joi, 9 august 2012

Literatura, Despre depăşirea trecerii şi ne-început,Gheorghe Apetroae -Sibiu

Rămas bun, de la scriitorul Mircea Ivănescu...  




       Legătura de suflet şi materială cu tine, Mircea Ivănescu, are , acum, în faţa catafalcului în care stai condamnat de instanţele entropice ale Universalului stâlp de trup de-spiritualizat, dimensiuni cosmice!... Peste nimic, s-a prăbuşit din cerul citrin al astralului Sibiu , pentru a se înălţa în loc şi a-i opri prăbuşirea în neantul clipei pentru totdeauna, încă o fiinţă. Este aceasta una dintre stelele unice în strălucire, pe cerul literaturii şi spiritualităţii româneşti, mereu în căutările dedalice, cum cele ale unui Ulise homeric. Este scriitorul european şi traductologul anglicist Mircea Ivănescu, sufletul blând , adânc şi înalt auctorial, astral în simţiri şi în silogismele ţesute din ironii anecdotice, spre dezalienarea adâncurilor din cu-vânt cu jocuri de esenţe spirituale sublimate în crome anatase şi tremole.
Aşadar, atât de jos, fiind şi atât de apăsat de procesiunea ta de înhumare, cred că tu, Mircea Ivănescu, poţi lesne să atingi, cu lumina livrescului tău, toate traveele şi colţurile cerului , locurile veşniciei tale, în chip divin, de serafim cu aripi în amplieri apoteosice creatoare de lumină prometeică, iniţiatică, largi cât cerul!... Eşti tu, acum, aici, acea umbră a unei fiinţe mult iubită de noi, de cei care te-am cunoscut, dintre care mulţi ţi-am fost discipoli şi am exultat în lumina ta mereu curgătoare în revărsări solare, acum plecată cu tine , după altă stea pe vesperale văi, pentru a se pierde în înălţimile cu voie divină, ori pe câmpiile vide ale unui cer hăruit cu harul flacării tale, cu al tău nemărginit lăuntric transubstanţializat în el pentru eternitate!.. Că sufletul tău şi-a căpătat insolitul din vieţile înalte james - joyceiene şi poundiene, pe care le-ai împrumutat pentru exilul pământean, din viziunile halucinante, groteşti şi stranii, în tangajul realului cu fantasticul, ale lui Kafka, din dramatismul şi sindinamica fluxului conflictual narativ dialectizat prin metaforele antinomice, ale lui Faulkner, sau din complexitatea sufletelor proteice în topologii cu peisaje lucinde şi, de ce nu, din ironile enciclopedice şi gnomice configurate antinomic şi metaforic, de Musil, ori din armonia interioară a versului care individualizează, în eseu imnic, cosmicul antic în diacroniile existenţiale, la Holderlin şi nu numai. Sunt coordonatele celestei tale traiectorii providenţiale, muncite sisific de-alungul vieţii , mult meritate şi bine-cuvântate. . Şi nu oricum!... Mările sepulcrale îţi vor vântura nisipul tenebros, cum şi al altora, dar mult spiritualizat , complexat în teluricul din neant şi care se va amesteca cu cel al Stelei tale iubite, distinsul ziarist şi om de cultură, un alt astru căzut, în acelaş neant, spre ne-pierire, acum mai bine de 13 ani, din acelaş cer sibian!...
Cu tine, sub tine, poate şi deasupra ta, în apolinicul razelor tale vor trece, în angelice plutiri, îngerii sacerdotali în chip de păsări sfinte şi în zborul lor astral, cu fâlfâiri de cristice aripi, în coruri de slavă, cu goarne, surle şi trâmbiţe îţi vor cânta şi îţi vor însoţi zborul, spre a-ţi auzi mereu cântecele mării tale existenţiale în valurile-i crisale şi smaragde, valuri care au bătut adânc deceniile navei tale spirituale, tu rămânând statornic, în glorie şi invincibil la prora literaturii naţionale, a postmodernismului literar şi a traductologiei, până, hăt, la vârsta neputinţei!...
Printre noi, cu noi, ai plecat cu sufletul, ca o clipă, în sacrificarea unui tradiţionalism literar nefericit adormit, vremuit de optuzele
întunecimi ale unui demers de principiu apocaliptic, în speranţa unei vremi escatologice, de trezii iconoclaste şi de renaşteri pure, Mircea Ivănescu!... Plecarea ta e un transfer într-un alt exil, cel al sporirii identităţii literare şi îşi va lăsa aici şi oriunde, acum şi pentru totdeauna, reverberaţiile golului nemărginit în sufletele celor care te-au cunoscut şi te-au înţeles, care au trăit spiritual în preajma ta şi te-au iubit ca pe o flacără a flăcării divine, din care şi-au sorbit căldura luminii. Ei sunt veniţi aici, din Sibiu, de la Bucureşti, de la Cluj, de la Iaşi, din Basarabia cea sfântă şi românească, pentru a înnota în regret şi în mările lor pline de lacrimi spre înălţimile tale cereşti de mult rupte de bruiajul coborâtor al cotidianului, în a te purta pe valuri de stăruinţă pe ultima ta cale pământească, spre edenul madeiric – paradis al eternităţii tale!..
