Literatura, Coborând în gând, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

COBORÂND  ÎN  GÂND

Gheorghe Apetroae-Sibiu

 

Nebune, furioase şi triste erau destrămările

norilor diamantini pe crupa malachie a cerului

cu curgeri în fulgerări crisoberil, trăznete şi furtuni

de pe culmea-abruptă şi lungă a Stânişoarei…

 

coborai adeseori în tine pădurea acasă, din stei,

atunci, după ploile dese, lungi  şi reci de aprilie

şi te înecai cu mirosul de verde-putred al brazilor

smulşi de pe marginea în turcoaz a cerului…,

 

erau trunchiurile seculare aduse furii însemne

de puhoiul ce inunda lunca în  veşmânt tremol,

şi-n naufragiu, înnoroiţi, printre cireşi şi  mălini,

se odihneau înfipţi în poldere cu iz de nămol…,

 

cum în iernile grele, lupii, în haite, flămânzi, ucigaşi,

adulmecând mirosul prăzii, îşi înfingeau caninii

adânc în stârvul ciutei şângeriu, viu în viscoliri,

urlând dement în “Poiana” din preajma satului…

 

… acum te porţi pe calea ce o cobori în gând

cu amintiri rebele, zburdând între lume şi stele…

- de atunci, mişcătoare şi sfinte îţi sunt speranţele

ca cerul să-şi risipească în tine lumina negurii…

 

- de atunci, tainice doruri ţi se alină  cu amintiri

de locuri dragi şi durerile vii, la orice despărţiri…

pe toate le iei cu tine şi oriunde le- arunci în cuvânt,

spre a-ţi vibra lăuntric zborul - o nouă adiere de vânt…

 

în solare trăiri, chemările locului pline în glas rămân

ecouri înmierismate de raze în albele roze albastre,

îmbălsămând pajiştea pe care se plimbă sălbatic

driada Narcis, a ta nimfă, lângă faunii neîntoarcerii …

Literatura, Ideal ucis în crome, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

IDEAL  UCIS  ÎN  CROME

Gheorghe Apetroae, Sibiu

De cer rejectat, în turcoaz şi granat

cobori zeule orb, zăpada de stele

s-o arunci umbre peste pădurile albe…

pe raze să aluneci cristic proteic

anonym sub steiul limoniu, înălţime,

pustiu, în roz desmin îmbrăcat…

 

strivit eşti de stânci şi ucis de valuri,

providenţial, înşeli sinceritatea…

ai crescut timid spre neînceput

spre a-l mirui pe Ajax cu balsamuri

-răşina brazilor vânjoşi doborâţi,

purtaţi de nebănuitele tale stihii

în asurzirea celor neauziţi de tine:

jarul mocnit când scapără scântei-

sub orizontul căderii, trăsnet…

 

eşti şi stea îngropată în necunoscut

ca-ntr-un vis himeric, speranţele

îţi sunt purtate-n puhoiul memoriei…

 

urli ameninţător la cerul fragil

indecent, cobori serpentinele văii,

vederea în voma sfinţită, leneşă

pe ulucele rigide - dube în flux-,

creste lungi dioptaze pierdute-n reflux

în luncile de cireşi înfloriţi de atunci-

piramide astrale de travertin

şi corindon - mălinii în creştere veşnică:

 

buchetul tău de ametist resfinţit

în globuri de lumină- clopoţei de argint

culeşi de pe cer, cântecele zării

şi bronzul Lunei de pe timpanul mării…

Literatura, Chloris, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

 

CHLORIS

                    Să poţi să simţi  primăvara, în geana fiecărui an…

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Te-ai coborât grăbit 

din turnul vechi, la ea-

să-i despleteşti

aldinele cărări

de raze - n franjuri lungi

pe limpezimi de cer…

 

ca-n răsărituri lungi,

pe stele păstorind

în firea ei, pe alte lunci-

puzderii ordonate

în înfloriri de lilieci-,

pe rând să le iubeşti…

 

Pământul îţi cântă orfic

cu ai aştrilor muguri,

pe rămurări de stele

celeste-n înfloriri-

imne cu glas divin…

pentru tine, Chloris…,

doar să-i presari

seminţele cu har,

selenice în cuget

pe câmpu-i spre-nflorire,

să i le-oferi în dar…

 

Din lacteele iubiri -

cu valurile necuprinse

pe galacticul larg-,

Chloris, sămânţa zeiască

lui Iuno i-o închini,

pe Mars a-l plămădi

în faguri cu dulceţi de roze-

ecou, în el, adânc-senin

al altei primăveri

cu răsunet astral…!

 

Din albastrele iubiri,

în ghirlande, îţi răsar,

pe fruntea ta cinabră,

coroane tricolore

cu travertin şi chihlimbar,

îmbălsămând, în ger,

lumini trandafirii

din geana fiecărui an…!

 

Şi tot pe fruntea ta de zeie-

mai seamănă Selene

cu nemărginirea-

argilii trofeie -

fiinţa multor stele-,

ca preamărită-n cer

să fii…, regină-n galaxii!

