GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
DAR DE NUNTĂ
Un prinţ , mai zâmbitor
decât lumina cerului
de crini,zorind
pe lira timpului ,
un cântec orfic, arcuia,
iar ea-l valsa…
- Felippa-ţi dăruiesc
câmpiile regale,
limpezite zări
şi-n turnul vechi,
eu de cu-vântul tău învins,
un mire , mă închin,
prinţesa mea!...
Apoi, cu glasul crist
şi verbul stins
din moartea lebedei
rupea albastra-i taină,
şi sângele ei scurs
din neciobite stânci ,
cu visele-mpliniri
plutea pe un ocean ,
cum numai o gondolă
spre insula Cipangu...
Iar zorii stelelor,
lumina ce îi hoinărea pe irişi
iubirile astrale,izvorând
o răsfăţau ,în piruiete,
făcliile pe luminiş de cer
turcoaze-n travertin,
În loc de flori , Felippei,
albastru-i culegea
din rozasite zări ,
mistere din nemărginiri…
Îi dăruia
regalele călătorii !...
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
PORTO SANTO
Felippa, din Levant,
pe- alesul ei şi-l duse
pe lunga caravelă-Sfinx
în paradisul Porto Santo,
o insulă în straie
de cinabru şi- ametist
sub cerul chihlimbar
aproape
de-al Madeirei farmec
şi-l aşeză stăpânul
castelului pe stânci-
pe prinţul Cristofor,
al ei, mare iubire, paznic!...
Dar, de oceanul înnecat
în raze limonii,
pe- apusul de porfir,
de-acele tăinuite Indii,
de largurile
spre Cipangu-
spre insula bogată-n perle
şi -n aur, un cuprins
în care el credea de mult,
… în temple japoneze,
îi înflorise Toscanelli,
florentinul, visul!...
Şi- acolo, în castelul lor
oricâte grele şi reci valuri
în zidul gros loveau ,
se înmulţeau în prinţ:
un mare dor de larguri…
iubirea-i de Felippa-
cu-vintele-i alese, cioburi
în derivă,marea balerină
ecoul lor la un alt ţărm ,
scădea neînţeles, reci valuri...
de noul apelor se-nflăcăra,
pe marile corăbii,
nemărginirile
cu el a se vedea, îl cheamă!…
GHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
ÎNVINS DE UN MISTER
Şi câţi pescari plecaţi
în larg , la pescuit
şi arca grea şi-o întorceau
la portul Madeirei,
duceau povestea
prinţului vrăjit de ape…
cum la apus de-Azore ,
scăpătaţi în soare,
pe raze-n serpentin
şi malachii, pe unda valului
mărgean ,
zăreau în rubiniu,
plutind în voia lui,
melanice cadavre …
erau fecioare sfinte
în chipul altor oameni,
seminţe şi tulpini ,
de alfel de –nfloriri…
cuvintele pescarilor
şi înţelesul lor,
simţirea le-o sorbea
el prinţul… de magii,
trăia acum învins
şi-ademenit
de un adânc mister,
al vrerii temerare
de plecăre…dorul,
oceanul i-l creştea…
a hoinări pe ape,
cum vânturi
siderale –n adâncimi
ce sting în candeli
zările cinabre…
Îşi pregătea în port,
lungi drumuri constelare !...
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
CRISTOFOR, SPRE MULT VISATELE INDII
Cu caravele mari ,în lung balans,
cu vele largi ,
strâns prinse de catarge,
cerului în rugă,
cu marinari la proră, înnarmaţi,
pleca din port spre-apus,
la vânt prielnic, prinţul…
grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean,
spre ” Indii ”,
lăsând-o pe Felippa-i fragedă,
pe lebăda sirenă ,
la Palos, tristă-n grija Providenţei,
o balerină stea,
cu-un mare dor de prinţ
şi prinţului, fidelă!?!...
El scormonea-n ocean noi locuri,
ţintuind
pe drum de el ales, a izvorî
zenitul altor larguri,
sălbatic necuprins de ape
aprinse-n năluciri…
scruta în diamantinul albăstrimilor
smaragde …
Se avânta în mari nelinişti
şi în adânci simţiri
ascunse - n neguri , vremile
pe zările granate
în zboruri spre zenitul frânt
de fulgerările crisoberil,
pe cântecele îngerilor blânzi
din fiecare noapte
…în drumurile lungi pe nesfârşite ape!…
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
BAHAMAS
El,cu absenţa ei se-ncorona,
pe ţărmuri noi, de Eldorado,
rege!…
Ajunse, după multe zile,
la Bahamas , prinţul Crist….
descoperi aici,
din zodiile apelor,Guanahani
şi Juana, însorite
pe largul cerului , valsând columbe
şi oamenii lor bruni
şi goi,împodobiţi cu aur,
în alergări ,ne-nvinşi,
năluci printre liane,
ce neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!…
Păşea în altă lume, prinţul,
în alte locuite constelaţii,
cu Sfinxul crud, ce -i dăruia
exotice ţinuturi insulare ,
Antilele-n şirag stelar,
dedalic labirint
şi-o nebuloasă zilei,
paradis,de care nimeni nu-i ştia ,
până la EL, cuprinsul…
De- aşa - nalte trăiri se-nobila,
în locul despărţirii de Felippa,
şi-n locul ei iubea
acum o altă stea,
dansând-o-n necuprinsul
apelor şi rătăcea cu ea
în dorul de-a ajunge-n Indii,
pe drumurile-i lungi, barbare …
Se declara în fastul de agape
pe locurile noi, stăpân,
pe mare şi pe cerul axiniu,
luceafăr,în uitare
neliniştea Felippei ,cu-vântând
iubirea doar,ţinutului de peste ape…
Pe cea care-n Levant,
din moarte îl trezi,el, lesne o uita ,
Felippa şi-o lăsă
în dansul altora,să-i cânte
şi mai frumos , de aşteptare!!…
GHEORGHE APETROAE - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
