Eveniment aniversar - republicare
Gheorghe APETROAE, Sibiu
Întîlnirea aniversară cu colegii de an de la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, promoția 1964, la 50 de ani de la terminarea liceului, a avut loc în cadrul festiv, în amfiteatrul Colegiului Național „Nicu Gane”,unde s-a strigat catalogul, beneficiind de prezența profesorilor noștri în viață, s-a continuat la Biserica din Mălini, la care s-a ținut slujba de pomenire a celor plecați dintre noi, apoi ne-am oprit la casa poetului Labiș și am continuat cu recepția întâlnirii la pensiunea „Bucovina” din Poiana Mărului, într-un cadru pitoresc, mirific.
De organizarea ireproșabilă a evenimentului, și care au fost sufletul întâlnirii, s-au ocupat: colega de clasă C, șefa de promoție, inginer Monica PAVLI-MARDARE; colegul din clasa B, colonel Constantin MERCORIE și colegul de clasă C, profesor filolog Paul DASCĂLU. De asemenea, impicat a fost și colegul, profesor filolog Nicolae STURZU, în principal prin placheta evenimentului și prin salutul de bun venit, acesta fiind un adevărat amfitrion, pentru că o perioadă bună de timp a fost director al Colegiului Național „Nicu Gane”, al fostului nostru liceu „Nicu Gane”.
Ajunși la Mălini, la casa poetului Labiș, aici, după ce s-a depus la statuia poetului o coroană de flori, poeta Zenovia APOSTOL-ȚICALO, colegă de liceu, Secția Umană, profesor și poet. a cuvântat nouă și poetului: - Iată cuvintele Zenoviei despre locuri și despre poet : ” Ne oprim mai întâi la casa memorială a poetului Nicolae Labiş. Fiindcă pătrundem în munţii lui dragi, se cuvine a cinsti memoria acestui „spirit al adâncurilor”. Atmosfera e pregătită – depunem flori la monument şi eu (Z.A.) lipesc pe soclul statuiei ( a se vedea în imagine) poezia dedicată lui pe care am semnat-o Z. A. – Țicalo- Râșca. Zenovia a recitat în fața statuiei poetului poemul scris de ea, despre Labiș, de o adâncime și frumusețe rare... -Iată versurile: „Mălinul tot ninge amar…: Coboară spre noi, în april,/ O ploaie de frunze şi flori,/ Iar noi, la POETUL – COPIL,/ Cu dor poposim uneori.// Stă singur pe soclul stingher/ Şi-i leagănă somn-un mălin./ E pace şi-i linişte-n cer –/ Poetul zâmbeşte senin.// O căprioară s-arată arar,/ Şi piatra cu fruntea i-atinge./ Mălinul, cu freamăt amar,/ Noian de petale tot ninge.// Coboară spre noi, dinspre munţi,/ Un viscol de flori şi dureri,/ S-aştern peste tainice frunţi/ Şi negre, şi albe tăceri.” Un poem care ne-a creat la toți nostalgii, prea sensibil, prea frumos!
În casa muzeu ”Nicolae Labiș”, responsabila muzeului ne-a prezentat amănunțit viața poetului, iar colegul Sturzu a ținut o alocuțiune despre opera poetului Nicolae Labiș... Plecați la Poiana Mărului, la pensiunea „Bucovina” am fost primiți cu toții protocolar și ne-am bucurat cu toții de o zi șio o seară, fascinante... Să nu uităm de un adevărat cenaclu literar care s-a desfășurat pe parcursul întregii recepții, în care au prezentat alocuțiuni ing. Monica Mardare, colonelul Constantin MERCORIE și și-au expus din lucrările lor literare unii dintre colegi, nelipsind colega biolog Simona HOBINCU cu un interesant volum confesional în proză, colega prof. poet Zenovia APOSTOL- ȚICALO, Râșca și chiar persoana mea, în completare cu o suită de poeme din adolescență, proustiene, dar și cu o expunere de frânturi din epistemologia ideatic- reflexivă bachelardiană...
Am reținut intervențiile deosebite și confesiunile celorlalți colegi, pe tot parcursul evenimentului aniversar, și trebuie să amintesc pe cele ale colegului inginer mecanic Vasile DRĂGOI, colegul de bancă și prietenul meu pe tot parcursul liceului, ale colegului general de armată dr. Dumitru ALEXIU, ale colegului profesor filolog Nicolae STURZU, ale colegului profesor Corneliu SOLCANU, ale colegului profesor Paul DASCĂLU, ale colegului hidrolog I. AMARIEI, ale colegei Ana HILL, ale colegului Vasile DOMINTE, ale colegei profesor filolog Aurica CHIRAP-GHILONOAIA, ale colegei profesor Elena NEDELCU și să fiu iertat de ceilalți colegi dacă nu continui șirul...