Sibiu, 3.03. 1988

 

Literatura, Fără întoarcere, Gheorghe Apetroae, Sibiu

FĂRĂ ÎNTOARCERE


Omul trăieşte clipa de faţă, dar o şi
depăşeşte prin cele două perspective,
a trecutului şi a viitorului... Mircea Florian


Veacurile hoinare
ies din clepsidră
şi dorm, fără griji
în leagănul adânc
al umbrelor anatase;
se preschimbă-n gând...
tu, singur, trăieşti
în visele altora, netrăind,
să alungi întoarcerea...
 
În stăpânirile apuse
pătrunzi nepătrunsul
ştiut doar de clepsidră...
 
ai descoperit veşmântul
de rouă al flăcării-
 infinitul, în doi - ,
mult mai slab
decât imperiul
celui mai vârstnic atom...!
 
Din clipa începerii,
inima haosului-
arc - travee-ntre bolţi,
slăbită de clepsidră,
încă tânără,
numai de la El,
în fiorii iubirii,
şi cu spaimă de fulger,
învaţă ne-ntoarcerea...!
 
De ce-n mormântul razei,
sângele haosului
cântă clepsidrei, ne-nceputul,
tot el va şti...
e sigură himera de dimineaţă
şi seară,
dar nici-odată de zi...!
(volumul de versuri” Despre neînceput”, Ed. Hermann, 1992)

Literatura, De veghe, Iancul, Gheorghe Apetroae, Siviu

ÎNTOARCEREA CARMENTEI”

„Patria: locul unde am văzut lumina din vechimea neamului”

Gheorghe Apetroae, Sibiu

..... DE VEGHE, IANCUL

Cât clopote cu dangăt românesc mai înfierbântă Blajul

şi din Sibiu, Bărnuţiu îi declamă libertatea-n zodii,

cât vârful lancei e-n triumf: izvor de legământ eroic...

... ne trec prin fire, ale Iancului tribun, chemările la arme...!

Nu-i loc de şedere, nici de-nchinări, de ni-s umbrite glorii...

cât ţara e -n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei

şi-i plânge Arieşul, Nistrului, neliniştile zilei,

contăm pe Iancul şi pe moţi!…prin ei, pe toţi românii...!

Chemări de le-nălţăm, ei le-nţeleg şi ştiu să le răspundă!

- stejarii veacului eroic ne cuvântă cu aprinse graiuri!

Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină ne ascund în ramuri:

își cresc coroane: Bucovina, Basarabia şi întreg Ardealul..!

În glorie, cu faptele de arme mari, împovăraţi de stele

păşesc lumini pe cer, iar lângă ei cu mers român, Poporul

ce-l ştie-n veci pe Iancul crai...! în fruntea lui cu cerul scut

de pavăză - trecutul înalţat în fii, în strălucire,Tricolorul..!

Sub semnul stâncii pe - Apuseni ni-s veşniciţi Eroii...!

cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…

cu legământ de ţară, stau dreaptă strajă Ghibu şi Cipariu ...

- urmaşi ai lor, le venerăm jertfirea, ne-nflăcărăm curajul...!

Cu glasul torţei vii - când ei cuvântă se aprinde cerul...!

- noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,

credinţa să ne aromeze-n veci în lan şi-n vechile livezi

cu-mbălsămări din înfloriri române-n noile (v)lăstare !

Şi-acele flăcări ce ne ard din neam în candele cu veacul,

un soare ce îşi varsă duhul re-nfrăţirii în străvechi hotare

se-nalţă-n imn de slavă ţării, un glas de binecuvântare...!

- Români, sunteţi uniţi şi m(t)ari, cât vi-i de veghe Iancul!!!



 

Literatura, De întoarcere, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

   DE  ÎNTOARCERE

Din colbul zărilor străine

zvârlite pe al lor destin,
a-i aduna grabnic în jur,
pe toţi copiii tăi de neam,
tu, Patrie le cântă :
“Deşteaptă-te Române!”
şi varsă-le din al tău cer
dorinţa sfântă- a re-ntregirii ...!

 

Nu înceta  a-ţi rechema

în cuviinţa -ţi încărcată-n
har, în duhul tău ceresc,
şi la trecutu-ţi mare,
fiii tăi..., din orice drum
la mersul tău mai bun,
pe locul lor, străbun...!

 

Să-i reînveţi numai de bine,

cu dor de sfântă re-ntregire

cât sunt de mari în neam,

şi mândri de-a lor stirpe,

să le-o aprinzi în suflet

cu semnele iubirii tale
de liberă trezire,
o flacără cu aura  Unirii...!

 

Cu  harul tău ceresc
desprinde-i de bejenii,
din gheara vitregiei...
mai dă-le dreptul lor 
de limbă şi de sânge...,
spre-a te-nălţa în ei, cu ei
şi-a te sluji ca mamă,
cinstindu-te-n vecie...

...şi-a-şi înflori  cu crinii

din grădina ta, a lor-
deşertul sterp al rătăcirii...,
...îi simţi pe toţi acum
în cerul tău re-ntorşi,
la leagănul matern...
la tine-ntorşi din pribegii,
i-auzi cum îţi cuvântă
de dragoste şi de iubire..!

