundă, îi contureză chipul

și-l satură vânjoase rădăcini, nu-i loc de amurgiri…!

*

El, Luna- arca solitară uşor și-o poartă-n braţe

și-un fluture e El, aprins, cu razele-i în aripi,

în ciuda multor prinși să-i spargă crisalida;

reînfrunziri de gânduri nu-i sunt grele-n simţiri...!

*

Clepsidra lui e cerul ei, cu încă mult nisip

și-i curge râu prin mâini, lui firea adâncind-o,

spre a rămâne crinul: ninsori de flori pe buze

în zâmbet să-i aşternă, să-i lunece-n surâsuri…!

*

În ochii ei smaraldici se vede clar bătrânul,

plutind albastru-n Ea, însângerând trecutul...!

În cer privește- adânc, să-i înţeleagă gândul,

neliniştea astrală-n simț: iubirea ne-ncepută…!

*

Din trunchiul din inele, bătrâna arcă-n valuri

pe tot alt cerc xilinic, el nu ar vrea o şti

lumina-ngălbenita frunză pe-o apă, în derivă,

ca trupul de bacantă, sfârşind în putrezimi…!

*

Ci-n ritmuri de cuvinte, să-i curăţe lui duhul

de grija Providenţei, pe albăstrimi stăpân,

nici nu ar vrea să-i vadă reci, resturile sfinte-

buchetul ei de crini – Ofelie, în alte simetrii…!

*

Ar vrea, în schimb s-o ştie în armonii cu cerul,

în formele-i divine- nisip pe-astrale-i valuri

şi-n frângeri adamite, din braţe-nmugurind,

de ancore, scăpând cu zburd pe alte valuri...!

*

Adam, e El şi nu e Noe și-n valpurgia vieţii

s-ar vrea desculţ şi-albastru, păşind prin slova ei…!

Și, sigur, nu i-ar duce-n purgatoriu nudul-

cu chip de pasăre columbă, Lelith în nebunii...

*

Și,...,noianul lor de vise, bolta-arcă l-a-mpărțit...!

Dar, decât o Lună- arca, ca o lebădă de gheaţă,

mai bine blândul Luceafăr, care-l mângâie de-o viaţă!!!

ESEISTICA: DRUMUL ÎN NEFIINȚĂ ;Autor: Gheorghe Apetroae

 

DRUMUL ÎN NEFIINȚĂ

Autor: Gheorghe Apetroae
*

De ne-nceput cuprins și de ădâncul lui pătruns,

nepăsător, curtat de dor și de înșelăciuni,

în leagăn, șarpe azuriu de cerul lui te prinzi,

te vrei, te crezi a fi stăpânul axei libere a lumii…!

*

În zarea erelor pe care tu le vezi cum pier,

căzute-n joc, îngenunchiat de libertatea lor,

apui și tu o stea recif, al „Șarpelui”, în rugi cuprins…

în ne-nceput, cât urci, neliniștile să-ți cobori…!

*

Cu vrerile din duh rotunde-n plaiul lor, divine,

din creste albe, furi neființa crisei amintiri-

făclia eritrină-a sângelui carnal- lumina sevei

clipei care- o porți cu rost pe pajiștile florine…!

*

Rămas cu gându-n nesfârșita fire-a zilei reci

în game de lumini, din care-ai glăsuit, ascuns,

trezești pe zori și-i smulgi din dulcele lor somn…,

porți cerul alb, brumat, sub cruce așteptat…!

*

Nelocul loc îl înconjuri zelos, precum „Almah”

bătută cu azur, topaz, în văluri de smaragd,

Iar clipele le-mparți cu ea, în ultimul răvaș,

magneticul fluid înrourat în gândul ei abstract…!

*

Tăcerea colțului de rai cu rotunjimi albastre

o  vlagă-a sânilor de stea, ce- o resorbi avid

în freamătul dorinței astrei alabastre-n zbor,

de trecere păzit, la ea revii mereu, zâmbind…!

*

Iar, de-a putea visa la zarea ultimului drum,

la îngerii copilăriei, cruzi, cei care n-au murit,

clepsydra rece- vidă la-ntâlnire lăcrimată o trimiți

și-i muți nisipul orb din loc în loc, a nemuri …!

*

În nicăieri și-n tot, bătrân, îți hăruiești prin rugă

lumina care-o porți, să-ncânți stele-zeițe,

din jumătăți de cer le tot cobori, ca să renaști

 viețile abstrase firii din marea neființei…!

*

Pe râna colțului de rai căzut, sub vălu-i boraciu

neînceputul îl ascunzi, cu a ta ne-nzăpezire…!

 

 

 

 

STATORNICIE

Autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.

*

Erai lumina primului sărut-

o tresărire la întâiul zâmbet

și gângurit la sânii mamei

cu semnul viselor de cântec…!

*

Din ne-nțeles furai cuvântul

și răsfățat de primele icoane,

privirea îți gândea să zbori,

cum „Lebăda” prin constelații...!

*

Să râzi, să cânți lângă izvoare,

de flori albastre-ndrăgostit,

să te alinți în susur lin,

cu taina ta, a cerului senin…!

*

Să poți să mori abia-nflorit,

statornic în balsam și-n crez,

tânăr, stelar, să re-nviezi,

crin în iubiri, în vreri, sălbatic…!

Din volumul de poezii și eseuri „Despre neînceput”1992.