Mă bucur , dar, de voi, de cei care mi-ați fost colegi la liceul ”Nicu Gane” din Fălticeni și îi regret pe toți cei plecați și pomeniți de voi, colegii mei, care vă adunați cu stoicism în fiecare an, vă revedeți cu drag și îi pomeniți cu o adâncă pioșenie și evlavie pe toți cei plecați dintre noi…Ei au fost, ca și voi, înalte conștiințe în formare și în devenire intelectuală, cei care și-au adus un aport deosebit la progresul economic și social al României secolului 20! Și ei și noi, cei în viață, ne-am pregătit și am lucrat cu competență și dăruire profesională ca ingineri electroniști, ingineri metalurgiști, ingineri chimiști, constructori și agricoli, ingineri geodezi, hidrologi, biologi, ofițeri superiori, generali de armată și colonei plini, medici și profesori de un înalt prestigiu didactic - educațional, doctori în științe... Dar cei plecați dintre noi și-au luat prea devreme acest tragic destin, căzându-le, la fiecare, prea repede Steaua din cerul ținutului Bucovinei, pentru a se înălța ei în locul ei, în empireul celest și etern din nemărginirea misterelor astrale… Acum, luând chip de serafimi, ei sunt cei angajați în zborul angelic, cu aripile cunoașterii profesionale și universale, cât cerul! Mă închin și eu în fața voastră trupuri și chipuri despiritualizate, cu care am fost colegi de clasă sau cu care, în alte clase, fiind, ne întâlneam ades pe culuarele liceului, și vă însoțesc și eu cu gânduri nostalgice, pentru că stiu că v-ați cuprins în dimensiunile vieții voastre pământene veșnicia…! Ne-am petrecut împreună, atât de frumoasă viața de licean, adolescența…! Dar ați plecat prea repede pe văile vesperale ale misterelor, pentru a vă prelua înălțimea și a dăinui pe nebănuitele înălțimi cu voie divină, de a umbla, de acum, numai pe cărările cerului, dar numai pentru cer, în cer și mai dincolo de cer, întru prețuirea neînceputului, în eternitate! Dumnezeu să vă aibă în pace și să vă ocrotească în vecie sufletele!! Iar voi, colegii mei, îngrijiți-vă de viața voastră . Vă doresc să aveți puterea de a vă întâlni cât mai mulți ani la Fălticeni și a-i pomeni pe cei plecați și de a vă depăna multele frumoase amintiri!! Depărtarea nu ne-a îndepărtat!! Primiți urarea mea de multă sănătate și de viață lungă, toate considerațiile mele!! Colegul de liceu, promoția 1961-1964, Liceul ”Nicu Gane” din Fălticeni, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2019.
Gheorghe APETROAE- Despre NICOLAE LABIȘ, n. 02 decembrie 1935
86 de ani ar fi avut astăzi, 02 decembrie 2021, poetul magnific Nicolae LABIȘ, una dintre stelele cele mai mari ale galaxiei poeților români din toate timpurile.
De aceia, m-am gândit să-l memorăm, precum i se cuvine, cu poemul pe care i l-am scris în anul 1988, la o revedere a plaiurilor Moldovei, a Boroaiei și a Moișei mele materne, nu departe de Poiana Mărului și de Mălinii poetului...
Despre numele poetului LABIȘ:
Cunosc bine zona copilăriei lui Nicolae Labiș, a Munților Stânișoarei, cu populații numeroase de căprioare/ciute (La biche). S-ar părea că numele de Labiș , precum îmi sugera și poetul Gheorghe NEAGU, își are origine în franțuzescul „ La biche”?!? (căprioara)... Și mai știu că în aceste locuri, încă din timpul copilăriei mele, oamenii zonei practicau frecvent braconajul cervidelor. Auzeai focuri de arme sporadice, încât îți era frică să treci prin poalele acestor munți de teama de a nu fi împușcat din greșeală de către acești braconieri. Poezia „Moartea căprioarei” publicată pentru prima dată în iunie 1954, este inspirată dintr-un fapt real. Cu siguranță , Nicolae l-a însoțit pe tatăl, pe învățătorul de la Școala din Poiană Mărului și apoi de la Școala din Mălini ........, prieten bun de vânătoare cu Mihail Sadoveanu, la astfel de vânători, vânătoarea de căprioare fiind o sursă de existență pentru populația locului, mai ales în perioada secetei din anii 1945-1946.
Inspirația pentru generarea acestei capodopere, a poeziei „Moartea căprioarei” poate fi conjugată și cu lectura extinsă a poetului în domeniul cinegeticii, inclusiv din literatura franceză, fapt care l-a determinat, mult mai târziu, doar la vârsta de 19 ani, să-și conceapă cu un astfel de titlu poemul său devenit capodoperă, dar și să-și forjeze pentru eternitate numele...
LÂNGĂ LABIȘ SUB CRUCEA TALIONULUI
autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu
Era atunci, când El împărățea pe codrii arși ai Suhei,
vorbind cu fagii însetați din uscăciunea frunzei,
când în prelins, izvoare clipoceau în adăparea ciutei
iar zările dansau cu El un asfințit cu luminări în arce...!
Cu sfinxul enigmatic, temător din cerul în fuiorul Parcei,
o stea trecea-n galop pe ocoliș de munți, cu chip de căprioară
cu oglindire-i siderală-n apa Suhei, ca să piară
de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci, străpunsă...
De atunci, se tot încing în limpezimi la creste focuri
din reci sudori cu iz de vâsc şi mosc, din maldăre de cetini
și ciute-n cavalcade trec pe-alama feţelor agreste
spre poala muntelui, întoarse-n crug, în vânători ucise...
Îl vezi pe El, ca și atunci, pe obârşie-nfrățit cu linxul,
cu brazii cei înalți și retezați de vânturile în năluce,
cu fagii groși căzuți și de țapini conduși înspre uluce,
tot suferind de prăvălirrea-n irizări sub Taliana Cruce...
Pe-aceleași locuri- un altar de cer, Orfeu, slujindu-l
tu steaua albatrosului ucis, sibilică i-o porți și-i cânți
cu șuvoirile-n izvoare purtate în beții stelare
l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…
Și mergi la locul sfânt, al Lui, să îl urmezi sălbatic,
jelindu-i inima din ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,
de-al pasării cu clonț de fier străpunsă - un zbor fatal
al glonțului păgân dintr-o paternă flămânzită pușcă...!
Moișa, Boroaia - Suceava, 20.08.1988