Tot atât de mult, ţi-au simţit plecarea şi colegii scriitori de la revistele literare sibiene "Transilvania" şi " Euphorion", de la alte reviste la care ai publicat cursiv şi ţi-ai lăsat, în filele lor, mai bine de 50 de ani, vlaga voinţei schopenhauereiene, meristemul genei tale literare, existenţa-ţi solară în literatura română contemporană, şi nu numai, o viaţă caracterizată printr-o muncă livrescă tenace şi la fel de fructuoasă, reperată axiologic pe tărâmul creaţiei estetice.
De aceea, colegii scriitori n-au reuşit să se desprindă uşor şi oricum de tine, cel care ai fost mereu cu ei, de decenii, Mircea Ivănescu!...
I-am văzut alături, proteici şi ne-proteici, lângă catafalcul tău, în acest ceas, arc al despărţirii , pe redutabilii cărturari Mircea Tomuş , Mircea Braga, pe scriitorii Ion Radu Văcărescu, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, Rodica Braga, Anca Sârghie..., pe poetul basarabean Leon Butnaru, pe alţi scriitori importanţi şi pe toţi cei care , mai vârstnici sau mai începători, au stat în preajma ta, pentru a se hărui şi consfinţi cu tot sufletul tău, lângă tine, Everest al culturii române, spre a lua din înălţimile tale şi a primi de la tine prinosul intelectual de sacră lumină !...
Mă aplec spre tine, Mircea Ivănescu, cu gratitudine, pentru a-ţi sorbi toate culorile amintirilor, începând de la 1984, pentru a-ţi mulţumi de căldura cu care m-ai primit atunci, dezinteresat, în universul tău literar!... Mă obligă aceasta, de a-ţi purta vie şi integrală imaginea de magistru, ca a unui personaj de mit, unei fortăreţe inexpugnabile în poezie, unei referinţe morale şi spirituale, lumina din lumina astrului liber care a apus încă în plină zi, dar fără a-şi pierde cât de puţin din genuina-i strălucire!... Memorez momentul anului 1984, în care m-ai lasat să-ţi iau, fără vamă, lumină din vulcanicii tăi ani, atunci, în vogă literar-existenţială!... De aceea nu am odihnă şi nu pot şi nu ştiu decât să te caut mereu primul printre cei din care am crescut în lăuntrică iubire spirituală, rodire întinsă din razele-ţi solare, ca ale unui cer celestin - senin îngăduitor şi ocrotitor în destin!...
Tot timpul tău a rămas în noi un havuz ce –şi eluviază absintul tantric al marelui tău spirit
într-un fluviu de gratitudini şi de trecut literar, magnific, un Cronos prăbuşit, spre a se înălţa, pe cascadele canonice futuriste ale literaturii
postmoderniste !...
Că tu, Mircea Ivănescu, nu pleaci spiritual dintre noi!..Tu ai rămas zidit în tot monumentul cultural naţional prin întreaga-ţi existenţă raţională şi intuitivă, anabazică şi celestă , pentru eternitatea căutărilor întru marea-ţi fiinţă a Fiinţei. Vom păstra mereu vie imaginea chipului tău de lumină, într-o permanenţă a surâsului generos pe buze, cu o grimasă expresivă a dimensiunii bunătăţii tale nemărginite, cu semnificante intelectual- arnoldice anecdotice. Ai trecut după steaua ta, stea cu har din harul veşniciei cristice, iar noi rugăm providenţa la răsplata muncii tale de propăşire aici, pentru cei ce-ţi urmează, a unei literaturi într-un sublimat de înaltă factură ontică şi axiologic hermeneutică, în substanţa estetică şi gnomic - epistemologică!... Că răsplata binelui făcut este o datorie a Providenţei , de a te primi în înflorile grădinilor celeste, unde nu-ţi vei înceta prezenţa nobilă, opera ta de prim ctitor spiritual al paradisului veşnic!...
Nouă, cei de aici, nu ne-a rămas decât să te căutăm în misterele cerului, prezenţi mereu pe cărările albastre - ametiste ale celestului, spre a te re-găsi şi a te re-aduce Nestor al nostru, în atingerea memoriei Edenului, din zodiile eterului!…
Să-ţi glăsuiască, ţie, sfânt magistru întru nobilă literatură , clopotele sfinte ale catedralelor, eternitatea helenică, cu vocea revolută a nemărginirii!..
Să ne vestească, ele, prin dangătul astral, spre a ne bucura, ştirea sosirii marelui tău spirit în slava celor mai înalte ceruri!... Ele, să-ţi primească, în văzul lor , lumina veşnică a fiinţei tale înspre primenirea luminii lor dăruită doar unora dintre noi şi s-o păstreze întru cele divine, iar crucea acoperită de jerbele de lumină din florile recunoaşterii pământeşti să-ţi păstreze între noi, cei veniţi pentru tine, în tine şi celor ne-veniţi, tronul tău uzurpat de teluricul ţărânii , pentru toţi cei care ne-am certat cu Caliban, rămânându-ţi străjerii loiali ai oglinzii tale vii , simbolul etern al cerurilor mereu împlinite de iubirea nemuririi tale!...

Sibiu, 23.07.2011….Meditaţie la catafalcul scriitorului Mircea Ivănescu - Gheorghe Apetroae Sibiu