Cu dreptul lor patern

de sânge românesc
zvâgnindu-le în fire
din seva strămoşească-a gliei,
nutresc din nou 
cu rostul lor, acum
pe plaiuri de lumină,
geniul  României...!

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 
 

Literatura, Anima mundi sau despre adevăr, Gheorghe Apetroae, Sibiu

ANIMA  MUNDI  SAU DESPRE SUFLETUL ADEVĂRULUI

                       Forţa  sufletului nu este de ajuns fără
                       cunoaşterea  adevărului,  Rene  Descartes P.S. XLIX (49)                  

Când simţirea amiezii o sorbi curată din al secundei
pocal şi cercul i-l rupi, înşiroind-o pe frunţi stelare
- ochii ei de vultur: ruguri, săgetând anatase altare,
se hăruiesc în duhurile ce-şi petrec trăirile în floare..., 

Pe osia de lut crinii aprinşi în fiorii clipelor îşi desfiră
Nefiinţa, la trecerea-n fiinţă şi din genunchi ea şe ridică                                          
s-o săruţi clară-n oglinzi şi pe braţe s-o porţi ca pe-o zână-
clipa ploii de stele, a izmă mirosind: arenică tulpină...

 Ea, e pajură zilei austre şi-n aripi de-ntoarcere, solară-
lumina visului de zbor spre slobozirile din vamă şi cânt
sub nori apoteotici, din buiecii deduşi, caldă, stăpână
oriunde şi oricând, de veghe-n cerul plânsului pământ...

 Că zorii ruginiţi în lipsa ei stau ninşi şi prăfuiţi de vrere,
din fire-i unduind placeri, în ierbile-argilii i-adulmeci
un crug ce-l irizează - adamic: noima ploilor rebele,
înlăcrimând sub pleoape ochii alanii - recifi în mările de stele...

Tu, anima mundi, o fire - a duhului stellar, liră divină-
susur de sânge nins în cântecul izvoarelor celeste
curgi înflorită- buchete de raze pe văi buiece-n buiestre,
te înalţi paternă-n tulpină de cuget, în lacrimi, senină...!

Simţirea ţi-o sorbi din gândul clipei tale, ambrozie-n pocal -
cuvintele sângerânde din care zideşti temple solare-,
în TOT- adevărul, din tine şi-oriunde dedus, hăruit cu mister,
nonsensul sedus, să îl scoţi aprins de sub lespezi de cer...
Gheorghe Apetroae, Sibiu

   

 

 

Literatura, Epistolă, Gheorghe Apetroae, Sibiu

EPISTOLĂ - cu dedicaţie pentru păstorii  Jinei Sibiului.
Gheorghe Apetroae, Sibiu
 
Îţi scriu de aici, de la Vârtoape ,
de unde  vântul în  surle
şuierând  printre ramuri,
învăluie stindardele tremole de pini
iar vulturii, nescăpaţi din abisuri,
de zboruri înalte şi-albastre, nesătui,
te învaţă  căile spre genunile
grele de patimi ...!
 
Aici, din nou ajuns, din  seri
de Dumnezeu decăzut
în izvorul rece, repezit între stânci
de timpul netimp,
în abisul liniştii din mine,
de păcatul înalt, prea adâncit în desmăţ,
repede m-am spălat
de cuvintele grele
şi din ele-am scăpat,
fluerându-mi grijile pe grindul
din mine, un cer  în adamit ...
 
De la Vârtoape, din munţi îţi scriu
de unde din neguri
coborâţi, vârgolacii îmi povestesc despre ei
până în noapte cu  stele-n târziu
în colibele pustii ale jinarilor
despre iarba firavă în creştere,
despre stâncile negre de fulgere,
de tunete şi marile iubiri ale verii
în mit, siluindu-mi ideile..., îţi scriu!
 
.... îţi scriu de aici, de unde împărăţesc
cu ne-nceputul crestele sterpe ale Măgurii
şi pajiştile albe ale Tomnatecului,
sălăşluind sinistre, misterele
împreunate cu  serile în cinabru -
mioarele bolţii în turcoaz...
... fidel culmilor
înfipte adânc în cerul Vârtoapelor
şi sălaşelor reci ale nopţii
la care cerbii Lebei, des adăstând,
îi rumegă primăverii semnele,
aşa am rămas  ...!
 
Dinspre Tâlvă, un miros carnal,
sălbatic şi crud de lupi
răspândit peste ţancul din Şugage,
înnegurat,
în plămâni adânc mi-a pătruns ..!
Ei, în haite uniţi, tot mai mulţi
şi tot mai flămânzi, în graţie,
adulmecă visători urmele mioarelor,
negând neînceputul creaţiei...!
 
... îţi scriu din mine, simţind buimac
firescul frumuseţii cu care turmele
au coborât prea repede
să revină la datini...!
În toiagul orbului alb de aici
pretutindeni şi oricând plăsmuit
cu arabescurile întâiei filosofii
am descoperit cristalele opale ale luminii
şi limpezirile din apus,  aici,
de unde lumii tale i le port şi împart...!
Sibiu, Jina, octombrie, 1996